Poliția din Bistrița-Năsăud va fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure, în siguranță, de sărbători. Peste 530 de poliţişti vor acţiona în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, informează IPJ Bistrița-Năsăud. 

Efectivele de poliție planificate în serviciu, în perioada 30 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, vor acționa pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.

„Folosind peste 280 de autospeciale, polițiștii aflați în dispozitiv vor acționa în teren, pentru siguranța dumneavoastră. Din totalul acestora, 328 de polițiști sunt de la structurile de ordine publică, 110  sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri:investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Pe drumurile publice, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pentru prevenirea producerii unor accidente grave, folosind aparate de măsurare a vitezei, de stabilire a prezenței alcoolului în aerul expirat și drugteste”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În această perioadă, polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase, împreună cu polițiștii de la celelalte structuri, au intensificat acțiunile de prevenire și combatere a evenimentelor cauzate de folosirea ilegală a articolelor pirotehnice. Până în prezent au fost indisponibilizate peste 1500 de kilograme de astfel de materiale.

Se acordă o atenție sporită verificării modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea articolelor pirotehnice.


Poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice vor acţiona, împreună cu alte autorităţi ale statului, după caz, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, verificarea legalităţii activităţilor desfăşurate de către unităţile de alimentaţie publică şi de cazare a turiştilor.

„Recomandăm tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie, pentru a petrece minivacanța de An Nou în liniște și siguranță!

Dacă plecați cu mașina, interesați-vă despre condițiile meteo și alegeți corect ruta. Asigurați-vă că autoturismul funcționează în parametrii optimi, că aveți valabile asigurarea obligatorie (R.C.A.) și inspecția tehnică periodică (I.T.P.)!

Nu uitați că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei!

Nu lăsați persoane necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit. 

Asiguraţi-vă că încuiați locuinţa când plecaţi de acasă!

Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi învățați-i să nu poarte cheia locuinţei la vedere!

Nu folosiţi obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice decât în condiţiile şi în locurile permise de lege. Folosirea ilegală a acestora se sancționează și este periculoasă!

Polițiștii vor fi la datorie pentru siguranța și sănătatea dumneavoastră și vă urează un An Nou fericit, alături de cei dragi!”, a mai precizat prutătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.