Internetul a ajuns să joace un rol major în dinamica relațiilor adolescenților și tinerilor generației actuale, reprezentând adesea principala cale de comunicare între aceștia. Însă, din păcate, era relațiilor online aduce cu sine și multe neajunsuri, frustrări, cât și pericole, odată cu intrarea „în vogă” a trimiterii fotografiilor nud, repercusiunile ducând chiar la șantaj grav, traume majore și umilință publică. Despre capcana „dozelor” de iubire online ne va povesti și Elena, o tânără clujeancă, după ce a fost pusă să treacă prin iad chiar de către cel pe care îl iubea și căruia îi acordase toată încrederea sa.

Panoul imens care striga „p-e-d-o-f-i-l-i-e”

Elena avea doar 15 ani când l-a cunoscut pe Mihai, primul său iubit, care se încadra perfect în tiparul băieților problematici din filmele de dragoste pentru adolescenți: era înalt, avea ochii verzi, părul lung și era un rebe. Elena fusese atât de vrăjită de șarmul lui, încât, mai ales la acea vârstă, nu și-a pus problema că e foarte puțin probabil ca un student de 20 de ani să aibă intenții curate cu o fată de 15, dincolo de panoul imens care striga „p-e-d-o-f-i-l-i-e”. „Nu mai fusesem îndrăgostită de nimeni până atunci, nu știam ce înseamnă să ai un iubit și cum ar trebui să arate o relație. Eram moartă după el și evident că vedea asta foarte clar, așa că presupun că am fost o pradă ușoară, ca toate fetele care abia au intrat la liceu și sunt ținta perfectă pentru studenți. M-a câștigat ușor, deși, la vremea aia, mi se părea ireal că cineva atât de wow ar putea să mă placă, fiindcă nu conștientizam. Nu era nimic wow în asta. Era ceea ce se cheamă pedofilie” își amintește aceasta, care, la vârsta respectivă, îi portretizase abuzatorului o imagine idealizată, de Făt-Frumos.

„Dacă m-ar fi pus să mă arunc de la etaj, mă aruncam.”

„Mi-a zis să le ascund alor mei că suntem împreună, pentru că n-ar fi de acord, iar lucrul ăsta îl știam și eu, doar că pe atunci credeam că părinții mei vor cu orice preț să mă vadă nefericită, că sunt încuiați și că nu pot înțelege dragostea adevărată, dar când privesc înapoi, chiar regret nespus că am păstrat secretul, poate ar fi putut să mă oprească la timp din a mă mai vedea cu el” ne mărturisește Elena, care deja se confrunta cu o relație „strict-secretă” nu doar în familie, ci și în cercul de prieteni: „Îmi spusese că nici grupul comun de prieteni nu trebuie să știe, absolut nimeni, că o face pentru noi, iar eu îl crezusem. Adevărul e că nu voia să se afișeze cu mine, știa cum ar da în ochii lumii ceea ce face, poate s-ar fi găsit cineva care să le spună alor mei sau, de ce nu, chiar să-l denunțe. Eram prea îndrăgostită și eram de acord cu tot ce-mi spunea. Dacă m-ar fi pus să mă arunc de la etaj, mă aruncam.”

Șantaj emoțional și sex cu forța

Individul avea tacticile de manipulare emoțională atât de bine puse la punct, încât a reușit, într-un moment, să o facă pe Elena să cedeze și din punct de vedere sexual, deși ea nu își dorea lucrul respectiv: „După vreo două-trei luni în care ne-am văzut de câteva ori, dar vorbeam intensiv pe Facebook, a adus în discuție sexul. Am ezitat, în niciun caz nu eram pregătită pentru asta. El a spus prima dată că mă așteaptă oricât e nevoie, dar la câteva zile după acel episod, a început să se poarte urât cu mine, să-mi reproșeze că îi neglijez nevoile și că nu e convins că sentimentele mele sunt reale, că e convins că doar îl folosesc, când, de fapt, el mă folosea pe mine. Mi-a pus capac când mi-a zis că poate ar fi mai bine să încheiem ceea ce avem. Eram deja disperată, cum adică să încheiem? Cum să trăiesc eu fără el? Chiar eram o iubită atât de groaznică și egoistă, încât țineam cont doar de nevoile mele, nu și de ale lui? Mă învinovățisem foarte tare, nu voiam să-l pierd, așa că am cedat. Eram convinsă că-i voi demonstra cât de mult îl iubesc.”

„Nu știam că așa arată abuzul sexual.”

Din păcate, din prima experiență sexuală pe care a avut-o a rămas cu un gust amar, iar ceea ce ar fi trebuit să rămână drept cea mai frumoasă amintire îi mai trezește astăzi doar repulsie: „Nu a fost deloc cum mă așteptam. Văzusem o groază de filme în care acest act căpăta acea aură… era ceva special. La noi nu a fost nimic special. Eram foarte speriată, iar el a fost foarte brutal cu mine. I-am zis la un moment dat să se oprească, fiindcă mă durea îngrozitor, însă nu s-a oprit, a continuat. Nici nu aveam ce să știu despre sex la vârsta aia. Mă gândeam că așa este pentru femei. M-am simțit cu atât mai rău când s-a terminat totul și s-a dus să mănânce o pungă cu chipsuri, spunându-mi că pot să mă îmbrac și să plec. Simțeam că ceva nu e deloc în regulă, dar nu știam ce. Nu știam că așa arată abuzul sexual.”

„M-am dus în fața oglinzii, mi-am dat jos bustiera și mi-am făcut o poză”

În ciuda acestui comportament, Elena a ales să rămână alături de Mihai, fiind mai degrabă terifiată de ideea că el ar putea să o părăsească, astfel începând un întreg calvar, la care nici nu se aștepta. Dacă ceea ce trăise până atunci o trumatizase iremediabil pe fond emoțional, ce urma avea să-i lase urme pentru tot restul vieții: „Ne întâlneam doar pentru sex și de fiecare dată se concentra strict pe plăcerea lui, eram, practic, un obiect sexual, dar credeam că asta înseamnă relație. Vorbea tot mai puțin cu mine pe Facebook, spunând că e ocupat cu facultatea și altele, până într-o seară în care mi-a scris să-mi spună îi e dor să mă vadă. Mi se păruse drăguț și credeam că vrea să ieșim în oraș, dar apoi mi-a scris că vrea să mă vadă acum, așa că i-am trimis un selfie, iar el mi-a zis că n-am înțeles. Mi-a zis că vrea să mă vadă dezbrăcată, că nu-și poate lua gândul de la mine. L-am refuzat. Eram destul de complexată cu corpul meu, dar, dincolo de asta, nu-mi făcusem niciodată poze dezbrăcată și mi se părea ciudat. Mă simțeam inconfortabil. Atunci a început să mă ignore. Timp de câteva zile doar a citit zecile de mesaje pe care i le-am trimis, dar m-a ignorat total. Eram terminată psihic și emoțional. Mi-am zis că e din nou vina mea, că nu știu să mă comport într-o relație. Așa că m-am dus în fața oglinzii de la baie, mi-am dat jos bustiera și mi-am făcut o poză. Mi se părea că arăt oribil. Am intrat în conversație și i-am trimis poza. A văzut-o imediat. Mi-a zis că se simțise rănit fiindcă avusese impresia că nu-mi pasă deloc de sentimentele lui, apoi a adăugat că dacă țin cu adevărat la el, să-i trimit mai mult. Începuse să-mi ceară și videoclipuri. Iar eu ce am făcut? M-am conformat.”

„Un cont fals postase toate pozele și videoclipurile cu mine”

Elena a continuat să-i facă pe plac lui Mihai, deși se simțea tot mai rău în pseudorelația lor bazată pe șantaj, dominanță și sex, până într-o zi, când a ajuns la liceu și toată lumea râdea de ea, adresându-i cuvinte extrem de jignitoare, apoi a descoperit: „Am intrat pe grupul de Facebook al liceului și un cont fals postase toate pozele și videoclipurile cu mine, cu tot cu nume. Tremuram toată. Am izbucnit în plâns, credeam că nu e adevărat. Instinctul a fost să îi scriu lui Mihai, dar mă blocase peste tot. Toți mă văzuseră în punctul de maximă vulnerabilitate, ca apoi să mă batjocorească. Avusesem atâta încredere în Mihai, și pentru ce? Niciodată nu voi uita ce s-a întâmplat. Mi-au trebuit 4 ani ca să las alt băiat să se apropie de mine. Perioada liceului a fost groaznică, toți mă cunoșteau drept tipa dezbrăcată. Diriginta i-a informat și pe ai mei, întrucât pozele ajunseseră până la profesori. Eram expusă. Nu cred că voi mai putea vreodată să fiu întru totul împăcată cu mine sau să îi mai trimit vreodată cuiva astfel de poze cu mine. Nicio fată n-ar trebui să-i trimită iubitului astfel de poze, cu atât mai puțin când folosește șantajul cu despărțirea.” încheie aceasta, trăgând un semnal de alarmă asupra cazurilor în continuă creștere a șantajului cu poze compromițătoare pe internet, cât și asupra pedofililor care profită de copile îndrăgostite pentru a-și satisface plăcerile bolnave.

Alexandra Neagu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.