Primăria Bistrița are în derulare, încă de la începutul anului 2020, un proiect pe fonduri europene care include un nou website al instituției, dar și nouă aplicații informatice, un nou server, plus servicii de mentenanță, a anunțat primarul municipiului, Ioan Turc.

Proiectul este intitulat “Fundamentarea deciziilor şi măsuri pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetăţeni la nivelul UAT municipiul Bistriţa”, iar specialișii Direcției Comunicare din cadrul Primăriei Bistrița au avut în vedere introducerea unor soluții noi privind digitalizarea, dar și cumpărarea de echipamente hardware, licențe.

Costurile proiectului, care cuprind și instruirea personalului, sunt estimate la circa 1.600.000 lei.

Primarul Ioan Turc a completat că procedura de achiziție, care a avut în vedere cel mai bun raport calitate-preț, a fost verificată și de ANAF, nefiind semnalate probleme. Finanțarea contractului semnat cu firma băimăreană Indeco în data de 15 decembrie presupune o cotă de participare a Primăriei Bistrița de doar 2%, restul fiind bani europeni.

Potrivit edilului Bistriței, vor exista aplicații pentru:

  • plăți online de pe dispozitive mobile a impozitelor și taxelor locale;
  • eliberarea online de certificate de atestare fiscală;
  • depunerea și consultarea online a declarațiilor pentru impozite și taxe locale;
  • consultarea online a „dosarului personal” cu documentele emise de autoritatea fiscală locală ;
  • depunerea online a petițiilor;
  • consultarea istoricului privind interacțiunea cetățeanului cu autoritatea locală;
  • semnalarea online a defecțiunilor și altor avarii apărute la diversele dotări publice existente;
  • informarea online cu privire la diferite aspecte ale vieții publice;
  • bugetarea partcipativă.

”Vom urmări cu atenție implementarea proiectului și vom face toate ajustările posibile pentru ca acest demers al municipalității să fie un real succes. Digitalizarea reprezintă o prioritate, dezideratul nostru fiind acela de a valorifica banii europeni disponibili”, a mai adăugat Ioan Turc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here