Conducerea RAR Bistrita Nasaud a organizat un control concentrat la care au participat inspectori din toata tara. Aceastia au verificat toate service-urile, magazinele de piese auto si unitatile de dezmembrari din tot judetul. În urma controalelor s-au aplicat sanctiuni de aproximativ 28 000 de lei.

Service-uri neautorizate

Registrul Auto Român a controlat, timp de patru zile, agentii economici din judet care desfasoara activitati de reparatii, reglaje si întretinere a autovehiculelor, magazinele care comercializeaza piese auto, precum si parcurile de dezmembrari auto. Patru echipe de control având în componenta inspectori din judetele Iasi, Cluj, Bihor si Bistrita-Nasaud au descins în 36 de astfel de unitati, în urma controalelor aplicând sanctiuni contraventionale în valoare de 30.000 de lei. Unsprezece operatori economici din Bistrita, Beclean, Nasaud si Prundu-Bârgaului care functionau fara autorizatie au ramas fara obiectul muncii, activitatea fiindu-le suspendata.  Seful Departamentului Supraveghere Piata zona 4, inginerul Benone Nicolae Bejan, ne-a declarat ca scopul acestor controale este de a ridica nivelul calitativ al activitatii de reparatii auto, care sa determine cresterea sigurantei rutiere, protectia mediului, precum si siguranta consumatorilor. "Fac un apel catre automobilisti, care, daca vor sa faca o reparatie de calitate, ar trebui sa se adreseze service-urilor omologate si autorizate, iar în magazine sa solicite produse certificate". Acesta ne-a mai spus ca judetul nostru sta destul de bine la acest capitol, aici existând aproximativ 100 de service-uri autorizate, doar cele mici, care nu executa lucrari complexe, ramânând neautorizate.

Având în vedere necesitatea cresterii nivelului calitativ al activitatilor de reparatii auto care sa garanteze cresterea sigurantei circulatiei, conducerea Registrului Auto Român a organizat în judetul Bistrita Nasaud un control concentrat la care au participat inspectorii Departamentului Supraveghere Piata din mai multe centre din tara.

Service-uri auto la control

Echipele constituite au efectuat pâna astazi un numar de 39 de controale la operatorii economici ce desfasoara activitati din domeniul reparatiilor de vehicule rutiere. Controlul efectuat a scos în evidenta faptul ca înca mai sunt operatori economici ce desfasoara activitati de reparatii, reglaje si întretinere auto fara a detine autorizatie tehnica de functionare din partea Registrului Auto Român. Aceasta autorizatie este impusa de ordonanta de Guvern, nr. 82/2000 modificata si aprobata prin legea nr. 222/2003 completata cu Ordonanta de Guvern nr 36/2005 si aprobata prin legea nr. 376/2005.

Autorizatia tehnica atesta capabilitatea tehnica a operatorului economic de a presta, în conformitate cu legislatia în vigoare, serivii de calitate, de reparatii si de reglare care sa asigure siguranta circulatiei si protectia mediului.    

Operatorii economici depistati fara a detine autorizatie tehnica de functionare din partea Registrului Auto Român au fost sanctionati contraventional, iar ca masura complementara a fost dispusa suspendarea activitatii de reparatii desfasurate de catre acestia.

Verificari si la unitatile piese auto

Controalele au fost extinse de catre inspectori si la operatorii economici care detin autorizatie tehnica de functionare din partea Registrului Auto Român, controale cu au evidentiat faptul ca unii operatori economici nu mentin conditiile ce au stat la baza acordarii utorizatiei tehnice. În urma controalelor la operatorii s-a constatat ca acestia nu înregistreaza si nu mentin dovezi care sa demonstreze conformitatea activitatilor executate cu conditiile tehnice si de calitate impuse, astfel încât vehiculele rutiere sa corespunda conditiilor si reglementarilor legale privind admiterea si mentinerea în ciruculatie. Piesele ce concura la siguranta circulatiei, montate de catre acestia în cadrul reparatiilor efectuate, nu sunt certificate si omologate. De asemenea operatorii nu detin buletine de verificare  metrologica pentru echipamentele de inspectie si verificare a reparatiilor executate. Operatorii nu respecta nici reglementarile tehnice impuse privind admiterea si mentinerea în circulatie a vehiculelor rutiere.

Nici dezmebrarile nu au scapat

Controalele efectuate au vizat si de asemenea operatorii economici ce desfasoara activitati de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz (schrott-uri auto) fara a detine autorizatie tehnica de functionare din partea Registrului Auto Român. În aceasta perioada au fost verificati si operatorii economici ce comercializeaza produse si materiale de exploatare noi, destinate utilizarii la vehiculele rutiere. Controalele efectuate au evidentiat faptul ca operatorii economici verificati comercializeaza produse auto din categoria celor ce privesc siguranta circulatiei si protectia mediului fara a îndeplini cerintele legilative în vigoare, fara a fi certificate sau omologate si fara a fi însotite de certificate de garantie sau declaratii de conformitate. În opinia inspectoriilor Departamentului Supraveghere Piata comercializarea acestora poate constitui o sursa majora si iminenta de producerea accidentelor rutiere sau de deterioare a mediului înconjurator.

Concluzii

Sintetizând activitatea de control efectuata de catre inspectorii Registrului Auto Român si cei ai Departamentului Supraveghere Piata se poate spune ca s-au efectuat un numar de 36 de actiuni în care s-au aplicat sanctiuni contraventionale în valoare de 28.000 de lei si s-a dispus suspendarea activitatii la un numar de 11 operatori economici, respectiv service-uri, magazine ce comercializeaza piese auto noi si second-hand. Scopul actiunii a fost cel de ridicarea nivelului calitativ al activitatilor de reparatii auto care sa garanteze cresterea sigurantei circulatiei, protectia mediului si o protectie sporita a consumatorilor.

Aurelia Moldovan

1 COMENTARIU

  1. Interesanta informatia cu dezmembrarile auto. Autoritatile controleaza numai agentii economici, particularii, cei care dezmembreaza fara autorizatie si nu sunt inregistrati ca firma, pot dezmembra masini chiar poarta in poarta cu Guvernul si nu sunt probleme. Autoritatile nu au dreptul legal sa faca control acasa la „nea Ilie” . SUPER 🙂
    Pt. autoritati: accesati si https://www.dezmembrari.ro sectiunea parcuri, daca va intereseaza sa faceti control si la dezmembratori autorizati cu TUV Germania. Poate va ajuta, daca la evazionisti nu puteti intra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.