Home Știri Pentru că au încercat să copieze, doi candidați au fost eliminați de...

Pentru că au încercat să copieze, doi candidați au fost eliminați de la examenul de Titularizare

În Bistrița-Năsăud, doi profesori care susțineau proba scrisă a examenului de Titularizare au fost eliminați pentru că au încercat să copieze. Aceștia nu vor mai fi repartizați pe posturi didactice/ catedre în noul an școlar.

”La proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, 29 iulie, s-au prezentat 461 de candidaţi (80,73%) din cei 571 candidaţi înscriși. Din promoţia de absolvenţi ai anului 2020, au fost prezenţi 74 de candidaţi. 41 (7,18%) dintre candidaţi s-au retras din motive personale sau medicale, iar 2 candidaţi au fost eliminaţi din examen, câte unul din fiecare centru. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice/catedre în anul şcolar 2019-2020. Nu s-au înregistrat cazuri de candidați cu temperatura peste 37.3 grade Celsius”, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate pe site-ul dedicat, la ora 15:00, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 4 august, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 – 14 august.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version