Jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa şi cadre din Compartimentul Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale, au organizat şi executat o acţiune independentă specifică privind prevenirea tăierilor şi transportului ilegal de material lemnos.

Acţiunea s-a desfăşurat în zona localităţii Leşu, respectiv Valea Bârgăului. Jandarmii bistriţeni au depistat mai multe atelaje hipo în momentul încărcării cu resturi de exploatare ridicate fără drept din fondul forestier.

„Astfel au fost aplicate 13 sancţiuni din care şapte amenzi în valoare totală de 5.600 de lei şi şase avertismente scrise, pentru încălcarea prevederilor Legii 171 din 2010 actualizată, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, art. 17, alin. 1, lit. b.
Astfel de acţiuni privind depistarea delictelor silvice vor continua pe toată perioada sezonului rece, pentru a descuraja faptele de natură contravenţională şi penală în domeniu”, informează I.J.J. BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.