Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în colaborare cu inspectori din cadrul A.D.I. Deşeuri Bistriţa-Năsăud, specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj şi lucrători silvici din cadrul ocoalelor silvice de regim au desfășurat o acțiune, pe raza județului.

Acțiunile desfășurate au urmărit combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și a faptelor de braconaj piscicol. Totodată, s-a acționat pentru prevenirea abandonului ilegal de deșeuri, fiind efectuate verificări pe raza localităților Mărișelu, Șieu, Șieuț, Monor și Teaca în locurile predispuse pentru depozitarea ilegală a deșeurilor.

Astfel, au fost efectuate controale și verificări, fiind legitimate 34 de persoane, iar în trafic, au fost oprite pentru control 35 de autovehicule, dintre care 18 transporturi de material lemnos.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.160 de lei, dintre care 23 de sancțiuni în valoare totală de 18.000 lei, conform Legii 171/2010 și o sancțiune conform OUG 195/2002 în valoare de 1160 lei. Ca măsură complementară, a fost confiscată cantitatea de 13,28 mc material lemnos fără documente legale, în valoare de 1.744 lei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.