Municipalitatea cheltuiește 130.000 de lei pentru a-și trimite 40 dintre angajați în Italia, Polonia, Germania sau Grecia, nu în excursie, ci pentru a învăța să-și optimizeze procesele orientate către cetățeni. Culmea, pe licitație a pus mâna o firmă din București, cu doar un angajat.

Primăria Bistrița se pregătește să își modernizeze și eficientizeze sistemul de management prin îmbunătățirea calității serviciilor orientate către cetățeni. Funcționarii săi vor face asta cu ajutorul unor cursuri de instruire și a unor vizite de studii.

„În urma consultării publice și a analizei efectuate în domeniul socio-economic în etapa de elaborare a Strategiei de Dezvoltare Locală pentru perioada 2010 -2030 s-a identificat problema existenței unui sistem de management învechit și ineficient privind serviciile publice. Pornind de la această problemă și ținând cont de principalele sesizări ale cetățenilor, în legătură cu serviciile publice oferite de administrația locală, apare ca imperioasă necesitatea modernizării și eficientizării sistemului de management, în vederea îmbunătățirii calității serviciilor orientate către cetățeni”, se arată în caietul de sarcini al licitației pentru vizitele de studii și cursurile de instruire.

Proiectul este finanțat din fonduri europene și are o valoare totală de 412.055 de lei, din care 350.247 de lei reprezintă valoare nerambursabilă din FEDR, 53.567 valoare nerambursabilă din bugetul național și 8.241 de lei contribuția Primăriei Bistrița.

Perioada de implementare a proiectului este de 16 luni. Contractul de finanțare presupune 6 contracte: furnizare consumabile, furnizare echipamente IT și de birotică, furnizare mobilier, servicii de informare și publicitate, servicii de organizare vizite de studiu. Doar vizitele de studiu costă 130.000 de lei.

Vizite de studiu în țări turistice

Vizitele de studiu s-au desfășurat în luna septembrie și octombrie și includ 40 de angajați ai Primăriei Bistrița. Este vorba despre două vizite de studiu, a câte patru zile, nu în România, ci în țări turistice, precum Italia, Germania, Polonia sau Grecia. La fiecare din cele două vizite vor lua parte 20 de persoane.

„Prestatorul va asigura prezența unui reprezentant al său, la vizitele de studiu, vorbitor de limbă engleză. Acesta va însoți participanții pe întreaga perioadă de desfășurare a vizitelor de studiu și va gestiona derularea programului în bune condiții, asigurând interpretarea discuțiilor, în cazul în care este necesar. Cheltuielile de transport și cazare ale acestuia se suportă de către prestator”, se mai arată în caietul de sarcini.

Același caiet de sarcini îi cere firmei câștigătoare să realizeze fotografii atât pe hârtie foto, cât și virtuale. Sunt necesare minim 10 fotografii relevante care vor fi puse la dispoziția Primăriei Bistrița. Acestea vor fi folosite ulterior pentru promovarea proiectului.

Cei 40 de angajați se vor deplasa fie cu avionul, la clasa economic, fie cu autocarul. În cazul în care se optează pentru avion, firma câștigătoare a trebuit să asigure și transferul la aeroportul din Cluj-Napoca.

Câștigătorul va asigura cazarea pentru 5 nopți cu mic dejun și prânz sau cină pentru cele 40 de persoane. Funcționarii vor sta la hoteluri de 3 stele, în camera duble.

Echipa firmei câștigătoare trebuie să fie compusă dintr-un coordonator de echipa și un expert CAF. La cele două persoane se poate adăuga și traducători sau secretare.

Experții respective participă la toate activitățile grupului, gestionează, planifică, monitorizează și coordonează contractul, identifică instituțiile relevante pentru organizarea vizitelor de studio și le organizează și coordonează. De asemenea asigură calitatea activităților și facilitează comunicarea și diseminarea informațiilor.

O firmă cu doar un angajat a pus mâna pe contract

Contractul a fost câștigat de Administer Plus SRL, o firmă cu sediul în București, înregistrată în anul 2013. Obiectul de activitate al firmei este servicii suport pentru învățământ.

SRL-ul respectiv, care s-a angajat să ducă 40 de oameni în țări străine și să le și ofere know-how, are doar un angajat. În 2014 și respective 2015, firma nu a avut niciun angajat, deși a raportat o cifră de afaceri de 153.525 de lei în 2014 și respective 369.856 de lei în 2015.

În 2016 apare un angajat, iar cifra de afaceri sare spectaculos la 895.889 de lei. În 2017 cifra de afaceri se dublează trecând de 2 milioane de lei, iar profitul ajunge la 222.552 de lei. În 2018, cifra de afaceri scade la 1,2 milioane de lei, însă profitul crește la 378.320 de lei.

Administer Plus apare și în scandalul firmelor care maschează excursii la mare și la munte sub forma cursurilor de calificare. La SRL-ul respective a apelat Primăria Câmpia Turzii, pentru a achiziționa servicii hoteliere. Pentru acestea instituția a plătit 3.100 de lei.

După cum a arătat Gazeta de Bistrița în anii precedenți, municipalitatea pare să-și fi făcut un obicei din a trimite în excursii directorașii și consilierii locali, pe banii contribuabililor.

În 2017, Primarul Ovidiu Crețu mergea într-un „city break” în Besancon, pentru a-i vizita pe francezii care au participat la Târgu Mare al Bistriței. Da, exact așa motivează Ovidiu Crețu această vizită, într-un document oficial care a ajuns pe masa consilierilor locali.

La vizita respectivă au mai participat viceprimarul Cristian Niculae, Liliana Coceșiu directorul specializat pe atragerea fondurilor europene, Corina Șimon, responsabila cu relații internaționale, Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal sau Luca Răzoare, directorul de la Piețe.

Delegația a fost completată de elevi și profesori, în total 60 de persoane au vizitat Franța cu acea ocazie. Întreaga distracție a costat 36.570 de lei și a inclus totul sau doar o parte din cheltuieli.

De diferitele „înfrățiri” ale orașului nostru cu alte localități din alte țări a profitat Primăria Bistrița în mai multe rânduri pentru a organiza excursii pe bani publici. În 2016, directorii din Primăria Bistrița s-au plimbat prin orașul israelian Rehovot. Atunci, primarul Ovidiu Crețu și-a dus inclusiv soția să viziteze orașul înfrățit cu Bistrița.

Tot în 2016, 11 consilieri și 7 directori din Primărie au vizitat Wiehl (Germania), un alt oraș înfrățit cu Bistrița. În 2017, primarul Crețu mergea la schi în Austria, alături de 40 de funcționari din instituție și familiile acestora.

Toate aceste excursii pe bani publici au atras atenția inspectorilor de la Curtea de Conturi. Deși toate excursiile sunt cel puțin dubioase, Curtea de Conturi a identificat, în anul 2017, abateri de doar 7.000 de lei.

Printre deplasările verificate de inspectorii Curții de Conturi se numără cele de la Vatican și Maastricht – Olanda. Acestea ar fi scos din bugetul local aproape 7.000 de lei, cheltuieli considerate nelegale în opinia celor de la Curtea de Conturi.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.