Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a precizat că schimbările climatice sunt o realitate și nu o ficțiune, iar țara noastră s-a confruntat anul acesta cu probleme serioase din această cauză. Ministrul a vorbit despre noi metode de combatere a grindinei.

„Schimbările climatice sunt o realitate şi nu o ficţiune, iar prin sistemul acesta de combatere a grindinei şi stimularea precipitaţiilor, plecând de la dimensiunea cunoscută şi activată de câţiva ani cu acele rachete, acele degajări în norii respectivi, care determină preîntâmpinarea grindinei şi eliminarea distrugerilor posibile în momentul în care acestea apar, mai sunt încă trei componente. Una este aceea a aviaţiei şi suntem în faza finală cu experimentele, avem şi proiectul pentru susţinere ca până în 2024 să avem echipajul necesar pentru a putea interveni. Un sistem nou, care este împrumutat de la francezi ca tehnică, văzut, agrementat, şi până la sfârşitul anului ne vom dota cu acele baloane pentru a putea fi lansate în nori. Este pionierat în România. Şi evident, şi cu generatoarele de la sol pentru acei nori mai aproape de pământ, aflaţi la o înălţime mai mică, în aşa fel încât să completăm tot arsenalul de intervenţie, în condiţiile în care natura ne pune într-o asemenea situaţie”, a declarat Petre Daea, scrie Digi24.ro.

Citește și: Ligia Deca, ministrul Educației: O prioritate a mandatului meu în perioada imediat următoare o reprezintă proiectele de lege ale educaţiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.