Primăria Bistrița pregătește un proiect generos, care va da ocazia bistrițenilor să se relaxeze și să facă plimbări pe malul râului care poartă același nume cu cel al orașului. Deși denumirea proiectului este una seacă și mai degrabă tehnică, planurile administrației locale par a fi bune. Concret, în zona râului Bistrița va fi amenajată, pe bani europeni, LINIA ALBASTRĂ: o zonă de promenadă pentru bistrițeni, unde va fi permis și transportul în comun, însă unul asigurat cu vehicule electrice și de mici dimensiuni. Valoarea este una pe măsură, estimată în acest moment la circa 24 de milioane de euro.

Dacă municipalitatea va obține finanțare pentru acest proiect, fața Bistriței va începe încet, încet să se mai schimbe la față. Deocamdată, municipalitatea a scos la licitație contractul pentru elaborarea expertizei tehnice a proiectului “Coridor de mobilitate durabilă aferent râului Bistrița”, denumit și Linia Albastră, acesta fiind estimat la 213.131 lei. Noul traseu este gândit în așa fel încât să fie conectat cu Linia Verde, a cărei execuții va începe curând.

Firma care va câștiga acest contract, va avea la dispoziție, de la semnarea actelor, 90 de zile pentru finalizarea expertizei.

Obiectivele proiectului

Obiectivul general al proiectului este de reducere a emisiilor de carbon în municipiul Bistrița prin realizarea unui coridor de mobilitate urbană durabilă (Linia Albastră) care să conecteze zonele funcționale ale orașului, aferent râului Bistrița. Obiectivul specific al proiectului propus este de realizarea unui nou coridor de mobilitate urbană pe traseul DN17 – DJ154 (Sărata) – DC8G (Parc Industrial Bistrița Sud, str. Zăvoaie) – DJ173C (str. Mihai Viteazul) – str. Codrișor – DJ173 – DC8 – str. Valea Ghinzii – str. Lacului – str. Aerodromului – str. Secundară 3 Unirea – DN17 (Unirea), care să interconecteze zonele funcționale de pe malul stâng al râului Bistrița cu DN17 și cu zonele funcționale de pe malul drept al râului Bistrița.

Proiectul a fost depus pentru obținerea de finanțare în cadrul apelului de proiecte dedicat pregătirii de proiecte din Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-202/Axa prioritară 1.

“Proiectul de investiții propus trebuie să se înscrie în Obiectivul Politic 2 «O Europă mai verde, cu emisii scăzute de carbon» – Obiectivul specific «Promovarea mobilității urbane multi-modale»”, se arată în caietul de sarcini publicat de municipalitate la contractul scos la licitație, pentru elaborarea expertizei tehnice aferentă acestui proiect.

Astfel, potrivit documentelor, proiectul trebuie să conțină un coridor de mobilitate integrat, acesta fiind considerat ca fiind unul strategic la nivelul autorității publice locale care să sprijine transportul public în comun de călători, circulația bicicliștilor și/sau circulația pietonilor. În plus, poate avea legătură cu localitățile limitrofe.

„Obiectivul general al proiectului propus este de reducere a emisiilor de carbon în municipiul Bistrița prin realizarea unui coridor de mobilitate urbană durabilă (Linia Albastră) care să conecteze zonele funcționale ale orașului, aferent râului Bistrița.

Obiectivul specific al proiectului propus este de realizare a unui coridor de mobilitate urbană de traseul DN 17 – DJ 154 (Sărata) DC8G (Parc Industrial Bistrita Sud, str. Zăvoaie) – DJ 173C (str. Mihai Viteazul) – str. Codrișor – DJ 173 – DC 8 – str. Valea Ghinzii – str. Lacului – str. Aerodromului – str. Secundară 3 Unirea – DN 17 (Unirea), care să interconecteze zonele funcționale de pe malul stâng al râului Bistrița cu DN 17 și cu zonele de pe malul drept al râului Bistrița”, se mai precizează în document.

Lucrările propuse pentru realizarea traseului

Conform sursei citate, prin acest proiect municipalitatea are în vedere mai multe intervenții. Astfel se intenționează crearea unei noi linii de transport public cu bandă dedicată care să unească zonele de pe traseul coridorului: Sărata – Parcul Industrial Bistrița-Sud – noua zonă de dezvoltare Zăvoaie, zona de promenadă Codrișor, noua zonă de dezvoltare Valea Ghinzii, Complexul Wonderland și Unirea.

Totodată se dorește realizarea unui parc&ride în zona Unirea-Wonderland, modernizarea a două punți pietonale peste râul Bistrița, care să unească zonele Calea Moldovei și Independenței Sud de zonele funcționale de pe traseul noului coridor, precum și extinderea infrastructurii pietonale pe respectivul coridor.

De asemenea, municipalitatea intenționează să construiască o punte nouă pietonală care să unească Parcul Municipal de zona Codrișor, extinderea infrastructurii ciclistice pe întreg coridorul și racordarea acesteia la rețeaua ciclistică realizată în exercițiul financiar 2014 – 2020.

Alte două poduri peste râul Bistrița vor fi modernizate (DJ 154 – Sărata și str. Secundară nr. 3 – str. Aerodromului Unirea), pentru accesibilitatea transportului public, circulației pietonale și a cicliștilor. Un pod nou va fi creat în zona Zăvoaie DC 8G la str. Simpozionului pentru conectarea optimă a noii linii de transport public la autobaza destinată autobuzelor electrice, realizată prin POR 2014 – 2020 (Linia Verde). De asemenea, de-a lungul traseului vor amplasate noi stații de transport, mai precis vor fi montate stații de transport smart și bineînțeles vor fi achiziționate autobuze electrice, inclusiv stații de încărcare electrice. Iluminatul public va fi și el asigurat.

Potrivit documentelor, traseul coridorului Linia Albastră are o lungime de aproximativ 18 km.

“Traseul propus pentru realizarea obiectivului de investiții se suprapune peste anumite străzi, care la această dată sunt în execuție (strada Aerodromului, strada Valea Ghinzii), și zone amenajate (Parcul Industrial Bistrița Sud, str. Pepinierei), a căror recepție finală s-a realizat în 2020 și care nu necesită a fi expertizate.

Podurile care se suprapun expertizei sunt 2 poduri peste râul Bistrița (DJ 154 – Sărata și str. Asfințitului – str. Aerodromului Unirea) și 2 punți pietonale peste râul Bistrița care să unească zonele rezidențiale Calea Moldovei și Independenței Sud.

Se va stabili amplasamentul pentru noul pod peste râul Bistrița în zona Zăvoaie pentru conectarea optimă a noii linii de transport public, la autobaza destinată autobuzelor electrice realizată prin POR 2014-2020 (Linia Verde) precum și amplasamentul pentru noua punte pietonală peste râul Bistrița care să unească Parcul Municipal de zona Codrișor”, se mai arată în caietul de sarcini.

Potrivit aceluiași document, se dorește ca lățimea străzilor din componența Liniei Albastre să fie cuprinsă între 4 și 10 metri, astfel încât să poată fi cuprinsă banda dedicată cicliștilor și trotuarele. În cazul în care situația impune, vor fi efectuate și exproprieri.

Se intenționează expertizarea geotehnică a zonei Codrișor

De asemenea, pentru strada Codrișor, municipalitatea intenționează să efectueze o expertiză geotehnică a zonei, din cauza instabilității versantului adiacent străzii – Dealul Codrișor.

“Această expertiză geotehnică va detalia studiile geotehnice aferente zonei, prin aprofundarea acestora (executarea de foraje complexe, informații de natură hidrogeologică, caracteristici fizico-mecanice ale terenului de fundare, stabilitatea generală și locală a terenului cu calcul de stabilitate la încărcări suplimentare create de viitoarea intervenție, posibilitățile de îmbunătățire a terenului, sensibilitatea la îngheț și adâncimea maximă de îngheț, posibila agresivitate chimică a terenului și a apei subterane, încadrarea terenurilor în categoriile prevăzute în reglementările tehnice privind lucrările de terasamente, precum și alte informații), aprofundare în baza căreia să se poată stabili soluțiile de consolidare”, se mai precizează în document.

2 COMENTARII

  1. Am mai transmis si fostului si actualului primar sa caute in arhiva primariei documentatia investitiei facuta de primarie in 1987 Consolidare deal Codrisor etapa I intocmita de IPTANA Bucuresti, Este vorba de actualul dig de pe malul raului. Acolo sunt studii geo si studiu de fezabilitate pentru etapa a doua care insemna lucrari de amenajare si consolidare care urmau sa se execute pe tot versantul dealului.

  2. Pentru descongestionarea circulatiei auto este nevoie de mai multe „coridoare” care să traverseze orasul pe directia est-vest si să facă legatura cu intrările in Bistrița dinspre Unirea si Viisoara sau Sărata. Una din aceste rute este tocmai coridorul aferent râului Bistrița denumit „Linia albastră” care face legătura intre Sărata si Unirea. Conexiunea acestui traseu cu centrul istoric al oraşului s-ar putea realiza prin inchiderea inelului central de circulatie alcătuit din străzile: Dr.Ioan Ratiu- Odobescu- Gării- Bul.Republicii-Bistricioarei-RomanC.Vivu-Vasile Conta-Codrisor- Podul Budacului. Pentru asta ar mai fi necesară prelungirea strazii Vasile Conta printre sediile Electrica-furnizare si Aquabis, si construirea unui pod peste râul Bistrita , prin fata fostei uzine electrice, pentru legătura cu strada Codrisor. Acest pod care ar putea fi numit „Podul Morii”, amintind de Piata Morii din apropiere dar si de existenta unei mori de apă pe fostul „canal al morii”, ar crea si posibilitarea trecerii circulatiei auto din zona parcului pe malul stâng al râului Bistrita pe strada Codrisor până la Podul Budacului. Pe acest inel central se află cele mai multe institutii de interes local sau judetean, precum Palatul de Justitie, Biblioteca Judeteană, Liceul de Muzică, Directia de Statistică, Palatul Postei, Arhivele Statului, Inspectoratul de Politie, Colegiul National „Andrei Muresanu”, Colegiul National „Liviu Rebreanu”, Prefectura, Sala Polivalentă, Stadionul „Jean Pădureanu”, Strandul „Codrisor”, etc.
    Chiar dacă traseul „Linia Albastră” trece pe la poalele pădurii Codrișor unde este preconizată o zona de promenadă, totusi nu-i nevoie de „mașinuțe electrice” pentru transbordarea calatorilor de pe mijloacele de transport in comun intre Podul Budacului si Podul Jelnii. Există posibilitatea lărgirii străzii prin construirea unui zid de sprijin la poalele pădurii Codrisor care să delimiteze ampriza drumului, inclusiv piste pentru biciclete si promenada pe malul râului. Singurul punct de gâtuire a circulatiei este in zona grupului de hoteluri Select, Cora si Codrisor, dar si aici este suficient ca dinspre Podul Budacului circulatia pe strada Codrisor să se facă pe un singur sens până in fata hotelului Codrisor,urmând ca iesirea spre Podul Budacului să fie amenajata pe malul râului, pe strada Victor Onisor. In acest sens exista un proiect mai vechi pentru amenajarea malurilor râului Bistrita pe la poalele padurii Codrisor, pe portiunea dintre podul Budacului si podul Jelnii :
    (vezi:https://zupernews.wordpress.com/2013/06/06/codrisor-hill-p-u-z-bistrita-…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.