Primăria Bistrița continuă investițiile în Viișoara, zonă ce începe să semene cu cunoscutul „Bronx”. Aici au fost mutați romii din centrul municipiului și cei care nu-și permit nici măcar o chirie în oraș. Blocurile deja existente, care după câțiva ani de folosire arată jalnic, vor fi completate de unul de 7,6 milioane de lei, cu lift.

În încercarea de a scăpa centrul istoric de romii care au pus stăpânire pe casele istorice încă de la începutul anilor `90, Ovidiu Crețu s-a gândit să îi mute în două zone: Subcetate și Viișoara. Astfel, a construit mai multe blocuri, atât în Subcetate, cât și în Viișoara.

Au ajuns să beneficieze de locuințe sociale nu doar oameni cinstiți care nu câștigau suficient cât să-și permită o chirie în oraș, ci și indivizi certați cu legea. În Viișoara chiar se înregistra un fenomen cel puțin bizar: indivizi erau în arest la domiciliu, în locuințele statului.

În Viișoara au fost ridicate până acum 9 blocuri sociale, însumând 200 de locuințe. Acestea urmează să fie completate de alte 5 blocuri, cu regim de înălțime P+3E +M, prin Programul de Construcții de Locuințe Sociale și de Necesitate al Ministerului Dezvoltării. Cele 5 blocuri vor avea, în total, 160 de apartamente cu o cameră, două sau trei camere.

Ovidiu Crețu a lăsat „cadou” studiile de fezabilitate

Ideea nu îi aparține lui Ioan Turc, studiile de fezabilitate pentru aceste investiții fiind pregătite încă din 2019 și lăsate „moștenire” de vechea administrație. Valoarea totală a investiției se apropie de 40 de milioane de lei, din care 33,6 milioane de lei cheltuieli solicitate de la bugetul de stat și 5,6 milioane de lei cheltuieli de la bugetul local.

Lucrările la primul astfel de bloc au început deja. Pentru 7,6 milioane de lei, cei de la AMICII au la dispoziție 24 de luni să finalizeze construcția. Potrivit documentației folosite pentru licitația publică, blocul va avea și o parcare cu 78 de locuri, dintre care 3 pentru persoane cu handicap.

De asemenea, va avea și un loc de joacă pentru copii de 120 de metri pătrați. Blocul va avea două scări și va avea la fiecare etaj câte un tip de apartament: cu o cameră, cu două și cu trei camere. Acesta va fi dotat inclusiv cu lift.

Boierie în blocurile sociale: apartament cu 3 camere de 100 de metri pătrați

Apartamentele pregătite de Primăria Bistrița rivalizează cu cele de pe piața liberă, oferite de marii dezvoltatori imobiliari. Un apartament cu 3 camere are 100 de metri pătrați și e dotat cu: baie, bucătărie, debara, living, două dormitoare și două balcoane. Cele două balcoane cu care sunt prevăzute apartamentele cu 3 camere însumează peste 11 metri pătrați, iar livingul se întinde și el pe 18 metri pătrați.

Și apartamentele cu o cameră sunt spațioase, ajungând la 56,5 metri pătrați. Acestea au hol, baie, bucătărie, debara, un living la fel de mare de 18 metri pătrați și un balcon de 3,3 metri pătrați. Apartamentele cu două camere au 73 de metri pătrați și sunt dotate cu baie, dormitor, bucătărie, living, debara și un balcon de 3,3 metri pătrați.

Cei care vor primi aceste locuințe vor avea nevoie doar de mobilă, întrucât primăria le predă zugrăvite, cu parchet, gresie și faianță și chiar cu dotări minime la baie și bucătărie: chiuvete, centrale termice, vas de toaletă, vană. Nici la finisaje nu se zgârcește municipalitate, în camere fiind prevăzut parchet laminat triplustratificat de trafic intens, iar în balcoane, băi, holuri și debarale gresie antiderapantă.

50.000 de lei merg pe terenul pentru locuințele modulare

Primăria Bistrița nu se oprește aici și vrea să ducă în Viișoara și locuințele modulare. Deocamdată a dat undă verde pentru achiziționarea unui teren de 1.000 de metri pătrați, în apropierea blocurilor sociale, unde vor fi acestea amplasate. Pentru cei 1.000 de metri pătrați, municipalitatea plătește maxim 50.000 de lei.

Deși demersurile pentru locuințele modulare, unde ar urma să ajungă cei mai năpăstuiți de soartă, care nu-și permit nici măcar chiria modică și cheltuielile impuse de locuințele sociale, au fost începute în urmă cu 3 ani, încă nu s-a mutat nicio familie în ele.

Nici măcar studiile de fezabilitate nu s-au pus de acord cu privire la costurile unei astfel de locuințe. Astfel, dacă un studiu vehicula 50.000 de lei, altul spunea că investiția s-ar ridica la 82.000 de lei. Primele 8 locuințe au fost achiziționate în 2018, iar costurile lor au depășit cu mult „imaginația” celor care au făcut studiile de fezabilitate.

Primăria Bistrița a cheltuit pe o locuință modulară nu mai puțin de 150.000 de lei. Containere achiziționate au 4 încăperi: o cameră, un dormitor, un grup sanitar și o bucătărie. Un astfel de container are 6 metri lungime, 2,5 metri lățime și 2,7 metri înălțime. Unul dintre containere a fost donat Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, care l-a oferit unei familii ce locuia în Pădurea Cordrișor, în niște barăci improvizate.

Primăria Bistrița a achiziționat deja o bucată de teren pentru amplasarea locuințelor modulare, iar cei 1000 de metri pătrați pe care i-a achiziționat de curând nu fac altceva decât să completeze parcela inițială.

Vecinii din Viișoara s-au revoltat și-au cerut ajutorul Prefecturii

Locuitorii din Viişoara, care îşi au locuinţele în imediata apropiere a zonei unde urmează a fi amplasate locuinţele modulare, nu au văzut cu ochi buni iniţiativa municipalităţii, cu atât mai mult cu cât viitorii lor vecini ar fi majoritatea de etnie romă şi extrem de săraci.

La gândul că le va fi afectata liniştea şi integritatea gospodăriilor lor, localnicii din Viişoara au protestat împotriva proiectului municipalităţii. Astfel, prin 2013, 64 de cetăţeni din Viişoara au întocmit o contestaţie pe care au înaintat-o şi Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, oamenii motivând că zona pe care ar urma să fie amplasate containerele de locuit, cunoscută ca fiind Dealul Viilor, este încadrată ca pajişte şi se află în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, singurul care îi poate schimba destinaţia, conform Legii 214/2011.

La acea vreme, în baza contestaţiei formulată de cei 64 de bistriţeni, dar şi considerând că se încalcă legea, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud a înaintat Primăriei Bistriţa o plângere prealabila împotriva hotărârii adoptate de Consiliul Local. Mai mult decât atât, Instituţia Prefectului considera că nu s-a respectat legea nici în cazul întocmirii studiului de fezabilitate.

Reprezentanţii municipalităţii nu au fost însă de acord cu punctul de vedere al Instituţiei Prefectului, întrucât, spuneau ei, conform Planului Urbanistic General aprobat în anul 2004, terenul respectiv din Viişoara are destinaţie de zonă de locuinţe individuale.

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

  1. Nu era mai bine ca sa se cumpere ansamblul de cladiri a Spitalului jud. de pe Independentei ?
    Asta faceam eu in locul domnului Primar. PACAT !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.