La sfârșitul lunii iulie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud erau înregistrați 4.043 șomeri (din care 2.008 femei), rata șomajului fiind de 3,08 %. Comparativ cu luna precedentă, în această lună acest indicator a înregistrat o creștere cu 0,02 pp.

Potrivit AJOFM Bistrița-Năsăud, din totalul de 4.043 persoane înregistrate în evidențele instituției, 1.379 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.664 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.808 șomeri provin din mediul rural și 1.235 sunt din mediul urban.

Imagine

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Bistriţa – Năsăud (31,01 %), urmat de cei cu studii liceale (26,61 %), primare (19,22 %), profesionale (17,44 %), universitare (4,68 %), iar 1,04 % au absolvit învăţământul postliceal. Șomerii cu nivel de instruire primar şi mediu reprezintă 95,32 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 4,68 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 735 persoane foarte greu ocupabile, 1.504 greu ocupabile, 1.145 mediu ocupabile, iar 659 sunt persoane ușor ocupabile.

Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Bistrița-Năsăud. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Bistriţa – Năsăud  sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Bistriţa – Năsăud la adresa www.ajofmbn.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.