Fostului primar Cristian Popescu-Piedone nu i-a surâs ideea de a sta 4 ani la închisoare, în urma închiderii dosarului Colectiv, așa că a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestaţie la executare împotriva condamnării. Concluzia se va afla pe 16 iunie.

Este prima acţiune în justiţie la care apelează Piedone pentru a scăpa de condamnare după ce a fost încarcerat.

Piedone mai are la dispoziţie două căi extraordinare de atac la care poate apela – contestaţia în anulare şi recursul în casaţie.

Pe 12 mai, Piedone a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, pedeapsă scăzută la jumătate faţă de condamnarea de 8 ani şi 6 luni de închisoare cât luase la Tribunalul Bucureşti.

Pe lângă scăderea la jumătate a pedepsei, Piedone a fost scos şi de pe lista inculpaţilor care trebuie să plătească daune de zeci de milioane de euro către victimele incendiului.

Foatul primar este acuzat că a semnat acordurile şi autorizaţiile de funcţionare a clubului Colectiv într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.