Intrarea în funcțiune a Legii 192/2019 a fost extrem de discretă, presa locală făcând abstracție de această lege, deși ea va avea un impact serios asupra cetățenilor. Pe site-ul IGPR, dar și pe cel al IPJ-urilor a apărut o scurtă notiță, cu aspecte convenabile din modificările legislative cuprinse în lege.  Este evidențiat scopul nobil al apariției legii și că totul a fost făcut în numele activităților de prevenire, depistare, investigare și urmărire penală a infracțiunilor sau executării pedepselor, în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.

Legat de activitatea de prevenire a infracțiunilor lucrurile sunt extrem de discutabile, nu strângând șurubul faci ca numărul faptelor penale să scadă, din contră experiența judiciară demonstrează că atunci când s-a recurs la acest lucru, efectul a fost unul invers. Activitatea de prevenție se realizează prin cunoaștere, iar la acest capitol Poliția Română este extrem de deficitară. Polițiștii nu mai lucrează aproape deloc cu informatori, activitatea în acest domeniu fiind o glumă. Poate cei de la ”crimă organizată” mai apelează din când în când la acest procedeu, de regulă poliția intervenind de-abia atunci când infracțiunea s-a produs, așa că în niciun caz în activitatea poliției nu se poate vorbi de prevenție.

Unele prevederi ale acestei legi au fost cuprinse în alte reglementări, noua lege nefăcând altceva decât să înăsprească cuantumul amenzilor sau pedepselor, după caz.

Interesante sunt și schimbările privind împrejurările în care polițiștii pot folosi mijloace de constrângere, respectiv forța fizică, aplicarea unor măsuri de autoapărare sau imobilizare, cătușe sau alte mijloace care permit imobilizarea brațelor, a picioarelor, prin folosirea unor mijloace neletale sau arme albe și de foc, a unor mijloace adecvate pentru oprirea forțată sau blocarea unor autovehicule sau înlăturarea unor obstacole, modul de acțiune în spații închise, unde se găsesc persoane.

Legea stipulează clar că folosirea mijloacelor de constrângere nu trebuie să depășească prin intensitate și durată nevoile reale pentru atingerea scopului intervenției. Folosirea mijloacelor de constrângere trebuie să se facă în mod gradual, după o avertizare verbală prealabilă, dar și după acordarea timpului necesar persoanei suspecte de a se conforma celor solicitate de polițist. În situația unei acțiuni violente iminente împotriva polițistului sau a altei persoane, mijloacele de constrângere pot fi folosite fără avertizarea verbală prealabilă. Problema care se ridică este legată de cât discernământ profesional are polițistul român, pentru că toate aceste măsuri trebuie luate în funcție de aprecierea mai mult sau mai puțin subiectivă a acestuia. Iar aceste lucruri ridică serioase semne de întrebare privind limitarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Aspecte discutabile

Una din cele mai sensibile prevederi este generată de posibilitatea ca polițistul să poată pătrunde într-un spațiu privat fără consimțământul proprietarului de drept, pentru a salva o viață sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii că într-un asemenea spațiu se găsește o persoană aflată într-un pericol iminent.

Articolul 27 din Constituție prevede că ”domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în reședința unei persoane fără învoirea acesteia”. Constituția mai arată că de la prevederile în cauză se poate deroga prin lege, executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești, înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane, apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice, prevenirea răspândirii unei epidemii. Se mai prevede că percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege, inclusiv faptul că acestea sunt interzise în timpul nopţii, în afară de cazul infracţiunilor flagrante.

Noua lege prevede însă că domiciliul poate fi ”violabil”, pentru a preveni răspândirea unei epidemii, dacă există indicii că în acel spațiu există o persoană decedată, pentru a prinde autorul unei infracțiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante, prin violență, ori de către o persoană mascată, deghizată sau travestită, sau a prinde autorul unor acte de terorism dacă există indicii că se află în acel spațiu.

Alte prevederi care ridică serioase semne de întrebare privind limitarea unor drepturi și libertăți fundamentale este legată de modul în care poliția va putea să legitimeze o persoană, unde totul este lăsat la judecata subiectivă a unui polițist. Noile reglementări prevăd că o persoană va putea fi legitimată dacă încalcă dispozițiile legale ori există motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală, sau există motive verosimile pentru a bănui că a fost prezentă la locul săvârșirii unei fapte ilegale, ori are cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta.

De asemenea o persoană mai poate fi legitimată dacă solicită sprijinul sau intervenția poliției, ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilității, consumului de alcool sau a altor substanțe psihoactive sau dacă polițistului i se pare că înfățișarea acesteia corespunde unei persoane căutate, sau deține asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul sau ambarcațiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate. Alte situații în care o persoană poate fi legitimată, în situația că aceasta desfășoară o activitate supusă unor autorizări, avize sau înregistrări, dacă încearcă să pătrundă sau se află într-un spațiu în care accesul este controlat, cu ocazia unor controale sau razii.

De asemenea ridică semne de întrebare și situațiile în care o persoană poate fi escortată, adică practic reținută, în scopul stabilirii identității sau când există suspiciuni că identitatea declarată nu e cea adevărată ori că documentele prezentate sunt false, din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor, ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală, sau dacă prin acțiunile sale pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea corporală a sa, ori a altei persoane sau ordinea publică.

Este mai mult decât evident faptul că în prezent există o tentație de putere absolută din partea regimului Iohannis, a Guvernului Orban, dar și a majorității din Parlament care susține actuala putere, care resping orice fel de respect pentru cele mai simple reguli de democrație.

Doru Costin

2 COMENTARII

  1. SI POLITIA ( SAU JANDARMERIA ) SI MILITIA … are rolul de a asigura ordinea si securitatea publica a cetatenilor . Toate ” obligatiile ” de serviciu ale acestora, sunt raportate la necesitatea ca acestia sa-si poata face meseria asa dupa cum cere societatea pentru care ei muncesc si pentru care sunt platiti .
    NU MAI FITI IPOCRITI SI NA.ROZI si terminati odata . Masurile pe care acestia trebuie sa le ia , CA OBLIGATIE DE SERVICIU SI NICIDECUM CA UN DREPT AL ACESTORA , SUNT PENTRU EFICIENTIZAREA MUNCII NICIDECUM PENTRU REPRIMAREA OAMENILOR CINSTITI, MUNCITORI SI CARE RESPECTA ORDINEA SI SECURITATEA PUBLICA , respecta legile , morala si regulile societatii in care traim .
    Permanent va exista o categorie de cetateni, frustrati ca NU POT FI SI EI ADMISI IN CATEGORIA ACESTOR EFECTIVE , pentru ca nu indeplinesc cerintele si conditiile acestei meserii … si care permanent sunt certati cu legea , iar efectivele din forta publica a statului permanent trebuie sa-i „puna la punct ” .
    TOATE ACESTE MASURI … NU SUNT UN ” DREPT ” AL NIMANUI … ci sunt ” OBLIGATII ” PROCEDURALE DE SERVICIU DE POLITIE A STATULUI DE DREPT … indreptate impotriva celor care incalca legea .
    Daca nu va place, n-aveti decat sa puneti in locul lor GALERIILE DE FOTBAL SI DE GOLANI CARE TULBURA GRAV ORDINEA SI SECURITATEA PUBLICA , hotii , talharii , criminalii, mafiotii, traficantii de copii si de tot felul de prostii… sa va dea in cap, sa va fure, sa patrunda peste voi in case si sa va omoare … daca asta vreti si asta va place !
    Toti ati vrea ca POLITISTUL si JANDARMUL sa fie ” mic… mic… si PRICAJIT … SI sa manance cat un soarece … DAR SA URLE, SA TZIPE , SA ZBIERE SI SA MUSTE CA UN LEU DIN AFRICA ” … SI DACA S-AR PUTEA SA FACA SERVICIUL , in tenici ori cu sosoni , IN ” PANTALONI SCURTZI ” … ORI CU O SALOPETA DE MECANICI AUTO , ORI DE ZUGRAVI PE EI , inarmati cu un par sau cu cate o joarda rupta dintr-o tufa … si cand apare cate un infractor, sa dardaie , sa planga si sa faca in nadragi de spaima … !
    MA… IO NU CRED CA ASTA VA DORITI si va rog sa terminati odata cu astfel de comentarii SI FOARTE BINE (!) SA FIE BINE ECHIPATI , SA AIBA DOTAREA SI PUTEREA NECESARA SA ISI FACA TREABA ASA CUM TREBUIE SI ESTE NECESAR PENTRU SOCIETATEA CARE-I PLATESTE !
    Stati linistiti ca nu-s politzai, nici jandarm, nici militar de cariera militara… ci un simplu ” pacalici ” civil… dar care efectiv ma deranjeaza atitudinea naroada al unor frustrati social !

  2. Respondentul „cititor” are mare dreptate. Probabil autorul articolului face parte din noua generație și nu cunoaște realitatea. Eu îmi doresc o poliție și mai puternică, model Franța, Germania sau SUA. M -am născut pe vremea miliției, a securității statului și am îmbătrânit în actualul regim politic, „fanariot modern” și nu am nicio problemă fiindcă prin educație civică știu să mă comport. Să auzim de bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.