Doi contrabandişti de ţigări au căzut în plasa poliţiştilor bistriţeni în urma controaleleor efectuate în acest weekend, oamenii legii confiscând de la aceştia peste 1.230 de pachete de ţigări, în valoare totală de aproximativ 12.400 lei.

Totodată poliţiştii i-au luat la puricat pe comercianţi, iar cei care au fost prinşi că nu utilizează aparate de marcat electronice fiscale, au fost amendaţi. În total, recolta oamenilor legii se ridică la peste 90.000 lei.

 

 

În perioada 30 noiembrie – 03 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, informează IPJ BN.

Cu ocazia controalelor și a verificărilor de specialitate efectuate la diferite unități comerciale au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale conform Legii 12/1990 – privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 3 conform OUG 28/1999 – privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în valoare totală de 93.000 lei„, arată într-un comunicat sursa citată.

 

De asemenea, în urma acestor controale economico-financiare, au fost constatate 3 infracțiuni: o infracțiune de evaziune fiscală și două infracțiuni de contrabandă cu țigarete.

Potrivit IPJ BN, în cadrul acestor activități au fost ridicate în vederea confiscării 838 de pachete de țigarete din localitatea Rodna, respectiv 401 de pachete de țigarete din localitatea Cușma, deținute în vederea comercializării și fără a avea timbre sau banderole fiscale.

În total au fost confiscate 24.780 de țigarete în valoare de 12.390 lei, produse în valoare de 650 lei și numerar în sumă de 885,5 lei.

 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice vor desfășura și în perioada următoare acțiuni specifice pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite, în scopul asigurării unui climat optim de siguranță și legalitate a mediului de afaceri”, mai anunţă IPJ BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.