Primesc sau nu elevii o masă caldă în şcoli? Vezi ce spune Camelia Tabără

225

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără a vorbit în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural despre situaţia programului „O masă caldă” în şcoli, care întâmpină probleme de finanțare. Tabără spune că se încearcă reglementarea acestor chestiuni.

 

Programul pilot „O masă caldă în școli” a fost implementat de Ministerul Educației în 2016, în câteva școli din țară, pe listă figurând și cea din Tiha Bîrgăului. După exact o lună de funcționare, programul a fost suspendat din lipsă de finanțare. Acum reiese că de fapt, acest program a fost prost gândit din punct de vedere al finanțării.

Potrivit inspectorului şcolar general Camelia Tabără, se lucrează la reglementările din punct de vedere al diferenţei de implementare.

„Am fost la întâlnire cu ministerul şi mi s-a spus că acest program continuă. Sincopele apar din diferenţa de implementare din punct de vedere financiar. Programul a fost pe an financiar, în timp ce nevoia şcolii este pe an şcolar. Au ajuns la concluzia că nu era o variantă corectă şi încearcă să îl transfere cu implementare pe durata anului şcolar, adică de la data de 1 septembrie a unui an, până la 31 august a anului următor. Deocamdată, cu siguranţă rămâne în program, şcoala din Tiha Bârgăului, care a fost şi anul trecut. Copiii au primit la sfârşitul anului şcolar, dar din luna mai”, a declarat Camelia Tabără.

Potrivit inspectorului şcolar general, în momentul de faţă, niciun copil nu primeşte o masă caldă în şcoală.

 

 

2 COMENTARII

  1. Pai faceti in fiecare sat , comuna sau oras, cate un ” restaurant gen impinge tava ” ( cu caracter permanent 7 zile din 7… ) unde sa poata servi masa copiii cand ies de la scoala si cei care nu are cine le gati mancarea necesara traiului zilnic ( chiar daca acestia din urma contracost ) … si atunci este rezolvata problema .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here