Ioan Oltean, secretarul general al PDL, a afirmat, pentru ziarul Ring,  că referendumul pentru modificarea Constituţiei ar putea fi organizat odată cu alegerile locale şi parlamentare, dacă şi opoziţia este de acord.

Secretarul general a precizat  că PDL va susţine categoric angajamentul preşedintelui şi necesitatea revizuirii Constituţiei.

 

"Noi şi partidele aflate în arcul guvernamental vom face tot ce este posibil pentru a susţine demersul ca România să fie parte a acordului interguvernamental", a declarat Ioan Oltean pentru ziarul Ring.

În ceea ce priveşte şansele de revizuire a Constituţiei până în 2012,  Ioan Oltean susţine că până în aprilie-mai, cel târziu, România va trebui să aibă un draft al revizuirii Legii fundamentale a ţării, cu atât mai mult cu cât  31 decembrie 2012 este termenul final la care fiecare ţară va trebui să facă dovada că a subscris acordului prin înscrierea în Legea fundamentală a acestor angajamente.

"În opinia mea, într-o variantă extrem de optimistă, cred că am putea organiza referendumul pentru modificarea Constituţiei odată cu alegerile locale şi parlamentare, ca să nu aducem poporul de două ori la urne. Deci, la sfârşitul lunii noiembrie cred că va exista această posbilitate, evident dacă şi opoziţia subscrie, pentru că fără opoziţie suntem lipsiţi de posibilitatea de a realiza revizuirea Constituţiei", a mai spus secretarul general al PDL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.