Gazprom a anunțat că reduce, din nou, livrările prin gazoductul Nord Stream 1, iar prețurile de referință în Europa la gaze naturale au crescut marți.

La hub-ul TTF de la Amsterdam, cotațiile au ajuns la 192 de euro pentru Megawatt oră, revenind la nivelul din luna martie.

Și barilul de țiței Brent din Marea Nordului cu livrare în luna septembrie s-a apreciat cu 1,45%, până la 106,67 dolari. Barilul de ţiţei american West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în luna septembrie s-a apreciat cu 1,73% până la 98,37 dolari.

Compania rusească Gazprom a anunțat că va reduce livrările de gaze la 33 de milioane de metri cubi pe zi, adică la aproximativ 20% din capacitatea conductei.

Analistul Tamas Varga de la PVM Energy a declarat că stocurile europene sunt departe de nivelul cerut de 90%, ia statele europene sunt îngrijorate că Rusia va sista complet livrarea de gaze până la începutul iernii.

Comisia Europeană a propus statelor membre UE să își reducă consumul de gaze cu 15% din luna august. Chiar dacă este o țintă voluntară, aceasta ar urma să devină obligatorie dacă Parlamentul European declară stare de urgență.

Rusia a fost responsabilă anul trecut pentru aproximativ 40% din importurile de gaze ale Uniunii Europene.

Sursa: Digi24

Citește și: Vești bune pentru români. Salariul minim va fi mărit din nou

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.