Poliţiştii locali participă serios la mărirea bugetului local prin amenzile zilnice pe care le dau cetăţenilor care perturbă ordinea publică sau parchează neregulamentar. În prima jumătate a anului, aceştia au aplicat peste 1.000 de sancţiuni, în valoare de circa 150.000 de lei.
Conform regulamentului după care funcţionează Poliţia Locală, agenţii veghează în zona pieţelor pentru asigurarea desfăşurării unui comerţ civilizat, asigură ordinea publică la diverse evenimente ce au loc în municipiu şi au grijă ca toţi şoferii care parchează neregulamentar să fie pedepsiţi. Cei care sunt prinşi în neregulă se aleg fie cu amenzi, fie cu procese verbale.

Aşa se face că în doar şase luni, oamenii legii au aplicat peste 500 de amenzi (în total au dat 1.060 de sancţiuni, însă jumătate au fost avertismente scrise), în valoare de 155.416 lei.
Şeful Biroului de Siguranţă Publică din cadrul Poliţiei Locale, Ovidiu Gabrian, spune că majoritatea amenzilor au fost date pentru parcarea în locuri nepermise a maşinilor, pentru deranjarea ordinii publice, pentru depozitarea de deşeuri în zone interzise şi pentru comercializarea mărfurilor în locuri nepermise şi fără a deţine acte de provenienţă.

170 de maşini ridicate anul acesta

În primăvara lui 2009, edilul Bistriţei, primarul Ovidiu Creţu, promova un proiect de hotărâre prin care Poliţia Comunitară, alături de Poliţia Rutieră, aveau dreptul să descongestioneze străzile din Bistriţa prin blocarea roţilor autovehiculelor care parchează ilegal. În ciuda amenzilor aplicate, mare lucru nu s-a întâmplat, fiindcă şoferii tot parchează pe unde apucă, iar trotuarele municipiului sunt mare parte din ele ocupate de autoturisme. Şoferii spun că nu au altă soluţie deoarece numărul parcărilor din Bistriţa este mic în comparaţie cu numărul foarte mare de maşini care circulă în municipiu. Ca şi cum blocatul roţilor nu a fost destul, primăria a decis să şi ridice maşinile parcate anapoda, cu ajutorul firmei SC Dumcor SRL, care prestează activitatea.
Şoferul prins în neregulă trebuie să plătească 300 de lei pentru recuperarea maşinii ridicate de firma prestatoare, iar pentru fiecare zi de întârziere, ar trebui să mai scoată din buzunar 30 de lei, reprezentând taxa de chirie a autovehiculului. Alţi 150 de lei vor merge la Taxe şi Impozite, suma aceasta reprezentând amenda.
Anul acesta, poliţiştii locali au ridicat 170 de autoturisme parcate neregulamentar şi au blocat 254 de roţi. Şeful Biroului de Siguranţă Publică din cadrul Poliţiei Locale, Ovidiu Gabrian, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa că „de la începutul anului şi până în prezent au fost ridicate 170 de autoturisme. De asemenea, au fost blocate nu număr de 254 de roţi. În ceea ce priveşte cuantumul amenzilor aplicate, acesta se ridică la peste 11.000 de lei, la care se adaugă taxa de deblocare, în valoare totală de 13.000 de lei”.
Din comisioanele Dumcor, primăria şi-a estimat un profit anual cu multe zerouri, sumă care va intra automat în conturile municipalităţii, conform contractului de ridicare, transport, depozitare şi eliberare autovehicule şi remorci oprite sau staţionate neregulamentar pe drumurile publice ori pe domeniul public sau privat al municipiului Bistriţa.

Cerşetorii, o problemă fără rezolvare

În ultimii doi ani, pe străzile din Bistriţa şi-au făcut apariţia tot mai mulţi cerşetori. Cel puţin asta susţin reprezentanţii Poliţiei Locale, care au depistat în anul ce a trecut peste 800 de persoane care apelau la mila publicului, jumătate fiind minori. Aceştia spun că situaţia nu a stat mai bine nici in 2009, numărul fiind cam acelaşi, spre deosebire de 2008 sau 2007, când în Bistriţa erau în jur de 500 de cerşetori.
Oamenii legii nu reuşesc să facă mare lucru în privinţa lor, deşi mereu îi amendează sau îi trimit în alte locuri. Unii dintre ei au fost chiar condamnaţi la închisoare contravenţională, însă, pentru că nu au din ce trăi, revin în stradă.
O parte dintre ei au fost duşi de poliţişti la Cantina de ajutor social pentru a li se asigura hrana, însă nu au dorit să rămână acolo, preferând să îşi „câştige” singuri pâinea. Autorităţile spun că majoritatea sunt din alte judeţe, mai sărace, cum ar fi Sălaj, Mureş, Botoşani sau Alba, şi vin la noi în special vara, când pot dormi în aer liber, sau în preajma sărbătorilor.
În 2010, poliţiştii locali au sancţionat contravenţional 79 de cerşetori, însă în zadar – niciunul nu şi-a plătit amenda, deşi câştigă în medie câte 150-200 de lei pe zi. Nici anul acesta situaţia nu este mai roz, conform celor spuse de şeful Biroului de Siguranţă Publică din cadrul Poliţiei Locale. „În fiecare săptămână sunt depistaţi pe străzile oraşului zeci de cerşetori. Degeaba îi amendăm pentru că nu îşi plătesc sancţiunea. Legile sunt făcute în aşa fel încât nu putem să le facem nimic. Dacă nu îşi plătesc amenda, trebuie să-i executăm silit. Cum nu putem să facem asta, deoarece nu au bunuri, amenda se transformă în muncă în folosul comunităţii. Evident că nu se prezintă la muncă, astfel că, potrivit legilor în vigoare, iar trebuie să îi amendăm. Şi aşa povestea continuă la nesfârşit…”, a mai adăugat Gabrian.
Cum poliţiştii locali nu pot acţiona în afara legii, prea curând Bistriţa nu o să scape de cei care apelează la mila publicului.

Sancţiuni peste sancţiuni

Poliţiştii locali se confruntă cu fel şi fel de situaţii în timpul orelor de program, unele mai ciudate decât altele. De exemplu, un bărbat ce locuieşte pe strada General Grigore Bălan a primit avertisment scris şi termen de a intra în legalitate după ce vecinii l-au reclamat că ţine în balcon un stup de albine.
O femeie din Sărata a fost amendată cu suma de 75 de lei pentru că i-a confiscat soţului ei buletinul şi nu a vrut să i-l mai restituie. Cum alocaţia copiilor şi pensia de care familia beneficiază se pot scoate doar cu buletinul bărbatului, soţia a decis să i-l „împrumute” pentru a putea intra în posesia banilor.
Pentru că ţinea în apartament 20 de pisici, o bistriţeancă care locuieşte pe strada Colibiţei s-a ales cu o amendă de 200 de lei. Ea a fost reclamată de vecini, care nu mai suportau mirosul ce venea din casa acesteia.
Alţi patru tineri au fost prinşi de oamenii legii după ce au furat nişte stâlpi de la ştrandul Codrişor, pentru a-i preda la fier vechi. Doi s-au ales cu amenzi de câte 250 de lei, fiind majori, iar ceilalţi doi, minori, au scăpat de sancţiuni.

Iulia Bartha
iulia@gazetadebistrita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.