Cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 19-26 de ani, din localitățile Bistrița, Livezile și Coldău, au fost depistați și opriți în trafic pe raza municipiului Bistrița, în perioada 2 februarie – 5 aprilie. Au fost testați cu aparatul DrugTest 5000, iar rezultatele au fost pozitive în toate cazurile.

Le-au fost recoltate probe biologice, iar rezultatele analizelor toxicologice au indicat faptul că se aflau sub influența unor substanțe psihoactive precum Cannabis, Amphetamină, Methamphetamină și cocaină. Astfel, procurorii au dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile față de cei în cauză, iar cercetările continuă de către polițiști și procurori, în vederea tragerii la răspundere penală a celor vinovați.

Oamenii legii atrag atenția asupra pericolului la care se expun cei care conduc după ce au consumat substanțe psihoactive, dar și la care îi expun pe ceilalți participanți la trafic!

Conform deciziei Curții Constituționale, la testarea cu Drug Test și analizele toxicologice, nu este relevantă concentrația și nu există un nivel al concentrației minime de astfel de substanțe în organism. Rezultatele pot fi pozitive după mai mult timp de la consumul propriu-zis, fiind cunoscut faptul că mare parte dintre substanțele psihoactive au o remanență în organism de la câteva zile până la câteva luni de la ultima expunere, în funcție de intensitatea și frecvența utilizării.

De asemenea, conform Art. 336 din Codul Penal, riscă închisoarea de la 1-5 ani sau amendă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.