Anul trecut procurorii din judeţ au avut de soluţionat peste  14.000 de cauze, din care peste 4.000 au rămas cu autor necunoscut, potrivit raportului de activitate pe 2013 dat publicităţii de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

 

În anul 2013 procurorii din Bistriţa-Năsăud au avut de soluţionat un număr de 14.310 cauze (incluzându-se aici şi cauzele cu A.N.), comparativ cu 14.806 cauze în 2012, mai puţin cu 496 cauze, reprezentând o scădere procentuală de 3,35 %.

Potrivit raportului, s-au întocmit rechizitorii în 650 de cauze, cu 75 mai mult decât în 2012. În urma acestora, au fost trimişi în judecată 800 inculpaţi, din care 61 în stare de arest preventiv. În ce priveşte delincvenţa juvenilă, în anul 2013 au fost trimişi în judecată 43 inculpaţi minori, cu 30 mai mult decât în 2012.

Pentru infracţiuni contra persoanei au fost trimişi în judecată 159 de inculpaţi, dintre care 9 pentru omor, 12 pentru ucidere din culpă, 108 pentru loviri şi vătămări corporale, 4 pentru vătămare corporală gravă şi 12 pentru  vătămare corporală din culpă.

Pentru  infracţiuni contra patrimoniului au fost trimise în judecată 216 persoane dintre care pentru furt  -175, tâlhărie – 13, înşelăciune – 12, delapidare  – 3, distrugere – 10. Alte trei persoane au fost trimise în judecată pentru infracţiuni contra autorităţii , iar pentru infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public reglementate de lege au ajuns în faţa instanţei 17 persoane. Pentru fals, procurorii au găsit vinovată o persoană, în timp ce 61 de persoane s-au făcut vinovate de comitere  de infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială (37 pentru abandon de familie şi 23 pentru ultraj contra bunelor moravuri).De asemenea, pentru infracţiuni silvice au fost găsit vinovate 54 de persoane, pentru evaziune fiscală -16, iar pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice – 243 persoane. În 2013, opt bistriţeni au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie.

Din numărul total al cauzelor pe care procurorii bistriţeni le-au avut în lucru în 2013, 4.010 au rămas cu autor necunoscut  – AN- iar alte 70 de cauze au rămas a fo soluţionate anul acesta.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.