Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a indus în eroare opinia publică declarând la sfârşitul anului trecut că primele de Crăciun nu vor depăşi maximul de 1.000 de lei. Gazeta de Bistriţa a intrat în posesia tabelului nominal a angajaţilor primăriei care au primit prima de Crăciun, tabel care cuprinde şi sumele reale. Cea mai mare primă a fost încasată de secretarul instituţiei Floare Gaftone, în valoare de 3.200 de lei. Mai mult decât atât, în luna decembrie s-au acordat şi stimulentele pe luna noiembrie, a căror valoare a ajuns în unele cazuri până la 4.500 de lei.

Luna decembrie a adus mare bucurie mare în buzunarele deja burduşite ale unor funcţionari publici din cadrul Primăriei Bistriţa. Pe lângă salarii, aceştia au încasat atât prima de Crăciun, cât şi stimulentul pe luna noiembrie. Surse neoficiale din cadrul instituţiei susţin că pe pe lângă aceste venituri, angajaţii au mai primit şi o „mică” atenţie, în valoare de 1.200 de lei, care a fost catalogată drept „bani de porc” sau „bani pentru porc”. Sume importante de bani au ieşit din vistieria municipalităţii, asta în condiţiile în care edilul Ovidiu Creţu susţinea ca angajaţii primăriei nu vor primi în luna decembrie a anului trecut decât salariul şi prima de Crăciun, care nu va depăşi plafonul maxim de 1.000 de lei, deoarece „este buget de austeritate”.

Mânăreală pe bani publici

Declaraţiile oficiale ce vizau primele de sărbători pentru angajaţii Primăriei Bistriţa au curs în valuri în luna decembrie. Toate susţineau acelaşi lucru: prima de 5% acordată ca şi primă de Crăciun va porni de la 300 de lei şi nu va depăşi suma de 1.000 de lei. Totul s-a dovedit a fi o mare inducere în eroare. Primele au ajus să se acorde în cele din urmă între 300-3200 de lei! Persoanele care au încasat doar câte 300-350 de lei au fost însă foarte puţine la număr, marea majoritate a angajaţilor buzunărind sume ce au depăşit considerabil 1.000 de lei. Se pare că atât vehiculatul buget de austeritate a fost totuşi foarte îngăduitor, deoarece remuneraţiile băneşti nu s-au limitat doar la aceste sume. Surse neoficiale din cadrul municipalităţii susţin că pe lângă prima de Crăciun s-au mai acordat fiecăriu angajat câte 1.200 de lei, pentru achiziţionarea tradiţionalului porc.

Campionii primelor

Marea majoritate a angjaţilor Primăriei Bistriţa s-au ales cu prime de Crăciun care depăşeau considerabil plafonul maxim de 1.000 de lei anunţat de edilul municipiului. Cea mai consistentă primă a fost încasată de către secretarul primăriei Floare Gaftone. „Moşul” a calculat în aşa fel cei 5%, încât la final a ieşit frumuşica sumă de 3.200 de lei. Lista continuă cu Vasile Rus, şeful Serviciului de Audit, care a încasat nu mai puţin de 2.828 de lei. La mică distanţă de acesta se situează Cecilia Pungovschi, directorul Direcţiei de Administraţie Publică cu o primă în valoare de 2.800 de lei. Locul patru în topul celor mai mari prime de Crăciun îl ocupă directorul Direcţiei economice, Maria Albu, cu suma de 2.700 de lei. Nici directorul executiv Nicolae Chirleşan nu a fost uitat de „Moşu”, care i-a pus în plic un cadou de 2.669 de lei. Consilierul din cadrul Serviciului tehnic de investiţii Nicoleta Bretfelean nu a fost nici ea uitată, fapt pentru care şi-a ticsit buzunarul cu nu mai puţin de 2.400 de lei. Directorul executiv al Direcţiei tehnice, Rus Alexnadru, a încasat 2.200 de lei, fiind urmat îndeaproape de Doina Naghiu şi de şeful Serviciului de Urbanism, Monica Pop, cu câte 2.100 de lei fiecare. Florin Frandeş, directorul executiv adjunct al Poliţiei Comunitare din cadrul Primăriei Bistriţa, şi-a suplimentat şi el venitul cu un premiu de 2.000 de lei. Prima de Crăciun nu a ocolit-o nici pe Samfira Mureşan, auditor în cadrul Serviciului de Audit Public Intern. „Moşul” a fost destul de generos şi cu acesta valoare primei fiind de 1.939 de lei.  
Cea mai mică primă a fost încasată de Maria Cotoc, care activează ca şi îngrijitor în cadrul municipalităţii. Prima primită de acesta, în valoare de doar 50 de lei, pare praf în ochi în comparaţie cu a celorlalţi angajaţi ai primăriei.
Legea a permis, iar municiplaitatea a acordat cu vârf şi îndesat pentru unii. Conform art. 12 din OUG 10/2008, “consiliile locale pot constitui, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile aferente anului respectiv pentru personalul contractual prevăzut în statul de funcţii, un fond de premiere, în cazul în care veniturile curente acoperă în totalitate cheltuielile de personal, inclusiv acest fond de premiere. Fondul de premiere poate fi utilizat, conform criteriilor şi condiţiilor stabilite prin hotărâre a consiliului local, în luna decembrie a anului 2008”.

Stimulente pe bandă rulantă

Pe lângă exorbitantele prime de Crăciun, personalul din aparatul de specialitate al primarului şi cel de la serviciile publice de interes local şi-au primit şi stimulentele pe luna noiembrie. Tot din „bugetul de austeritate” al municipalităţii. Valoarea stimulentelor a ajuns chiar şi la suma de 4.500 de lei. Culmea este că asemenea stimulente se acordă lunar acestor persoane, doar ar fi culmea să ne aşteptăm ca funcţionarii să presteze şi să fie recompensaţi doar cu salariul.
Cel mai mare stimulent a fost încasat de directorul executiv al Direcţiei de Finanţe Publice Municipale (DFPM), Adrian Cismaş. Acesta a fost stimulat cu nu mai puţin de 4.500 de lei. Stimulentul acordat şefului Biroului de executare silită, Dumitru Buta, a fost aproape egal cu cel al salariului încasat lunar de la Primăria Bistriţa. Suma primită de acesta a fost de 3.930 de lei, asta în condiţiile în care pe anul 2007 acesta şi-a declarat un venit anual în valoare de 36.454 de lei. Acelaşi stimulent l-au primit atât Dumitru Bodiu din cadrul aceleiaşi direcţii, cât şi şeful serviciului DFPM, Camelia Morar, care în anul 2007 a realizat venituri ce depăşeau suma de 50.000 de lei. Referentul Irina Ţarca a fost, de asemenea, stimulată cu suma de 3.400 de lei, sumă valabilă doar pentru luna noiembrie.
Lista continuă cu nume sonore precum Floare Gaftone, Florin Frandeş, Maria Albu, Monica Pop sau Nicolae Chirleşan. De precizat este faptul că aceste stimulente se acordă lunar, sumele putând oscila, însă în cele în majoritatea cazurilor acestea sunt foarte apropiate ca valoare.

Atenţii şi bani de porc

Cum aşa zisele cadouri nu ar fi fost de ajuns pentru mai marii municipalităţii, aceştia au mai ciupit şi din primele subordonaţilor. Gurile rele din cadrul Primăriei Bistriţa susţin că „pălmăşii” au făcut chetă pentru şefi. Aceştia s-au văzut nevoiţi să îi împartă cu şefii puţinii bani primiţi drept primă de Crăciun, pentru a avea în continuare zile bune în cadrul instituţiei. Aceleaşi surse susţin că toţi angajaţii primăriei au primit câte 1.200 de lei, pe lângă primă şi stimulente. Însă, nimeni nu a semnat nicăieri pentru primirea banilor catalogaţi drept „bani pentru porc”. Alţi bani, altă distracţie pe seama contribuabilului plătitor de taxe şi impozite.

Fără număr…

„Fără număr, fără număr, dar cu multe zerouri”, cam aşa s-a derulat împărţirea banilor în cadrul Primăriei Bistriţa în luna decembrie a anului trecut. Nu puţini au fost acei funcţionari, care în ultima lună din anul trecut au plecat acasă cu sume de peste 10.000 de lei.
În luna decembrie, secretarul primăriei, Floare Gaftone, şi-a burduşit destul de frumuşel portofelul. Pe lângă salariul de aproximativ 6.000 de lei, s-a „pricopsit” şi cu o primă de 3.200 de lei şi un stimulent în valoare de 3.220 de lei. Totalul obţinut depăşeşte suma de 12.400 de lei, la care se adaugă banii de porc şi micile obligaţii din partea micilor funcţionari.
Nici şeful Serviciului de evidenţe agricole, Elena Prisecaru nu a plecat cu desaga goală din primărie la sfârşit de an. La salariul de peste 5.000 de lei s-au adăugat prima de 2.500 de lei şi stimulentul de 2.000 de lei. Astfel, pragul de 10.000 de lei a fost trecut cu brio.
Directorul executiv al Direcţiei tehnice, Rus Alexnadru, a adunat şi el un cadou frumuşel de Crăciun. Salariul lunar, prima şi stimulentul au totalizat şi la acesta peste 10.000 de lei. Veniturile pe luna decembrie ale Ceciliei Pungovschi, directorul Direcţiei de Administraţie publică, au trecut chiar de pragul sumei de 11.000 de lei, doar prima şi stimulentul cumulând o valoare de 5.483 de lei. Cadoul municipalităţii pentru directorul executiv Maria Albu a ajuns la valoarea de 5.600 de lei, la care se adaugă şi salarul, totalul depăşind şi în acest caz suma de 11.000 de lei.
Cadoul „Moşului” pentru comunitarul Florin Frandeş a fost destul de apropiat în valori – 2.000 de lei prima de Crăciun şi 1.950 de lei stimulentul pe luna noiembrie. Cele două sume totalizează mai mult decât salariul lunar încasat de Frandeş pentru efortul depus în cadrul Poliţiei Comunitare. Cadoul „Moşului” nu a depăşit în cazul Monicăi Pop, şeful Seviciului Urbanism, valoarea salariului, însă s-a apropiat destul de tare de aceasta. Din sacul său fără fund, „Moşul” a cadorisit-o pe aceasta cu suma de 4.590 de lei, sumă ce totalizează prima şi stimulentul.
Lista fericiţilor funcţionari poate continua cu cadouri în stimulente şi prime astfel: Nicoleta Bretfelean – 4.600 de lei; Nicolae Chirleşan – 5.169 de lei; Vasile Rus – 5.128 de lei, Mirela Mândru – 3.000 de lei ; Alexandru Rus – 4.800 de lei, iar lista pare a nu mai avea finalitate, la fel ca şi generozitatea municipalităţii.

Alte beneficii

În cursul acestei luni angajaţii primăriei vor primi şi cel de al treisprezecelea salariu, care le va rotunji considerabil veniturile pentru prima lună a lui 2009. Peste câteva luni alte prime îşi vor găşi un loc sigur şi precis în buzunarele funcţionarilor din carul Primăriei Bistriţa. Doar în luna martie doamnele din cadrul municipalităţii vor primi deja consacratul premiu de opt martie. Cu siguranţă nici iepuraşul nu va trece neobservat nici în acest an, ar fi “de porc” să strice o tradiţie atât de bine respectată ani la rând. Pare că mult temuta criză financiară nu aduce niciun fel de atingere vistieriei Primăriei Bistriţa. Doar de ochii lumii se fac afirmaţii de genul “buget de austeritate”, dar departe de ochii aceleiaşi lumi banii se împart cu nemiluita.
Astfel, pe lângă frumuşele salarii, mai marii instituţiei vor încasa în continuare stimulentele lunare, care în unele cazuri depăşesc valoarea salarului, la care se vor adăuga cu siguranţă şi cele 16 feluri de sporuri: spor de 10% pentru relaţii cu publicul, alte 10% sub forma de spor de toxicitate pentru folosirea copiatoarelor, spor de antenă în acelaşi cuantum, sporuri pentru cei care lucrează în arhive, depun muncă de teren sau elaborează proiecte de finanţare, spor de fidelitate, care poate ajunge şi 25% din salariu pentru cei cu activitate de 15 ani în cadrul instituţiei, chiar şi  indemnizaţie pentru refacerea capacităţii de muncă pentru angajaţii care se întorc din concediu, echivalentă cu valoarea ultimului salariu încasat. Şi toate acestea în numele contractului colectiv de muncă, pe banii contribuabililor bistriţeni.
Până la închiderea ediţiei, edilul municipiului Ovidiu Creţu nu a putut fi contactat pentru a oferi lămuriri în ceea ce priveşte plafonul maxim de 1.000 de lei anunţat în luna decembrie şi sumele reale care s-au acordat ca şi primă de Crăciun.

Alexandra Roman

7 COMENTARII

  1. Asa da Cretule.Da-i inainte ca-i bine.Sporuri multe si mai cu seama sporul de antena este necesar ..foarte necesar pentru angajatii primariei ca doara toti vorbesc cu celularele primite de la primarie. Mai dezamagit total.Rusine

  2. Nu te supara minunatule, sporul de antena nu se da la toti angajatii primariei. Se da doar celor care lucreaza in zona antenelor politiei comunitare. Si sa stabilit un urma masuratorilor ce au dovedit depasirea limitelor normale de radiatii, masuratori realizate de catre un profesor universitar de la Cluj. Cunosc un caz din politie, nu cea comunitara, care a lucrat multi ani in birou linga antena, si la ce probleme de sanatate are acum, el si colegii lui, eu sincer prefer sa ma lipsesc de spor. Chiar am refuzat mutarrea in zona afectata cand mi s-a propus. Documenteaza-te inainte de a posta comentarii. Ca altfeli intrii in randul celor numai buni de manipulat (a prostimii).

  3. rusinos…scandalos… totusi ce putem face? nimic. Orice am face, ei raman cu banii in buzunar. Raman deasemenea, in continuare, pe aceleasi posturi de unde pot baga nestingheriti mana in buzunarele noastre. Oare care hoti sunt mai periculosi? Cei care fura un amarat de portmoneu cu 5 lei in el, sau cei care au fost nominalizati in articol? Diferenta dintre ei este ca cei din prima categorie fac 2-3 ani de inchisoare, iar cei din a doua categorie pozeaza in postura de cetateni de vaza ai municipiului. Oare chiar nu se poate face nimic ca sa se stopeze asemenea lucruri? Poate reuseste totusi „Gazeta de Bistrita” sa faca ceva, fiindca noi am dovedit ca nu suntem in stare. Citim doar articolele din ziare, comentam aici cateva randuri, si cu asta… gata.

  4. asa se intampla cand cel „ales” a fost doar ca sa nu fie celelalt. Acest primar daca va amintiti nu a confirmat de unul singur niciodata, virsta noastra este apropiata si stiu ca a fost un bun executant nicidecum un bun conducator. Poate va amintiti ce penibil a fost in urma cu cateva zile in fata presei. „Roade si el un os”

  5. Daca ar fi asa cum vrea sa para primaru Cretu un ,,domn,, poate nu si ar da demisia ptr ca ne – a mintit ( nu a indus în eroare ) dar macar si ar cere scuze public si ar recunoaste ca inca habar nu are ce se intimpla in primarie si ca tot ,, anumiti,, oameni de ,, incredere,, fac legea in primarie.
    Asteptam reactia lui sa vedem cit ii pretuieste pe cei ce l-au votat ,

  6. Conform obiceiului, „scriitorii” de la „Mazeta de Bistrita” nu lasa niciodata adevarul sa le strice o stire buna. In cazul de fata, au un fapt incontestabil: cativa domni si doamne, mai vechi prin Primarie, s-au obisnuit sa tot traga spuza pe turta lor. Daca ar putea, ar trage-o toata, dar se tem si mai arunca firmituri si la altii. In rest, mazetistii vin cu mistificari, exagerari si ceata multa, ca sa induca impresia unui haos total, a unor furturi de proportii, astfel incat cetatenul sa inteleaga ca fiecare simplu functionar taraste zilnic saci cu bani prin primarie si ii duce acasa. De exemplu, primele anuale sunt legale, o spun si mazetistii, iar fondul este clar constituit; stimulentele iarasi sunt legale; si-atunci, care este problema? Functionarii ar trebui sa le refuze? Poate modul de impartire nu-i destul de clar! In ce priveste sporurile, dupa cum bine stiu mazetistii, nici un angajat nu ia 16 sporuri la un loc, ci doar 3-4; de exemplu sporul de asfalt il iau NUMAI muncitorii de la asfaltari. Sporul de relatii cu publicul nu este de 10%, ci numai de 5% si nu se mai acorda de mai bine de jumatate de an ( „Mazeta” stie, dar nu spune), la fel ca alte 2 sporuri ( de mobilitate si de fidelitate). Una peste alta, salariul net al unui functionar de executie in varsta de 30-35 ani, indiferent de pregatire, cu toate cele „16 sporuri”, este intre 700-1000 lei. Este mult, intr-adevar, si ca atare, propun ca o luna sa fie platiti, o luna nu. In plus, sa fie obligati sa cumpere saptamanal cate un exemplar din „Mazeta” pentru fiecare membru al familiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.