Posibilă crimă! Bătrân găsit mort în apartamentul său din Bistrița

555

Un bătrân de 71 de ani din Bistrița a fost găsit mort, marți, în apartamentul său. Indiciile găsite de anchetatori arată că ar fi vorba despre o crimă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud anchetează un posibil caz de crimă, petrecută într-un apartament de pe strada Împăratul Traian din municipiul Bistrița, unde un bătrân în vârstă de 71 de ani a fost găsit fără suflare de rude. 

Bătrânul locuia singur în apartament și nu mai fusese văzut de duminică de către vecini. Când rudele bărbatului au intrat în apartament au avut parte de imagini șocante: bătrânul era pe dușumea fără suflare, pe jumătate dezbrăcat, iar locuința era întoarsă pe dos. Se pare însă că anchetatorii nu au găsit urme de intrare prin efracție în apartament și nici urme de sânge. Cu toate acestea, toate indiciile găsite de anchetatori la fața locului conduc spre ideea unei crime.

Suspiciunile de crimă au fost confirmate și de reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, care au deschis un dosar penal pentru omor, deocamdată cu autor necunoscut.

.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here