Sursa foto: bzb.ro

Ordinul Militar Sfânta Maria- Creștin Ortodox, împreună cu mai multe organizații civice din Brașov, au luat decizia să construiască, pe Muntele Tâmpa, un monument dedicat victimelor pandemiei din toată țara.

În plus, în grota din vârful masivului ar urma să fie aşezată, într-un paraclis, o icoană a Maicii Domnului, care a fost declarată de către Biserica Ortodoxă Română drept protectoare a Braşovului. În acest fel, Muntele Tâmpa ar urma să devină un loc de binecuvântare şi de pelerinaj, notează jurnaliștii brașoveni.

„Alături de prieteni, camarazi, apropiaţi, cunoştinţe, am ales să ne comemorăm moşii şi strămoşii din neamurile noastre mai aproape de ei, pe Muntele Tâmpa, respectiv în viitorul loc unde vom amplasa Icoana Maicii Domnului şi sanctuarul celor răpuşi de pandemie, ortodocşi, catolici, greco-catolici, precum şi ai oricărui cult recunoscut de către Statul Român. Înmormântaţi fără slujbe şi fără respectarea rânduielilor bisericeşti ale Cultului şi Neamului lor. Am vrut să îi comemorăm şi pe preoţii altarelor Neamului nostru îngropaţi în timpul pandemiei, împotriva teofaniei ortodoxe, în afara Bisericilor pe care ei le-au construit şi slujit. Ne-am rugat Maicii Domnului să le ierte păcatele şi pe noi că am tăcut, că ne-am complăcut în tăcere şi am acceptat restricţiile care ne-au batjocorit credinţa”, a precizat prof. dr. Liviu Pandele, comandorul general al Ordinului Sfânta Maria – Creştin Ortodox.

Liviu Pandele conduce din 1999 compania “Laboratoarele Merlin”, care ”pune în practică rodul cercetărilor aprofundate ale Institutului de Terapii Complementare și Prim Ajutor”.

Societatea susține că are în numeroase brevete, invenții și mărci industriale ale prof. dr. Liviu Pandele, printre care ”gabrillin”, ”un revoluționar tratament anticancer”, după cum se precizează pe site-ul societății.

Din Ordinul Sfânta Maria – Creştin Ortodox condus de același Pandele face parte și generalul Mircia Chelaru, deputat AUR.

Chelaru se alătură în 2012 ”unui grup de patrioţi români din Braşov condus de profesorul Liviu Pandele şi constituie Ordinul Militar ”Sfânta Maria” Creştin Ortodox, cu drept de uniformă şi însemne, Ordin cu vocaţie identitară, românesc, pământean şi neatârnat! Suveranismul Ordinului se reclamă din cele trei surse unice: Drapelul Tricolor, Imnul Naţional şi Constituţia României”, notează deputatul în CV-ul său atașat profilului de pe Camera Deputaților, scrie bzb.ro.

Citește și: Război total pentru hala pe care Hoalbă o vrea casă cu etaj din panouri sandwich! Prefectura vrea anularea certificatului de urbanism și autorizației de construire

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.