Trei bărbați din Bistrița-Năsăud și unul din Suceava au fost identificați de polițiști ca fiind autorii unui furt care a avut loc în Cireșoaia în vara acestui an. Trei din aceștia se află deja în arest preventiv, după ce în urmă cu două săptămâni au dat atacul într-o locuință din altă localitate a județului. Al patrulea se află deja și el în arest preventiv, potrivit surselor Gazeta de Bistrița.

 

Polițiștii specializați în investigații criminale din Bistrița-Năsăud, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, au reușit identificarea a patru bărbați, bănuiți de comiterea unui furt din locuință al cărui prejudiciu total este de peste 140.000 de lei, transmite IPJ BN într-un comunicat.

„La data de 28 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiune Speciale au efectuat, pe raza municipiului Bistrița, 5 percheziții la domicilii și locații folosite de persoane bănuite de comiterea unor furturi”, precizează sursa citată.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mai multe laptopuri și sisteme informatice de stocare a memoriei electronice, bunuri despre care există suspiciunea că ar fi fost sustrase, ori folosite la comiterea infracțiunii. De asemenea, au fost ridicate telefoane mobile noi și second-hand, în valoare de aproximativ 45.000 de lei, a căror proveniență legală nu a putut fi justificată și cu privire la care există suspiciunea că provin din activități ilicite.

Potrivit polițiștilor, cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 29 de ani și 50 de ani, care sunt din localitățile Bistrița, Rodna și Vatra Dornei, ar fi pătruns în locuința unui bărbat din Cireșoaia, de unde ar fi sustras sumele de 90.350 lei și 12.950 euro. Potrivit surselor Gazeta de Bistrița, furtul s-a petrecut în luna iunie anul acesta.

În prezent, toți cei patru hoți se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, trei dintre aceștia fiind arestați preventiv și cercetați pentru comiterea altor furturi, pe raza județului.

Potrivit surselor Gazeta de Bistrița, cei trei, care se află deja după gratii sunt, printre altele, autorii furtului care a avut loc în Rodna (VEZI AICI) , în urmă cu circa două săptămâni, mai precis pe 12 noiembrie, când au sustras din locuința unei femei 6.420 euro și 38.300 lei, precum și un pistol cu aer comprimat. De fapt se pare că respectiva „acțiune” le-a adus ghinion, fiindcă cei trei bărbați, doi din Rodna și unul din Vatra Dornei, au fost prinși de polițiști în aceeași zi.

Cel de-al patrulea bărbat care a participat la furtul de la Cireșoaia este din Bistrița și a fost reținut , miercuri, pentru 24 ore. Astăzi, el a fost dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă de instanță, potrivit surselor Gazeta de Bistrița.

Cercetările continuă de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în vederea documentării întregii activități infracționale, recuperării prejudiciului și clarificării cauzei sub toate aspectele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.