Doi agenţi din cadrul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud au agresat fizic un tânăr scandalagiu, care opunea rezistenţă reţinerii. După ce tânărul a fost imoblilizat, încătuşat şi băgat în maşina de poliţie, tânăra poliţistă i-a aplicat o corecţie fizică de genul „cu bocancul în gură”.

Măsurile luate de fosta Miliţie îşi refac apariţia în municipiul Bistriţa. Corecţiile fizice aplicate de Miliţie înainte de anul 1989 par să nu fi ieşit din uzul poliţiei bistriţene. Deşi pare incredibil, unii poliţişti, chiar şi cei proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolii, apelează la această practică. Din ce în ce mai multe fapte condamnabile ies la iveală şi nu vizează infractorii, ci pe cei care ar trebui să aplice legea, în acest caz poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. Din păcate majoritatea poliţiştilor cu un comportament agresiv, deoarece persoanele vătămate nu depun plângere împotriva acestora de frică sau chiar din neştiinţă.

Bătut de poliţişti

În noaptea de sâmbătă (15.11.2008) spre duminică, imediat după miezul nopţii pe strada Rodnei din municipiul Bistriţa, şi-a făcut apariţia un echipaj de poliţie din cadrul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică. În Loganul de patrulă cu numărul de înmatriculare B 52 UMP se afla echipajul format din doi tineri poliţişti, un tânăr şi o tânără, care au fost solicitaţi pentru a calma un scandalagiu. Cum acesta a refuzat să coopereze cu agenţii de poliţie, cei doi au încercat să-l imobilizeze. După ce tânăra poliţistă a folosit sprayul paralizant din dotare, scandalagiul a fost trântit la pământ şi încătuşat. În timp ce scandalagiul se plângea poliţiştilor că îl ustură foarte tare ochii, poliţista urla la el ca din gură de şarpe să tacă odată din gură şi să urce în maşină, asta dacă nu mai vrea o porţie de paralizant „Taci odată şi treci în maşină, dacă vrei să nu-ţi mai dau cu spray!” – ţipa agentul. După ce colegul poliţistei l-a urcat în maşină pe scandalagiul încătuşat, aceasta a trecut la aplicarea unei corecţii fizice. Poliţista l-a lovit pe scandalagiu cu picioarele, acesta neputând nici măcar să pareze ploaia de lovituri. Poliţista nu a încetat să-l lovească pe bărbat, decât după ce colegul său de patrulă a considerat că scandalagiul a fost bătut suficient şi a închis portiera maşinii.

Ameninţat cu bătaia

În timp ce poliţista întocmea procesul verbal, scandalagiul continua să se plângă de usturimea cauzată de sprayul paralizant, fapt ce a revoltat-o din nou pe poliţista bătăuşă. Pe un ton agresiv, total nepotrivit, poliţista îl ameninţa în continuare pe scandalagiu cu bătaia. „Vezi că vin în spate şi îţi dau!” – avertiza arătându-şi pumnul poliţista. După ce actele au fost întocmite, cei doi agenţi au părăsit locul incidentului, cel mai probabil cu destinaţia Secţia de Poliţie.

Agresori anonimi

Contactat telefonic, şeful Servicului Poliţiei de Ordine Publică din cadrul IPJ bistriţa-Năsăud, comisarul Valerică Carp susţine că nu are cunoştinţă despre acest incident: „Nu cunosc incidentul. La mine nu a ajuns nicio reclamaţie. Nu mă pot pronunţa, deoarece nu am fost de faţă şi nu am văzut incidentul, dar dacă spuneţi că au acţionat aşa (n.r. -agentul de poliţie l-a lovit pe individ cu picioarele după ce acesta a fost încătuşat) nu este corect şi nici legal” – a declarat pentru Gazeta de Bistriţa comisarul Carp.
Numele celor doi agenţi de poliţie din cadrul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică care au avut un comportament abuziv nu poate fi divulgat. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ BN, subinspectorul Raluca Moldovan, cei doi sunt protejaţi de Legea 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu carater personal şi libera circulaţia a acestor date.

 
Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului, a declarat că numele celor doi nu pot fi divulgate, deoarece dacă pe numele celor doi agenţi nu a fost depusă vreo plângere, aceştia sunt consideraţi nevinovaţi şi nu pot fi „expuşi”. După solicitarea acordării acestor informaţii în scris, în adresa trimisă pe redacţia săptămânalului nostru se menţionează următoarele: „La solicitarea Poliţiei Comunitare Bistriţa, o patrulă formată din doi poliţişti de ordine publică a intervenit pentru legitimarea unui cetăţean. Deoarece, acesta din urmă a refuzat legitimarea, poliţiştii bistriţeni l-au sancţionat contravenţional, conform Legii 61/1991 cu amendă în valoare de 50 de lei. Ulterior, persoana sancţionată a depus plângere la sediul IPJ BN împotriva celor doi poliţişti care i-au aplicat sancţiunea contravenţională. Această plângere a fost repartizată, spre soluţionare Compartimentului de Inspecţie Internă (CII) din cadrul IPJ BN”. În continuarea adresei se menţionează faptul că, atât numele reclamantului, cât şi cel al celor doi poliţişti nu pot fi făcute publice conform prevederilor Legii677/2001.
Ceea ce nu se precizează în adresa trimisă de IPJ BN, este felul plângerii şi pentru ce anume vor fi cercetaţi cei doi de CII. De acestă dată, numele celor doi poliţişti bătăuşi din cadrul Servicului Poliţiei de Ordine Publică nu pot fi date publicităţii, deşi se confirmă faptul că împotriva acestora s-a depus într-adevăr o plângere, cel mai probabil pentru lovire şi comportament abuziv. Informaţiile oferite de IPJ BN se bat cap în cap, deoarece în adresa cu nr. 401090 trimisă tot de aceeaşi instituţie se divulgă numele angajatului DPIR Vomir Codruţ Alin, care are la dosar o plângere pentru infracţiunea de lovire.

Poliţişti nepedepsiţi

Un caz similar, în care poliţişti au abuzat de puterea conferită de uniformă s-a desfăşurat tot în municipiul Bistriţa. În acest caz însă, poliţiştii au scăpat basma curată. În primăvara acestui an, un alt echipaj de poliţie, tot din cadrul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică al IPJ Bistriţa-Năsăud, a acţionat total pe lângă lege. Un echipaj format din doi poliţişti au intervenit la solicitarea unor cetăţeni ai căror vecini dăduseră muzica prea tare. Fără a se prezenta, cei doi poliţişti au cerut tinerilor petrecăreţi să iasă afară din locuinţă, dar cum aceştia au refuzat, cei doi au solicitat prin staţie ajutorul altor colegi. În cele din urmă petrecăreţii au ajuns la Secţia de Poliţie, unde au fost agresaţi verbal de către poliţişti şi reţinuţi câteva ore fără niciun motiv bine întemeiat. Cum tinerii nu au depus plângere împotriva poliţiştilor, aceştia au scăpat basma curată şi nu au fost traşi la răspundere pentru comportamentul abuziv.

Iulia Balazs

14 COMENTARII

  1. astia daca nu te bat ei, trimit pe cineva sa te bata acasa sa pe cinestie unde,mai rau ca pe vremea militiei atunci macar erau profesionisti nu umpluturi.

  2. Ce bine ar fi daca toti scandalagii si batausii din Bistrita ar fi politisti macar pentru o zi. Daca ei nu poarta uniforma si nu abuzeaza de ea si totusi lovesc pe altii sau fac scandal ar purta o zi uniforma oare ce s-ar intampla? Si inca o intrebare de ce contravenientii si infractorii au mai multe drepturi decat mine care sunt un simplu cetatean cu taxele platite la zi si care respecta legea. Despre mine si drepturile mele de a nu fi deranjata de scandalagii cand scrieti?

  3. Sunt o doamna de 50 ani, fostul meu ginere chiar daca a divortat de mai bine de 5 ani de fiica mea inca ne mai terorizeaza cu amenintari si uneori ne si loveste in plina strada. Politia l-a amendat de cateva ori. Am depus dosar de lovire si amenintare, procurorul a decis neinceperea urmaririi penale. Acesta continua sa ne terorizeze pentru ca legea pe el il favorizeaza iar pe noi nu ne protejeaza . Va rog domnilor de la gazeta aflati cine e politista sa-i traga o mama de bataie la cel care ne terorizeaza zilnic ca e exact ceea ce-i lipseste. daca nu se teme de nimic atunci macar de spray-ul politistei sa se teama. Va multumesc.

  4. E usor sa comentezi si sa scrii din fata calculatorului. As vrea sa o vad pe d-soara Balazs pe strada cu toti scandalagii si smecherii! ..cred ca s-ar ascunde de nu ar mai fi de gasit. …e mai usor asa..nu??/

  5. cred ca domnisoara Balazs a scris articolul dupa ureche,ieste pe langa subiect . Eu sant ag. de paza ,sa vina dansa sa vada cum se comporta unii tineri,sunt mai rau ca animalele. De ce nu scrieti si despre acesti huligani care nu au 7 ani de acasa.Din cate am vazut politisti sunt prea amabili si rabdatori cu toti timpiti. Domnisoara Balazs dumnieavoastra promovati si incurajati prostia.

  6. Este interesant de stiut de unde are d-ra Balasz informatii atat de exacte despre activitatea politiei. Probabil a „pus botul” la povestile vreunui „zmeu” care s-a imbatat din boaba de strugure si s-a unflat orezul in el. Totusi, ea face comparatii (sau asemanari) intre politie si militie, cu toate ca habar nu are ce a fost militia si cu ce se ocupa politia. As dori sa o intreb cum ar fi actionat in locul politistilor. Apropo: spray-ul nu este paralizant ci iritant lacrimogen.

  7. daca nu as stii cum juristul politiei tine partea celor cu bani sau cum oamenii lui bodescu trimit in instanta probe falsificate as zice ca e o minciuna, dar cum servicciul de protectie interna dooooooooooarme pe baiii nostrii, ce sa mai zic. halal politie si vai de mama voastra de asa zisi polititi

  8. pai sa-i dea in judecata si sa ceara daune morale,ca nu-i trebuie decat un martor bine pus la punct!isi ia un avocat tare,si scoate bani de la ei de-si face vila(binenteles cu certif medico-legal corespunzator).daca eram in locul lui,plateam 60-70 milioane la baieti,ii prindea fara uniforma si-i desfigura!articolul este perfect documentat,si bine venit,pt k iaca-ta, ca chiar si in zilele noastre mai exista asemenea gunoaie de politisti!felicitari pt articol,d-na Iulia!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.