Un accident rutier a avut loc în sâmbătă seara, în municipiul Bistrița, după ce un pieton a fost lovit de un autoturism, pe Bulevardul Republicii. Din primele informații, victima este inconștientă.

La fata locului a fost trimis un echipaj de terapie intensivă mobilă. Persoana lovită de autoturism este un bărbat în vârstă de 50 de ani.

Echipajul medical a găsit la locul indicat o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 50 de ani, inconștientă. Victima a fost preluată în vederea stabilizării și transportării la UPU SMURD BISTRIȚA pentru continuarea investigațiilor medicale de specialitate„, a declarat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

În urma primelor verificări efectuate de polițiștii Biroului Rutier la fața locului a rezultat faptul că acesta, în calitate de pieton, s-ar fi angajat în traversarea străzii pe culoarea roșie a semaforului, moment în care a fost surprins și accidentat de un autoturism care era condus de un tânăr de 19 ani, din Livezile.

Pietonul a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările vor fi continuate de către Biroul Rutier, în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvînt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Biroului Rutier sunt încă la fața locului, efectuează cercetări. Pietonul urmează a fi identificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.