Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a primit rezultat negativ la testarea COVID-19, informează Instituția Prefectului. Cu toate acestea, prefectul va rămâne în carantină, urmând să efectueze un nou test peste câteva zile.

Din fericire, rezultatul primului test CoVid-19 al prefectului Stelian Dolha este negativ. Acesta va rămâne, conform procedurii, în carantină, urmând să repete testul peste câteva zile”, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

La rândul său, prefectul Stelian Dolha a transmis un mesaj: ”Mulțumesc tuturor pentru urările de sănătate și mesajele de încurajare adresate familiei mele! Sunt nerăbdător să revin la activitatea instituțională, însă sănătatea celor din jur vine întotdeauna pe primul loc în contextul pandemic, așa că voi urma cu strictețe procedura și recomandările medicului epidemiolog”.

Reamintim că prefectul Stelian Dolha s-a izolat la domiciliu după ce soția sa, medic de profesie, a fost diagnosticată cu COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.