Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat miercuri, într-o declaraţie de presă, un program al Guvernului de creştere economică şi a locurilor de muncă, în contextul crizei financiare internaţionale.

Primul-ministru a făcut publice investiţiile prevăzute pentru următorii patru ani, afirmând că Executivul intenţionează să investească minimum zece miliarde de euro "în zonele economice esenţiale pentru viitorul României". El a spus că programul include micşorarea taxelor suportate de români, precum şi sumele care vor fi destinate construirii de noi locuinţe. "Dorim ca din ce în ce mai mulţi români să se alăture clasei de mijloc. De aceea, vrem să scădem taxele. Programul de creştere economică şi a locurilor de muncă prevede scăderea contribuţiei la asigurările sociale (CAS) cu zece puncte procentuale. Aşadar, România va avea una dintre cele mai scăzute valori ale CAS-ului din Europa", a declarat şeful Executivului. Premierul Tăriceanu a adăugat că 220 milioane de euro vor fi alocate construirii de locuinţe sociale ,"astfel încât românii cu venituri mici să aibă şansa de a avea o locuinţă". Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat că Guvernul va dubla şi fondurile bugetare alocate programelor de construire de locuinţe. El a precizat că Guvernul intenţionează să acorde, începând cu 1 ianuarie 2009, "un bonus fiscal" celor care îşi vor plăti impozitele la timp.
"De  la 1 ianuarie 2009, vom acorda un premiu fiscal de 5% din valoarea impozitelor datorate de populaţie şi firme, în condiţia efectuării plăţilor la timp. Este un bonus fiscal pentru toţi cei care îşi vor plăti impozitele la timp. Tot începând cu 1 ianuarie 2009, dividendele care vor fi reinvestite sau investite în noi firme vor fi scutite de impozitare. În acest moment, avem o cotă unică de impozitare de 16% pe profit şi pe dividende", a accentuat primul-ministru. El şi-a exprimat încrederea în faptul că românii pot trece peste criza economică şi financiară care a fost resimţită la nivel internaţional, afirmând că "orice perspectivă pesimistă trebuie evitată".

"Oamenii sunt prima noastră prioritate (…) Numai dacă vom acţiona împreună ,vom putea reuşi. Trebuie să evităm orice perspectivă pesimistă, cum sunt cele ale multora dintre politicienii noştri. Eu, ca majoritatea românilor, cred în capacitatea noastră de a trece peste orice obstacol provocat de criza financiară sau economică", a insistat premierul Călin Popescu-Tăriceanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here