Democratii si liberal democratii se pot lauda cu înfiintarea primului pol de centru-dreapta din România, dupa ce, saptamâna trecuta PD si PLD au decis ca cele doua formatiuni politice sa fuzioneze si sa formeze Partidul Liberal Democrat (PDL). Liderul PLD, pâna la urmatoarele alegeri, este fostul presedinte al PD, Emil Boc. Presedintele PLD, Theodor Stolojan a devenit prim-vicepresedinte, alaturi de Adriean Videanu. Desi fuziunea este contestata chiar si din interiorul celor doua partide, se pare ca decizia a fost luata deja

La începutul saptamânii trecute liderii PD si PLD au anuntat ca cele doua formatiuni politice au luat decizia de a-si uni fortele  prin fuzionare si sa formeze Partidului Democrat Liberal. „Am decis sa ducem pâna la capat proiectul politic al Aliantei D.A”, a declarat Emil Boc, precizând ca noul partid ramâne fidel programului lansat în 2004 de Traian Basescu. Liderul liberal-democratilor, Theodor Stolojan a completat declaratia lui Boc, explicând ca „valorile liberale vor fi aparate în noul partid”. Partidul Democrat Liberal va adera la Partidul Popular European si va fi condus – pâna la primele alegeri – de Emil Boc, secondat de doi prim-vicepresedinti, unul de la PD, celalalt de la PLD.

Mai mult PD decât PLD

PD si PLD au ajuns la un acord privind identitatea si conducerea partidului nou format. S-a stabilit ca numele sa fie Partidul Democrat Liberal (PDL). Atât sigla cât si imnul vor ramâne cele ale PD-ului, iar pe buletinele de vot va aparea un trandafir. Imnul PDL va fi imnul vechi al PD, adica „Verde înrourat”. Presedintia va fi asigurata, în continuare, de Emil Boc, secondat de doi prim-vicepresedinti, unul de la PD si altul de la PLD si anume Adriean Videanu si Theodor Stolojan, un secretar general – Vasile Blaga, si un secretar general adjunct în persoana lui Gheorghe Flutur. Un rezultat surpriza al negocierilor este numele lui Adriean Videanu în schema de conducere a PDL-ului, care, dupa anuntarea fuziunii, spunea ca nu doreste nicio functie de conducere. Liberal-democratii au votat rezolutia de unificare cu Partidul Democrat, cu 63 de voturi pentru, trei împotriva si o abtinere. Si Colegiul Director al PD a aprobat propunerea de unificare cu liberal-democratii lui Theodor Stolojan, decizia fiind luata cu 52 voturi pentru, doua împotriva si doua abtineri. Fuziunea PD-PLD va fi pregatita de trei comisii care se vor ocupa de elaborarea statutului, a programului politic, precum si de procedura juridica. Astfel, Teodor Stolojan va lucra în echipa cu Adriean Videanu la viitorul program al partidului, Vasile Blaga va colabora cu Gheorghe Flutur la realizarea statutului formatiunii politice, iar Valeriu Stoica va rezolva problemele de ordin juridic. Biroul Permanent al partidului va fi alcatuit din 29 de membri.

Logica fuziunii

Dupa anuntul de fuziune facut de cei doi lideri, declaratiile, atât pro cât si contra, nu s-au lasat asteptate. Partidele concurente nu s-au aratat uimite de decizia luata de PD si PLD. Nou-numit presedinte executiv al PDL, Gheorghe Flutur este de parere ca înfiintarea formatiunii politice este „o mare victorie”. „Marele câstig de astazi este ca a rezultat un partid puternic, de centru-dreapta, care are sanse sa guverneze începând de anul viitor”, crede Flutur. Vicepresedintele PD, Petru Filip, considera normala fuziunea PD-PLD, în contextul în care fortele politice încep sa se coaguleze pe scena politica a României, pentru alegerile din 2008. „Constructia politica de realizare a unui pol politic de centru-dreapta este evident un deziderat, nu neaparat al PD, dar si al PLD si al societatii politice românesti. Prin urmare, el trebuia creat”, a declarat Petru Filip pentru Rompress. În opinia acestuia, viitorul politic al României pentru mandatul 2008-2012 nu se vede decât prin existenta a doi poli politici puternici, unul de centru-dreapta si opozitia.. Vicepresedintele Partidului Democrat Ioan Oltean a declara ca fuziunea dintre democrati si liberal-democrati era un lucru de asteptat : “PD este ferm hotarât sa-si mentina suprematia si ei (PLD, n.r.) vor trebui sa se încadreze si sa munceasca alaturi de noi la fel de mult”, a spus Oltean într-o declaratie data catre Rompres. El a afirmat ca “era undeva de asteptat sa se ajunga la fuziune, pentru ca PD a respins din capul locului orice alta formula, de alianta, singura acceptata fiind fuziunea”.

Fuziune acceptata de Cluj

De la Cluj, democratii sustin fuziunea dintre PD si PLD. Liderul PD Cluj,  deputatul Daniel Buda este de parere ca formarea PDL consolideaza pozitia democratilor pe scena politica si “duce la crearea celei mai puternice forte de centru dreapta din România”. “Daca matematic unu si cu unu fac doi, de data aceasta fac mai mult si ma refer aici la procente. Era necesar ca în viata politica româneasca sa apara un pol politic puternic de centru dreapta”, a declarat Buda. În opinia sa, viitorul Partid Democrat Liberal va reprezenta si o alternativa serioasa pentru nemultumitii din PNL, dar si pentru acel electorat care are înclinatii catre doctrina liberala si care nu mai este satisfacut de activitatea PNL-ului. “Va fi cea mai importanta forta politica din România si va da tonul în viata politica a tarii”, a declarat deputatul clujean pentru Rompress.  Vestea aparitiei unui nou partid nu a reusit sa-i surprinda pe liderii UDMR. “Sunt doua partide apropiate ca si programe. Cu toate ca, în politica, doua partide distincte sunt mai puternice decât unul singur, din punctul meu de vedere aceasta fuziune este foarte fireasca”, a declarat Marko Bela, presedintele Uniunii.

Democratii tin la denumire si la functii

Nu au lipsit nici declaratiile împotriva fuziunii, venite chiar si din interiorul celor doua partide implicate. În urma anuntului facut la începutul saptamânii trecute cu privire la înfiintarea noii formatiuni politice, au aparut informatii potrivit carora mai multi lideri democrati ar fi nemultumiti de renuntarea la „brandul PD”. Vicepresedintele PD, Sorin Frunzaverde, a declarat într-un interviu acordat ziarului Adevarul ca se opune schimbarii numelui si doctrinei partidului din care face parte din 1990. “PDL nu înseamna nicio doctrina. Statutul PD nu permite decât fuziuni prin absorbtie, iar partidul trebuie sa ramâna cu aceasta denumire. Orice fuziune este bine-venita, dar PD are o identitate a lui, care nu poate fi alterata. PD nu înseamna Modrogan, ci sute de mii de membri. Noi nu suntem liberali”, declara vicepresedintele democrat. Acesta nu vede cum noul partid ar putea sa faca parte din grupul PPE din PE, cu un “asemenea melanj ideologic penibil”. Alti lideri din PD îsi vad functiile în pericol. Un astfel de caz este Elena Udrea, care a declarat ca trebuie sa se gândeasca acum la un nou post pe care îl va ocupa în partidul ce se va naste din fuziunea celor doua formatiuni politice. În PLD sunt voci care sustin ca nu este acum momentul fuziunii, deoarece se vor risipi eforturile care au fost depuse pentru înfiintarea acestei formatiuni. Cei care altadata formau, alaturi de PD, Alianta D.A, PNL, ataca vehement acum, formare PDL. Liberalul Ludovic Orban i-a acuzat pe liderii celor doua formatiuni ca au facut exact ceea ce le-a ordonat presedintele Traian Basescu : „Basescu a ordonat, Boc si cu Stolojan au executat”, spune Orban.

Ce spun politologii

Cristian Pârvulescu, presedinte Asociatia Pro Democratia, politolog: „Aceasta fuziune este un pariu majoritarist riscant pe care îl face Traian Basescu. PLD va ramâne, în urma alegerilor locale si parlamentare, primul partid, dar asta nu înseamna ca va depasi palierul de 30%. Nu va fi un salt de câteva procente, asa cum se intentiona. În politica, unu plus unu nu fac întotdeauna doi. Trei-patru procente dintre cei care votau PLD nu vor vota si PDL. Aceasta fuziune va avea probleme interne, pentru ca PD plus PLD egal PD, nu PDL, dar va beneficia de buna pozitionare a presedintelui în sondaje. Cresterea va fi nesemnificativa deoarece electoratul lui Basescu voteaza diferentiat. Ar fi fost mai avantajos pentru ei sa ramâna separati cel putin pâna la alegerile locale. Ar fi avut mai multi candidati, iar adversarii lor ar fi fost mai ocupati. Ar fi obtinut mai multe voturi la consilii”, este de parere Pârvulescu.

Dan Pavel, politolog: „Exista doua teorii concurente. Partizanii fuziunii spun ca noul partid va aduce un plus. Adversarii spun ca va fi un minus. O analiza politica trebuie sa tina seama de mai multi factori precum urmatorii: PD este în regres fata de momentul iunie 2007. PLD e un partid a carui ascensiune s-a petrecut întâi pe seama PNL, apoi pe seama PD. Acum si-a atins limita de crestere. Chiar si Traian Basescu a început sa-si piarda suflul. Este o  locomotiva care a obosit. Soarta PDL va depinde de strategiile aplicate de adversarii sai, PNL si PSD. În acest moment nu se poate face o predictie, dar va fi o batalie”, declara Dan Pavel.

Simona Grecu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.