Trei femei și un bărbat, toți din Bistrița, au fost trimiși în judecată în luna august a acestui an, pentru tâlhărie calificată, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, după ce au ușurat de bani pe câteva persoane prietene cu… alcoolul. Ca să fie siguri că pun mâna pe banii “clienților”, cei patru strecurau în băutura acestora și substanțe narcotice.

Dosarul în care sunt inculpați Rațiu Cristian, Moldovan Luminița, Berchi Dorina și Balog Silvia, a ieșit din camera preliminară în urmă cu circa două luni și a intrat la judecata pe fond, până acum având loc două termene. Faptele descrise în rechizitoriu s-au petrecut în perioada 2020 – 2022, victime fiind șase bărbați din județ.

Mecanism infracțional pentru obținere facilă de bani

Procurorii spun că, cele trei femei practică prostituția în zona gării și autogării din municipiul Bistrița. Acestea acționau câte două și după ce puneau ochii pe câte un bărbat, amator de alcool, îl însoțeau în barul din incinta autogării unde stăteau cu el o vreme, apoi îl însoțeau în locuința lui Rațiu.

„Pe lângă această activitate cele trei au dezvoltat și un mecanism infracțional de obținere facilă a unor sume de bani prin săvârșirea de tâlhării, avându-l drept coordonator pe inculpatul Rațiu Cristian, concubinul numitei Berchi Dorina, cel care utiliza o substanță narcotică pentru săvârșirea tâlhăriilor.

În esență, persoanele de sex feminin de mai sus, acţionau într-o formulă de două persoane, acostând persoane de sex masculin în autogară și apoi petrecând o perioada de timp cu acestea la barul din incinta autogării sau în locuința inculpatului Rațiu Cristian. În acest loc, le erau oferite băuturi alcoolice victimelor de către inculpați, băuturi în care era pusa o substanță narcotică care provoca somnolența, amețeală, dificultăţi de percepție și de deplasare; unele victime erau sprijinite pentru a se putea de deplasa, altele adormind efectiv, una chiar ajungând de urgență la spital. Totul se petrecea foarte rapid de la momentul ingerării alcoolului ce conţinea respectiva substanță narcotică, pe fondul servirii alcoolului de către inculpați și încurajării consumului de alcool, timp în care inculpatele le făceau avansuri sexuale victimelor. În a doua etapă, victimele ajungeau într-o vădită stare de neputință psihică și fizică și erau deposedate, fără să-și dea seama, de bani și bunuri, realizând de cele mai multe ori cele întâmplate abia a doua zi.

În multe dintre situaţii, dacă victimele aveau carduri bancare acestea ajungeau în posesia inculpatului Rațiu Cristian, care folosind codul PIN obţinut prin intermediul inculpatelor, care aveau și rolul de a le însoți pe victime la bancomate și a le afla codurile PIN ale cardurilor bancare, le utiliza fără drept, realizând retrageri de numerar sau plăți prin intermediul aparatelor POS”, au arătat procurorii în rechizitoriu.

Din șase victime, cinci au fost drogate

Una dintre fapte s-a petrecut în februarie 2020, când L.S. a fost abordat de Rațiu, care era însoțit de Moldovan şi Berchi.

În data de 10.02.2020, în jurul orei 18:30-20:00, în localul (…), persoana vătămată L.S. a fost abordată de către numitul Rațiu Cristian, însoţit de către numitele Moldovan Luminița şi Berchi Dorina. Acestea din urmă s-au apropiat de persoana vătămată pe care au atins-o şi au cuprins-o, și i-au oferit băuturi alcoolice care conțineau o substanța narcotică, înlesnind consumul de băuturi alcoolice, victima fiind adusă astfel în stare de inconștiență și neputință de a se apăra, context în care, numiţii Rațiu Cristian, Moldovan Luminița şi Berchi Dorina au reuşit să-i sustragă persoanei vătămate un plic în care se afla suma de 1.800 lei şi un telefon mobil marca Samsung Galaxy A10, provocând un prejudiciu de 2400 de lei.

Din declarația persoanei vătămate L.S. a reieșit că, la data de 10.02.2021, în jurul orei 15.00, s-a deplasat la banca Raiffeisen din orașul Bistrița și a retras suma de 2000 de lei, bani pe care i-a pus într-un plic. În continuare, persoana vătămată s-a hotărât să intre într-un bar din incinta autogării, întrucât până la ora la care autobuzul pleca spre localitatea sa de domiciliu mai avea de așteptat. În interiorul barului a consumat trei beri. Acesta a cheltuit din suma de 2000 de lei aproximativ 250 de lei. De asemenea, aceasta avea asupra sa un telefon Samsung Galaxy A10 nou. În incinta barului s-a apropiat de persoana vătămată Rațiu Cristian, însoțit de două persoane de sex feminin, identificate ulterior ca fiind Moldovan Luminița şi Berchi Dorina. Întrucât persoana vătămată se cunoștea cu Rațiu Cristian, aceasta i-a cumpărat celui din urmă o cafea și băuturi alcoolice. Rațiu Cristian s-a oferit să-i comande un taxi întrucât autobuzul a plecat între timp, grăbindu-l totodată să iasă afară din local. La momentul respectiv persoana vătămată avea în buzunarul de la pantaloni, din partea dreaptă, plicul cu bani, iar telefonul cel nou în buzunarul stânga de la geacă. După ce au ieșit din local, s-au așezat pe terasa la o masă timp în care cele două persoane de sex feminin l-au mângâiat și l-au strâns în brațe. După câteva minute Rațiu Cristian a comandat un taxi. În momentul în care s-a ridicat de pe scaun a realizat că nu are asupra sa nici plicul cu bani și nici telefonul mobil marca Samsung Galaxy A10, refuzând astfel să mai meargă cu taxiul, timp în care Rațiu Cristian și cele două femei au dispărut din zonă. Persoana vătămată a mai arătat că este convinsă că numitul Rațiu Cristian i-a pus ceva în băutura comandată întrucât după ce consumat o cantitate mică s-a amețit foarte rău, fiind într-o stare total neobișnuită. Prejudiciul cauzat a fost de 2.400 de lei, reprezentând 1.800 de lei suma aflată în plic și 600 de lei valoarea telefonului mobil.

În cauză, persoana vătămată L.S. a recunoscut-o pe numita Berchi Dorina ca fiind persoana care l-a abordat în zona autogării Bistrița, și împreună cu numita Moldovan Luminița și Rațiu Cristian au fost în preajma sa în momentul în care i-a dispărut din buzunar suma de bani și telefonul mobil, în acest sens fiind procesul-verbal de recunoaștere după fotografii”, arată procurorii în rechizitoriu.

Telefonul lui L.S. a ajuns în posesia lui Rațiu, anchetatorii descoperind că terminalul a fost activat a doua zi după furt, dar cu o altă cartelă.

În iulie 2020, Rațiu și Berchi l-au ușurat de 2.000 de lei pe H.D., care consuma alcool într-un bar de pe strada Rodnei din municipiu. Rațiu s-a oferit să îi cumpere un pahar de cognac. După ce a consumat alcoolul, lui H.D. i s-a “rupt filmul”, el trezindu-se a doua zi la UPU. Atunci a descoperit că banii îi lipseau.

În ianuarie 2021, Balog Silvia l-a abordat pe Z.E. în incinta unui bar din autogară, devenind subit deosebit de afectuoasă cu acesta. După ce bărbatul a băut zdravăn, Balog l-a însoțit la un ATM al Băncii Transilvania, unde a observat codul PIN tastat de acesta în timp ce a făcut o retragere de 100 de lei, cod pe care l-a comunicat ulterior lui Rațiu. Imediat după ce a scos cei 100 de lei, Z.E. aburit de alcool, a mai introdus cardul o dată în bancomat, iar Balog, iute de mână, a retras încă 500 de lei, pe care i-a băgat rapid în buzunarul propriu. După acest episod, cei doi s-au dus la locuința lui Rațiu, unde lui Z.E. i s-a furat cardul bancar chiar de către Rațiu, care s-a dus la un ATM și a retras de pe card încă 2900 de lei.

Un alt bărbat a fost ușurat, pe data de 7 martie 2022, de 5100 de lei, respectiv șapte plăți prin POS și patru retrageri de la ATM. Rațiu, Moldovan și Berchi au folosit aceeași metodă ca și la primii doi, victima consumând alcool în care i-a fost turnată o substanță narcotică.

După trei zile, în plasa infractorilor a căzut însă un bărbat, căruia Rațiu, Moldovan și Balog i-au furat din portmoneu 1000 de lei și 200 de euro, după ce acesta a consumat alcool în care i s-a pus substanța narcotică.

Printr-o metodă similară, în aprilie, Rațiu, Moldovan și Balog i-au sustras cardul celui de-al șaselea bărbat care le-a căzut victimă, cei trei retrăgându-i din cont 1.200 de lei.

La percheziții, s-au găsit medicamente din clasa opioidelor

Deși niciunul dintre inculpați nu și-au recunoscut faptele, anchetatorii au dovedit cu ajutorul imaginilor video de la bancomate că ei sunt cei care retras banii. În plus, la percheziții, oamenii legii au găsit în locuința lui Rațiu o cutie conținând 2 blistere a câte 10 pastile fiecare, cu inscripția Doreta 75 mg/650 mg, o pastilă de culoare albastră cu material transparent, conținând granule de culoare albă și galbenă, o pastilă de culoare albastră formă alungită fără inscripții, două tablete de culoare albă având inscripția ”DC”.

“În ceea ce privește medicamentul Doreta găsit la percheziţia domiciliară, unul dintre efectele adverse ale acestuia este somnolența, iar potrivit prospectului, acesta este un analgezic, menționându-se printre altele următoarele : «Doreta vă poate face să vă simțiți somnolent. Alcoolul etilic vă poate face să vă simțiți și mai somnolent. Alcoolul etilic crește efectele sedative ale analgezicelor opioide, iar efectele asupra stării de alertă pot fi periculoase în cazul conducerii vehiculelor…evitați utilizarea băuturilor alcoolice». Totodată, acest medicament, potrivit prospectului conține clorhidat de tramadol. Tramadolul face parte din categoria analgezicelor puternice, fiind din clasa opioidelor cu acțiune centrală pentru tratarea durerilor moderate și severe”, au mai menționat procurorii în rechizitoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.