Peste 70 la sută dintre candidații din județul Bistrița-Năsăud la examenul de Evaluare Națională au obținut medii mai mari sau egale cu 5, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării.

În Bistrița-Năsăud, un număr de 9 elevi au obținut medii de 10, fiind vorba despre absolvenți ai unor unități de învățământ din Bistrița, Năsăud, Sângeorz-Băi, Lunca Ilvei sau Rodna.

De asemenea, alți circa 330 de elevi au luat medii între 9 și 10 și alți aproximativ 1.700 au obținut medii între 5 și 9. 620 de elevi au luat sub media 5, iar 113 au absentat.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, rata de promovare în județ este de 76,7%, în vreme ce media națională este de 76,1%.

Rezultatele au fost publicate și pot fi consultate pe evaluare.edu.ro, cei nemulțumiți de rezultate având posibilitatea să depună contestații. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

Este pentru prima dată când rezultatele candidaților au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.