Un tânăr din Bistrița a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a furat o mașină din Sânmihaiu de Câmpie, care nu era înmatriculată, a condus-o deși nu avea permis de conducere și se afla sub influența alcoolului.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au dispus, joi, reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

„În urma depistării în flagrant delict a tânărul, la data de 2 iunie a.c., polițiștii au constatat faptul că acesta a sustras un autoturism din localitatea Sânmihaiu de Câmpie și se deplasa pe Drumul Județean 162, fără a deține permis de conducere și fără ca mașina să fie înmatriculată. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest a șoferului a fost indicată valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ca urmare a probatoriului administrat, față de tânărul de 21 de ani din Bistrița a fost dispusă măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud”, a precizat sursa citată.

Șoferul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința din cadrul Poliției Municipiului Bistrița continuă cercetările în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele și documentării întregii activități infracționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.