Aproape două milioane lei pune la bătaie Consiliul Judeţean pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului de pe drumurile judeţene pentru iarna 2014 – 2015. Dacă anul trecut licitaţia a fost lansată abia în luna septembrie, anul acesta instituţia nu a pierdut timpul şi a organizat licitaţia încă din luna iulie. Astfel că acum, autorităţile judeţene au încheiat procedura de organizare a licitaţiei, fiind stabiliţi şi câştigătorii.

„În 8 octombrie au fost semnate contractele de deszăpezire cu companiile care au câştigat procedura de licitaţie publică, 5 loturi, aceeaşi configuraţie ca până acum. Lotul unu, zona Bistriţa şi comunele din jur, compania Dimex, zona doi, zona Beclean, tot compania Dimex, zona Năsăud şi Valea Someşului, tot compania Dimex. Lotul patru, zona Şieului, compania Frasinul, lotul cinci, zona Lechinţa, tot compania Dimex. Perioada contractului, concretă va fi între 15 noiembrie şi 15 martie 2015, dar, în situaţia în care vor apărea condiţii de polie, ninsoare, până la această dată, companiile vor interveni cu promptitudine. Valoarea totală este de peste un milion 755 de mii de lei, a contractelor şi am primit asigurări din partea companiilor că sunt pregătite cu materiale antiderapante”, a declarat Bogdan Ivan, purtătorul de cuvânt al CJ B-N.

Dacă în iarna 2013 – 2014, deszăpezirea drumurilor judeţene a fost asigurată de trei firme Dimex 2000 Company, Frasinul şi SC LDP Bistriţa, anul acesta doar două se vor mai ocupa de asigurarea măsurilor ca traficul să se desfăşoare în condiţii normale. Valoarea contractelor din sezonul trecut a fost tot de aproape două milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.