Polițiștii din Maramureș, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, efectuează 82 de percheziții domiciliare în județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Bihor şi în municipiul București la locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul energetic. Opt mandate de aducere vor fi puse în aplicare.

Potrivit IPJ Maramureș, din cercetări a reieșit că, din 2018 și până în prezent, mai multe persoane ar fi distribuit încărcături GPL în butelii de aragaz, prin intermediul a 600 de centre de distribuţie din mediul urban şi rural.

Ulterior, persoanele nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile totalitatea veniturilor realizate din activitatea economică.

Activitățile procedurale de urmărire penală se efectuează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Operațiunea este coordonată de Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu participarea a peste 180 de polițiști, dintre care 36 în investigarea criminalității economice, 119 de ordine publică, 15 tehnicieni criminaliști, 8 polițiști de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale şi 2 ofițeri DGA delegați de procuror în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.