Procesul în care se judecă familia unui bărbat strivit de o creangă în Parcul Municipal cu Primăria Bistrița, suspendat!

661

În urmă cu un an și jumătate, un  bărbat de 54 de ani își pierdea viața, după ce era strivit de o creangă în Parcul Municipal, în timpul unei furtuni. La jumătate de an de la incident, familia a acționat în judecată Primăria Bistrița, pe civil, cerând daune morale și materiale. La un an de la debutul procesului acesta se…suspendă.

În septembrie 2017, un bărbat de 57 de ani era strivit de creanga unui copac, în timp ce-și plimba nepoțelul de câțiva ani. Totul se întâmpla în Parcul Municipal, practic în zona zero a municipiului.

O furtună violentă s-a abătut asupra mai multor județe, inclusiv Bistrița-Năsăud, unde, pe lângă pagubele însemnate produse, a curmat două vieți. Alte 17 persoane din diferite zona ale județului au fost rănite, iar pagubele materiale au fost și ele importante.

Bărbatul de 57 de ani se afla cu nepoțelul în parc în momentul în care a fost surprins de furtună și nu a mai apucat nici măcar să se adăpostească. Cei doi se aflau în apropierea Palatului Culturii, pe aleea de sus, când crengile unui copac au fost doborâte de vântul puternic.

Victima a încercat să îl protejeze pe cel mic de o creangă ce s-a prăbușit chiar pe aleea unde se aflau. A reușit să îl protejeze pe băiețel, însă a fost lovit cu putere în zona capului.

Medicii ajunși la fața locului l-au găsit pe bărbat inconștient, în stop cardio-respirator. Au început manevrele de resuscitare, care s-au întins pe mai bine de 45 de minute, după care echipajul medical a declarat decesul.

Băiețelul de 5 ani care-l însoțea pe bărbat a fost și el transportat la spital, fiind internat la Secția de Chirurgie, cu un traumatism toraco-abdominal. Viața, însă, nu i-a fost pusă în pericol.

Familia a acționat în judecată Primăria Bistrița

Bărbatul decedat se numește Ioan Pugna și avea de ani buni Școala de Șoferi Profesional Auto din Bistrița. La scurt timp după incident, Biroul de Investigații Criminale Bistrița s-a autosesizat în acest caz și a început o anchetă.

În paralel, la jumătate de an de la moartea tragică a lui Ioan Pugna, familia acestuia și anume soția și fiica au acționat Primăria Bistrița în judecată, într-un proces civil, cerând daune morale și materiale. Parte în proces s-a constituit inclusiv Mario, băiețelul de 5 ani care a fost și el rănit de creanga ce i-a omorât bunicul.

Potrivit familiei decedatului, care s-a ferit să facă declarații în presă pe acest subiect, Primăria Bistrița ar fi responsabilă de moartea bărbatului din cauza faptului că nu a toaletat corespunzător copacul respectiv.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud în luna februarie a anului 2018 și a avut patru termene de judecată. La finalul lui 2018 a venit și surpriza – procesul este suspendat.

Nu este vorba despre vreo cerere de-a familiei defunctului, ci o procedură de suspendare datorată lipsei unei finalități a cercetării penale. Potrivit datelor oferite de Tribunalul Bistrița-Năsăud, dosarul respectiv a fost suspendat în baza articolului 413, aliniat 1, punctul 2, Cod procedură Civilă.

Potrivit Codului de Procedură Civilă este vorba despre o suspendare facultativă hotărâtă de instanță atunci „când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrăurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel”.

Practic, instanța a hotărât să aștepte după finalizarea anchetei penale în acest caz și abia apoi să vină cu o soluție de despăgubire sau nu pentru familia lui Ioan Pugna. Este de altfel primul caz de acest gen de care se bat judecătorii bistrițeni, astfel că decizia de a aștepta și o soluție în cazul cercetării penale pare justificată.

Probleme este că, deși a trecut mai bine de un an și jumătate de la incident, ancheta penală încă nu s-a finalizat și nu s-a dispus nici începerea și nici neînceperea urmăririi penale în cazul Primăriei Bistrița.

Bâjbâiala autorităților

Furtuna care s-a abătut asupra județului Bistrița-Năsăud în septembrie 2017 nu a făcut altceva decât să ne arate cât de slab pregătite sunt autoritățile locale în astfel de cazuri de urgență.

Primăria Bistrița nu are un expert care să aibă grijă de copacii din municipiu, deși ecologiștii au cerut în nenumărate cazuri așa ceva. Poate dacă copacii din Parcul Municipal ar fi fost toaletați corespunzător ar fi fost evitat acest eveniment tragic.

După cum a recunoscut chiar primarul Ovidiu Crețu la scurt timp după incident, copacii din Bistrița nu se toaletează în baza unei expertize, cum se întâmplă în alte locuri, ci după ureche.

„Nu avem specialiști care să inspecteze arborii. Și de altfel, duminică s-au rupt chiar arbori de doar 4-5 ani și cu diametre de 8-10 centimetri, în timp ce alții care erau bătrâni sau bolnavi au rămas în picioare”, declara primarul Ovidiu Crețu în cadrul unei ședințe de Consiliul Local din toamna lui 2017.

Deși furtuna a fost catalogată ca fiind un eveniment imediat, care a parcurs în nici o oră mai multe județe, populația nu a fost anunțată în niciun fel. Nici renumitele sirene, care sunt testate o dată pe lună nu au sunat atunci, deși se impunea o alertare oridecare a populației.

Bâjbâiala nu a fost doar de partea Primăriei Bistrița, ci și a autorităților județene. În nicio comună din județ populația nu a fost anunțată să se adăpostească, anunț care ar fi putut salva vieți și limita numărul de răniți.

Reacția cea mai surprinzătoare pare să fi venit din partea prefectului Ovidiu Frenț, care într-o conferință de presă susținea, senin, că intra în responsabilitatea presei să anunțe populația că județul urmează să fie măturat de o furtună violentă:

„Știu că există o aplicație pentru asta (n.r. pentru anunțarea evenimentelor meteorologice imediate). Nu cred că cineva din presă nu are smartphone. Și pe departamentul pentru Situații de Urgență există această aplicație, site-urile ANMH sunt deschise oricui”, spunea prefectul Ovidiu Frenț.

De aici, vina a fost pasată de la o instituție la alta. Administratorul județului George Avram spunea că intra în responsabilitatea ISU să anunțe pornirea sirenelor de alarmare, în timp ce prefectul Ovidiu Frenț susținea că, potrivit legislației, primarul poate să folosească orice sistem de alertare a populației. Mai mult, întreținerea sirenelor ar intra în responsabilitatea Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, iar achiziționarea lor, în sarcina primarilor.

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

  1. Degeaba este stipulat in Codul civil roman , la institutia privind delictele, ca ” paznicii juridici, proprietarii si administratorii, raspund pentru pagubele cauzate de lucrul aflat in proprietate, detinut ori administrat „… ca la noi, pana se aplica… esti purtat prin Instantele de judecata de ” mori si nu-ti mai trebuie ” nici o despagubire .
    La noi nici societatile de asigurare RCA sau CASCO, nu te despagubesc imediat ci doar dupa regulile domnului presedinte Johannis… adica :
    – ” mai intai dupa un termen de … citire…
    – alt termen sa inteleaga…
    – alt termen sa adune probe si sa se documenteze ce si cum …
    – altul sa se hotarasca daca ia in considerare …
    – si abia apoi, daca sa puna in executare sau ba,
    clauzele stipulate in contractele de prestari servicii incheiate …
    – si alea, bine-nteles, doar daca se pronuntza o hotarare judecatoreasca, ramasa definitiva si investita cu formula executorie … impotriva lor !
    Despre ce mai discutam in aceasta tzara, unde STATUL ROMAN te jupoaie IMEDIAT , dica PE LOC ( fara sa aplice regula domnului presedinte jOHANNIS … ) , dar cand este vorba sa te despagubeasca in vre-un fel, poti SA mOri mai intai … si se merge pe regula ca ” da de nu mai trebuie ” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here