Soborul Sfântului Ioan Botezătorul a fost serbat în parohia bistrițeană Milaș, unde Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei s-a aflat în mijlocul comunității parohiale și pentru a binecuvânta lucrările de renovare efectuate la biserică și casa parohială, dar și pentru a sfinți noua capelă mortuară, înălțată în apropierea locașului de cult.
Cu prilejul vizitei, Ierarhul le-a vorbit localnicilor despre viața Sfântului Ioan Botezătorul, binecuvântându-i și urându-le un an prosper pe toate planurile, în special pe cel duhovnicesc, potrivit Radio Renașterea.
La finalul slujbei, Mitropolitul Clujului l-a ridicat pe părintele paroh, Vladimir Clem la rangul de iconom stavrofor și a oferit diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în lucrările efectuate la biserica parohiei Milaș. De asemenea, primarul comunei Milaș, Gabor Iosif, a primit din partea Înaltpreasfințitului Andrei ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin”, acesta oferindu-i la rândul său, titlul de cetățean de onoare al comunei.
Edificiul Bisericii din comuna Milaş este amplasat pe terenul cu denumirea ”Dealul Bisericii” şi a fost ridicat în anul 1891 din banii credincioșilor, păstoriţi de preotul greco-catolic Ioan Hossu. Construită după stilul Renaşterii italiene, biserica are formă dreptunghiulară, cu tavanul plat, altarul semioval, naos şi pronaos, turn de 34 m înălţime, cu patru clopote, iar suprafaţa interioară fiind de aproximativ 700 mp. Lucrări de întreţinere s-au executat în 1924, când s-a reparat edificiul bisericii, turnul şi exteriorul. După 1948, când biserica a revenit BOR, s-a reparat biserica în exterior, s-a zugrăvit şi s-a făcut reparaţie capitală la turn. În anul 1977 s-a electrificat şi s-a împrejmuit cu gard din beton și s-a achiziţionat noua casă parohială (1980). În anul 1985 s-a reparat şi zugrăvit exteriorul locaşului de cult și s-a ridicat o clădire în curtea bisericii. În anul 1993 s-a început pictura, iar în anul 1998 aceasta a fost sfințită de către PS Irineu Bistriţeanul.
sursa foto: Radio Renașterea