Functionarii Institutiilor publice din Cluj sunt recompensati în fiecare an cu prime sau cu un bonus salarial. Printre privilegiati se numara Consiliul Judetean, RADP, Jandarmeria si RATUC, iar din categoria ,,ghinionistilor” fac parte Directia Generala a Finantelor, ITM si Directia de Munca si Solidaritate.

Conform contractului colectiv de munca, Consiliul Judetean din Cluj-Napoca primeste anual prime de Craciun. În acest an, aceasta prima consta într-o suma de bani ce se ridica la 277 de lei, a declarat purtatorul de cuvânt a Consiliului Judetean, Cornelia Trif. ,,Functionarii publici sunt prost platiti,  deoarece bugetul consiliului nu permite mai mult”. Însa ,,suntem multumiti, atâta am primit la negocieri, nu suntem pretentiosi”, a adaugat aceasta. În 2006, functionarii Consiliului Judetean au primit aceeasi suma de 277 de lei.

Regia Autonoma a Domeniului Public acorda angajatilor sai prime de Sarbatori, iar ,,suma totala disponibila de la buget este pentru întreg trimestrul patru al anului 2007, de 7250 lei, adica 72.500.000 lei, în lei vechi,” a declarat Anca Stanescu, purtatorul de cuvânt a RADP.

Primaria si Prefectura în suspans

Functionarii Primariei Cluj-Napoca vor beneficia de primele de Craciun, însa suma care li se va acorda înca nu a fost stabilita. Iulia Persa, din cadrul Biroului mass-media al Primariei, a declarat ,,ca urmeaza sa se analizeze situatia fondului de premiere posibil de constituit conform legii si resurselor din buget, urmând premiile nominale sa se stabileasca în conformitate cu O.G. nr. 6/2007 si OG nr. 10/2007.”

Functionarii Prefecturii Cluj înca mai au de asteptat deoarece ,,la nivelul institutiei Prefectului judetului Cluj nu s-a luat înca o decizie privind acordarea primelor de sarbatori.”, a explicat Anca Stanescu, purtatorul de cuvânt.

Fara ,,cadouri” pentru politisti si pompieri

Politia municipiului nu a primit si nu primeste nici anul acesta prime de sarbatori, a declarat purtatorul de cuvânt Raluca Seucan. Aceasta institutie nu intra în sistemul primelor, deoarece bugetul nu prevede aceste prime de Craciun, a mai afirmat aceasta. Nici pompierilor nu li se acorda aceasta prima si nici nu li s-a acordat vreodata, a afirmat purtatorul de cuvânt, Colonelul Cadar Liviu. În schimb, acestia primesc cel de-al 13-lea salariu, la începutul fiecarui an. Însa suma acestui salariu, primita de catre angajati, este confidentala. ,,Institutia asteapta noua lege a salarizarii” , a mai declarat Cadar. Aceasta lege va fi promulgata în urma dezbaterii Parlamentului.

"Fiecare primeste dupa cât munceste”

Aurel Litan, Inspectorul Sef al Comandamentului de Jandarmi Teritorial Cluj, a declarat ca fondul de premiere nu este unul standard si ca fiecare angajat primeste o prima dupa cât munceste. Primele de Craciun ale Jandarmeriei variaza între 200 si 300 de lei si sunt acordate angajatilor în functie de anumite criterii cum ar fi: functia pe care o ocupa, activitatile pe care le desfasoara si realizarile acestora pe parcursul anului, a încheiat Inspectorul Sef.

Centrul Militar Zonal din Cluj-Napoca primeste în fiecare an prime semestriale de Craciun. Primele nu sunt aceleasi pentru toata lumea, doar cei mai competenti angajati sunt recompensati cu prime substantiale. Acestea difera în functie de legislatie, în functie de postul pe care îl ocupa în cadrul institutiei, în functie de realizarile fiecarui angajat si în functie de angajare, adica daca au efectuat stagiul militar sau nu, a explicat lt. col. Ilie Neagos, seful Biroului de Recrutare Cluj-Napoca.

Lipsa primelor, compensata cu al 13-lea salariu

Directorul executiv, Câmpean Florica, a explicat ca nu se stie înca daca functionarii Directiei de Munca si Solidaritate din Cluj vor primi anul acesta prime de sarbatori. E putin probabil, având în vedere faptul ca si în anii trecuti primele au ocolit institutia. Desi primele lipsesc ,,cu desavârsire”, al 13-lea salariu este prezent în fiecare an, fara exceptie. ,, Conform legii functionarului, nu exista prime de sarbatori”, a adaugat aceasta. Nici Inspectoratul Teritorial de Ocuparea fortei de munca nu beneficiaza de ,,pachetul promotional al primelor”, însa numarul 13 aduce noroc institutiei, aceasta primind la începutul fiecarui an cel de-al 13 bonus salarial. Ana Maria Ciciudean, purtator de cuvânt în cadrul inspectoratului, a declarat ca drepturile salariale sunt confidentiale si ca grilele inspectoratului sunt în conformitate cu legea.

RATUC, preferatul Mosului

Regia Autonoma de Transport Urban Calatori Cluj-Napoca este o institutie ,,cuminte”, având în vedere faptul ca cadourile traditionale de Craciun au fost livrate în fiecare an de catre Mos Craciun. Angajatii RATUC se pot considera norocosi ca beneficiaza de aceste prime în fiecare an. În acest an primele variaza între 400 si 600 de lei. În 2006 primele au fost mai mici si se acorda în functie de postul pe care îl ocupa angajatul si în functie de realizarile sale, a afirmat Neag Liviu, Director general din cadrul RATUC.

13, numar cu noroc

Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala nu beneficiaza, din nou, de darnicia Mosului. Institutia nu a primit niciodata prime de Sarbatori, însa 13 îi aduce noroc. În fiecare an , în luna ianuarie, angajatii MADR primesc al 13-lea salariu. Acesta consta într-un salariu net de 450 RON, impozabili. Din aceasta suma se retrag platile pentru concediul medical si pentru concediul de odihna, a explicat Felicia Aschilean, secretara a MADR. Bonusul salarial ,,depinde de vechime, nu toti primesc aceeasi suma”, a mai adaugat aceasta. Corina Gavrilut, purtator de cuvânt la ITM, a explicat ca angajatii nu primesc prime de Craciun, dar beneficiaza de ,,stimulente”. Acestea consta în premii lunare care se acumuleaza din amenzile acordate de catre inspectorii ITM si din comisioanele pentru carti de munca, a afirmat aceasta. În urma unui control, daca se gasesc ilegalitati, se aplica amenzi si se scriu procese verbale. Aceste amenzi, alaturi de comisioanele pentru cartile de munca, formeaza bugetul premiilor lunare. Functionarii Inspectoratului Teritorial de Munca nu primesc nici un fel de prima de Sarbatori, nici tichete sau alte ,,cadouri”, si ,,înca nu stim daca vom primi al 13-lea salariu”, a adaugat Gavrilut.

"Norocosii” Clujului

Directia Generala a Finantelor din Cluj-Napoca  se numara printre institutiile publice care nu primesc  traditionalele prime de Craciun sau Paste. ,,Nu avem contracte colective”, a afirmat Gligor Gavris, seful compartimentului de relatii publice. OPC spera ca anul acesta sa primeasca prime, însa daca ,,minunea” nu va avea loc, Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului se va multumi doar cu cel de al 13-lea salariu. Aceasta suma variaza în functie de salariul fiecaruia, în functie de grade si posturile ocupate în institutie. Desi RADJ primeste din partea sindicatului prime de sarbatori, angajatii nu sunt multumiti deloc. Acestea consta în bonuri valorice în valoare de 30 de lei pe anul 2007, iar anul trecut functionarii au primit 20 de lei  tot în bonuri valorice. Însa din partea statului, nu se acorda prime de Craciun, a declarat Liviu Bota, Directorul general.

Timea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.