În perioada 19-25 mai, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, cei ai Serviciului Rutier, Biroului Rutier, polițiilor orășenești și secțiilor de poliție rurală au efectuat controale în domeniul transportului școlar de elevi și public de persoane.

„Activitățile au vizat traseele aflate în proximitatea unităților de învățământ sau care deservesc această categorie de unități, iar scopul acestora a fost prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea tuturor condițiilor necesare asigurării siguranței și sănătății elevilor”, transmite IPJ Bistrița-Năsăud.

În acest context, în perioada menționată, au fost verificate 146 de microbuze școlare și 40 de mijloace de transport în comun, iar conducătorilor auto li s-a atras atenția și li s-a pus în vedere să  respecte normele rutiere.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7.535 lei. Din totalul acestora, 6 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, 12 pentru abateri de natură rutieră și una pentru nerespectarea prevederilor Legii 333/2003. Totodată, au mai fost aplicate 26 de sancțiuni pentru nerespectarea normelor de protecție sanitară, conform Legii 55/2020. 

Imagine
Imagine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.