Instituția Prefectului a trimis o plângere prealabilă Consiliului Local al municipiului Bistrița, în care spune că una dintre hotărârile adoptate în luna februarie a acestui an este ilegală și abuzivă. Este vorba despre o hotărâre de Consiliu Local prin care se aproba apartenența la domeniul public al municipiului a unor imobile teren situate pe străzile Intrarea Muncelului și Grănicerilor,  unde municipalitatea vrea să amenajeze parcări și o stradă de acces.

Instituția Prefectului a trimis o plângere prealabilă Consiliului Local al municipiului Bistrița, care vizează o hotărâre de CL adoptată în luna februarie a acestui an. Potrivit instituției, HCL-ul respectiv al încălca prevederile legal. Hotărârea de Consiliu Local aproba apartenența la domeniul public al municipiului Bistrița a unor imobile-teren, situate în intravilanul municipiului, având destinații de uz și de interes public.

Este vorba despre mai multe terenuri situate pe străzile Intrarea Muncelului și strada Grănicerilor, care trebuie să se transforme în parcare și acces parcare.

„Conform datelor din memoriul tehnic anexat se menționează faptul că numerele topografice nu se găsesc în parcelar Bistrița și nu au făcut obiect de carte funciară, însă precizările persoanei care a întocmit documentația nu sunt dovedite cu acte de la Oficiul de Cadastru și Carte Funciară, care să confirme aspectele susținute. (…) Din verificările efectuate în anexa la hotărârea Guvernului nr 527/2020 prin care se atestă inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Bistrița s-a constatat faptul că la poziția 588 figurează înscrisă „parcare pe Intrarea Muncelului, bl 7, cu o suprafață de 147 mp. Ori, această suprafață de teren nu a fost individualizată și identificată cu date de carte funciară de către persoana care a întocmit documentația tehnică, pentru a fi exclusă din suprafața totală, astfel că se atestă din nou ca aparținând domeniului public, rezultând o dublă inventariere, încălcându-se prevederile articolului 16 din Legea nr 24/2000”, precizează Instituția Prefectului în plângerea respectivă.

La fel stau lucrurile și în cazul terenului de pe Grănicerilor, aproape jumătate din suprafață nefiind identificată cu date de carte funciară.

Documentația întocmită prost, HCL-ul ilegal!

În plângerea prealabilă, Instituția Prefectului dă de înțeles că greșelile ar aparține experților care s-au ocupat de documentația acestui proiect:

„Aceste suprafețe de teren nu au fost individualizate și identificate cu date de carte funciară de către persoana care a întocmit documentația tehnică pentru a fi excluse din suprafața totală, astfel că se atestă din nou ca aparținând domeniului public, ducând la consecința că pentru aceste suprafețe de teren cu destinația de „parcare” are loc o dublă inventariere, încălcându-se prevederile art. 16 din legea nr. 24/2000”.

Prefectura recomandă revizuirea documentației întocmite cu privire la identificarea terenurilor: „Vă învederăm faptul că, în lipsa unor acte autentice doveditoare cu privire la modul de dobândire a terenurilor care se propun a fi atestate ca aparținând domeniului public al municipiului Bistrița, obiectul prezentei hotărâri este nelegal și abuziv”.

Instituția  a cerut Consiliului Local să reanalizeze hotărârea în ședința de la final de mai, altfel va ataca HCL-ul în instanța de contencios administrativ.

Primăria Bistrița spune că proiectul e curat ca lacrima

Direcția Juridică și Direcția Patrimoniu au și pregătit un răspuns, semnat de primarul Ioan Turc, pentru Instituția Prefectului, în care resping tot ce a constat instituția. Specialiștii Primăriei Bistrița spun că hotărârea este „legală și temeinică” și că nu trebuie modificată sau rediscutată.

Având în vedere faptul că Primăria Bistrița nu pare dispusă să dea curs solicitărilor Instituției Prefectului de modificare a proiectului, cel mai probabil această problemă va fi tranșată în fața instanței.

„Considerăm că nu există o dublă inventariere, deoarece hotărârea de consiliu prin care se aprobă apartenența bunului la domeniul public sau se declară bunul de uz și interes public local, cuprinde măsurarea, identificarea bunului imobil și stabilirea elementelor tehnice de identificare, inclusiv regimul juridic cu privire la proprietate, conform actelor normative și este un demers premergător inventariei propriu-zise”, spun specialiștii Primăriei Bistrița.

Spitalul de pe Grănicerilor aglomerează mai tare zona

Municipalitatea s-a făcut nevoită să găsească o soluție pentru cei care au treabă la instituțiile de pe strada Grănicerilor, printre ele numărându-se chiar Unitatea Militară, dar și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. De curând, zona a fost „aglomerată” mai tare de fostul hotel Krone, devenit între timp secție a Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Momentan, aici funcționează secția de Oncologie a Spitalului Județean, însă se va transforma în bază de recuperare.

Clădirea este folosită încă din 2020, de la început de pandemie, când acolo erau cazați medicii Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Ulterior, în toamna aceluiași an a fost mutată acolo secția de Oncologie, după ce Consiliul Județean a achiziționat clădirea.

Nu doar lipsa locurilor  de parcare din zonă a dat bătăi de cap autorităților locale. Se pare că aparținătorii, dar și medicii nu erau dispuși să își lase mașinile în capătul străzii unde se află o parcare îndestulătoare, ci își parcau autoturismele pe trotuare, făcându-le impracticabile.

Legislația în vigoare complică și mai mult lucrurile. Potrivit acesteia, o unitate medicală are nevoie de 20 de mp de spațiu verde pentru fiecare pat pus la dispoziția pacienților. Astfel, clădirea de pe Grănicerilor are nevoie de nu mai puțin de 1.100 de mp de spațiu verde pentru a intra în legalitate.

„Potrivit prevederilor Ordinului ministrului sănătății publice nr. 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare, cu modificările și completările ulterioare, incinta unui spital trebuie să fie prevăzută cu o zonă verde cu o suprafață de minimum 20 mp/pat. Pentru a putea asigura suprafața minimă obligatorie a zonei verzi necesară unității spitalicești din str. Grănicerilor nr. 5, prin nota de fundamentare nr. 10004 din 10.11.2020, înregistrată la Consiliul Județean, conducerea Spitalului Județean de Urgență Bistrița, a propus întreprinderea demersurilor legale necesare pentru trecerea din domeniul public al municipiului Bistrița, în domeniul public al județului Bistrița-Năsăud a unei suprafețe de teren învecinată”, se arată într-un proiect aprobat la mijlocul anului trecut de consilierii județeni.

Consiliul Județean a solicitat Primăriei Bistrița încă din 2020 să îi doneze spațiul de joacă de pe strada Grănicerilor. Suprafața de teren există și cei 1.120 de mp puși la dispoziție vor fi transformați în parc pentru pacienții Spitalului Județean de Urgență.

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

  1. Incă din anul 2012, de când la conducerea judetului se află chelnerul Răducu, orasul Bistrita a intrat in epoca improvizatiilor. Acesta își bagă nasul peste tot, desi nu se pricepe. A inceput prin mutarea Bibliotecii Judetene in sediul fostei filiale a BNR, după ce, la dorinta IPS Bartolomeu Anania, clădirea respectivă a fost gata reabilitată si pregătită să gazduiască un muzeu de arta religioasă. Răducu venit la de-a gata si a schimbat destinatia clădirii, in cuda faptului ca spatiul respectiv era prea mic, insuficient pentru functionarea bibliotecii, iar ulterior a mai improvizat o anexă pentru depozitul de cărti, inghesuită in părculetul respectiv. Acelasi spirit de improvizatie l-a manifestat si in cazul Cinematografului Dacia. Astfel in mandatul său a fost „mutilat” Cinema Dacia singurul cinematograf din judet, transformând sala mare intr-un fel de impovizatie pentru spectacole folclorice, in care au inghesuit o scenă de dimensiuni reduse, mai rău ca in căminele culturale de la sate. Iată că nici Spitalul Județean de Urgență Bistrița nu a scăpat de o nouă improvizatie, prin cumpărarea clădirii fostului hotel Krone de către CJ, care urmează să fie reabilitat si adaptat pentru unele sectii spitalicesti .
    Dacă tot e nevoie de extinderea unor sectii spitalicesti atunci cel mai bine era să se renunte la improvizatii in clădiri vechi si acestea să fie construite de la zero pe baza unor proiecte intocmite de specialisti si care să corespundă standardelor actuale de spatiu, functionalitate si dotare cu aparatură medicală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.