Bistrița Civică anunță că a dat în judecată Primăria Bistrița din cauza proiectului de mineralizare a Pieței Centrale din municipiu, care prevede înlăturarea spațiilor verzi și tăierea unui număr important de arbori din zona Bisericii Evanghelice. Demersurile au fost începute în 2018 prin stângerea de semnături de la cetățeni, în final semnând împotriva proiectului nu mai puțin de 5.000 de bistrițeni.

Având sprijinul important al celor peste 5.000 de bistrițeni care au subscris campaniei «Nu vrem Piața Centrală din Bistrița mineralizată» și având în vedere încălcarea atâtor legi și a datelor eronate expuse de către Primăria Bistrița privind constituirea actelor prin care se dorește accesarea de fonduri europene, administrația locală a municipiului Bistrița a fost acționată în instanță„, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, Marius Bălan, membru fondator Bistrița Civică, dar și președinte al Organizației Municipale a Partidului Verde Bistrița.

Marius Bălan acuză municipalitatea condusă de primarul Ovidiu Crețu că dorește dalarea și betonarea întregului spațiu verde din judrul Bisericii Evanghelice, astfel încât zona din centrul Bistriței să semene cu cea din Sibiu sau Viena. În schimb, bistrițenii își doresc ca respectiva zonă să nu își piardă identitatea istorică, arhitecturală și cromatică, așa cum este cunoscută de sute de ani.

În tot acest timp proiectul promovat de primăria municipiului Bistrița prin vocea primarului, viceprimarilor și a consilierilor locali care reprezintă partidele politice la putere și intenția de vot majoritară, dorește dalarea și betonarea întregului spațiu verde. Administrația locală actuală dorește, după cum spune primarul Ovidiu Teodor Crețu ca piața noastră, din jurul Bisericii Evanghelice, să semene cu cea din SIBIU sau VIENA. Considerăm că Bistrița trebuie să semene doar cu ea, așa cum ne-a fost lăsată de străbuni iar identitatea ei de o mare valoare istorică, arhitecturală și cromatică nu poate fi schimbată„, spune Marius Bălan, care mai precizează că prin această intervenție brutală asupra Pieței Centrale dispar practic 5.200 mp de spațiu verde.

Mai mult, Bălan acuză municipalitatea, dar și pe Ovidiu Crețu de faptul că au încălcat cu bună știință mai multe legi cu valențe europene, în ciuda numeroaselor sesizări făcute de contestatarii proiectului. 

Ce este însă strigător la cer și de neacceptat este încălcarea de către administrația locală și de către primarul Ovidiu Teodor Crețu cu bună știință, a cel puțin șase legi românești, cu valențe europene. Tocmai de aceea la Bistrița, în premieră, peste 5.000 de bistrițeni iubitori de natură și viață au semnat petiția NU VREM PIAȚA CENTRALĂ DIN BISTRIȚA «MINERALIZATĂ».

Redăm acum punctual legile care se încalcă dacă acest proiect va fi pus în aplicare.

  1. Legea 544/2001 privind luarea deciziilor administrative. Astfel, în cadrul simulacrului de dezbatere publică organizată de primăria municipiului nu au fost afișate toate cele cinci variante de proiect. A fost prezentat doar unul, cel solicitat și acceptat de edilul Bistriței, care masacrează toate spațiile verzi, cu toate că existau și variante mai prietenoase cu mediul și mai apropiate de viziunea bistrițenilor.
  2. Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului, art.13, 32 și 34 care prevăd că emiterea de cărți de urbanism incomplete, cu date eronate încalcă legislația. Astăzi, în Piața Centrală, conform CF figurează curți, construcții, anexe și nu spații verzi, după cum știm toți bistrițenii.
  3. Legea 7/1996 a Cadastrului, art.1 și 2 prin care autoritățile sunt obligate să actualizeze situația cadastrală a localităților și art 23 privind situația cadastrală.
  4. OUG 195/2005 art 71 care interzice schimbarea în planurile urbanistice a destinației terenurilor amenajate ca spații verzi.
  5. Legea 24/2007 a spațiilor verzi art.6, 7 și 10 care obligă administrațiile locale ca până cel târziu în data de 1 ianuarie 2011 să fie finalizat auditul spațiilor verzi și notificat. În ce an suntem? 
  6. Legea 215/2001 a administrației publice locale, prin care consilierii au obligația să acorde audiențe și să organizeze întâlniri cu cetățenii, având în vedere că de șase luni acest proiect este contestat. Nici un consilier local nu a dat curs acestor prevederi legislative„, precizează Marius Bălan.

Mai mult decât atât, plângerea prealabilă adresată de contestatari consilierilor locali, în luna iulie 2018, a fost respinsă de majoritatea PSD – ALDE – UDMR.

Potrivit lui Marius Bălan, în ultimii nouă ani în Bistrița au dispărut prin tăieri necontrolate peste 1.000 de arbori, iar prin proiectul de modernizare a  Pieței Centrale va crește gradul de poluare în municipiu.

Într-o singură seară, în data de 22 decembrie 2018, în imediata vecinătate a clădirii Prefecturii și Consiliului Județean Bistrița-Năsăud au fost tăiați abuziv și fără aprobare 13 mesteceni.

Situația arborilor din tot orașul este dramatică dar și a perimetrelor înierbate aflate în continuă diminuare. Vedem cum administrația locală este prima care încalcă cu nonșalanță mai multe legi. Noi, societatea civilă tocmai asta cerem, ca dreptul nostru consfințit în legile și ordonanțele de mediu să fie asigurat și nu încălcat.

Primăria a comandat un proiect agresiv cu mediul natural din orașul nostru, prin care toată arhitectura vegetală unică și originală din jurul Bisericii Evanghelice dispare și este înlocuită de beton și piatră. Prin aceasta, dreptul nostru constituțional la o viață sănătoasă a fost aruncat la gunoi de către politicieni.

Dorim revizuirea proiectului de așa zisă modernizare a Pieței Centrale din Bistrița pentru că mai mult de jumătate din cei 104 arbori existenți vor fi tăiați, rondourile cu flori vor fi desființate și perimetrele înierbate la fel. Astfel temperatura la sol va crește în lunile de vară cu 4 până la 6 grade, ceea ce va crea un disconfort major bistrițenilor. De asemenea va crește și gradul de poluare al zonei prin emisiile de noxe și particule de la autovehicule„, arată Bălan.

Sperând într-o judecată dreaptă care să vină în sprijinul bistrițenilor și a dreptului lor constituțional la o viață sănătoasă într-un mediu natural adecvat și protejat, mulțumim tuturor celor peste 5.000 de prieteni, care dau dovadă de o înaltă ținută civică, demonstrând că le pasă de Bistrița natală dar și de sănătatea lor, a copiilor și nepoților lor„,  conchide Marius Bălan.

Proiectul de modernizare a Pieței Centrale, aprobat în Consiliul Local Bistrița, este în valoare de 17,3 milioane lei din fonduri europene. Acesta prevede amenajări pe 14.276 mp din Piața Centrală.

Din cei 91 de arbori luați în calcul în proiect, vor rămâne 33, inclusiv castanii seculari. Restul de 58 de arbori vor fi tăiați și vor fi plantați alți 16.

Totodată, vor fi două poziționări pentru scene, mobilier urban, două fântâni circulare și două cu jeturi, dar și un curs de apă, iluminat public și arhitectural, spații cu piatră naturală sau cu agregate compactate. Piața va fi adusă la același nivel de călcare, în sensul în care nu vor mai exista diferențe între partea rutieră și trotuare.



1 COMENTARIU

  1. Daca asa s-a propus in proiect sa arate Bistrita, atunci va arata foarte urat ! Pe bancile alea cu o priveliste janica si searbada , probabil il vom vedea stand si contempland… la zilele de alta data … ( doar ) pe domnul Cretu la pensie … si ici colo cate un cetatean care va trece in fuga pe acolo…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.