Anul trecut, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a depus o plângere penală împotriva unor clujeni care au reabilitat fără autorizaţie de la Monumente o clădire – YouThink Hostel – care se află în zona de protecţie a monumentelor istorice. Unul dintre suspecţii din acest dosar a fost trimis în judecată şi pentru trafic de droguri.

 

În 2015, hostelul Youthink de pe strada Republicii a fost reabilitat de către Costa Eugenia Marina, proprietara casei, însă fără o autorizaţie de la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, aşa cum prevede legislaţia. În consecinţă, oficialii Primăriei Cluj-Napoca au demarat în acea perioadă un control datorită unei întrebări ridicate de reporterii Gazeta de Cluj şi au constatat că lucrările s-au efectuat ilegal. Reprezentanţii municipalităţii au depus o plângere penală în acest sens.

Oficialii instituţiei ne-au explicat că lucrările care erau efectuate nu erau vizibile, ci lucrări de izolaţie a locuinţei de pe strada Republicii, însă fiind în zona de protecţie aveau nevoie de aviz de la monumente.

”Proprietarul imobilului situat în Cluj-Napoca str. Republicii nr.74, cu domiciliul în Elveţia, a început lucrări de amenajări interioare şi exterioare fără a deţine autorizaţie de construire, respectiv avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice Cluj, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, imobilul fiind situat în zona de protecţie a ansamblului ,,Centrul Istoric al oraşului Cluj” având cod CJ-II-a-A-07244. Lucrările constau în: Executarea de drenaje, respectiv protejarea fundaţiei cu membrană hidroizolantă pe tot perimetrul construcţiei şi lucrări de refacere a instalaţiei electrice interioare.

La data şi ora efectuării controlului, 16.01.2015, ora 9.20, lucrările erau în execuţie stadiul acestora fiind consemnat în PVC-ul nr.19/26.01.2015. Având în vedere că lucrările se execută nelegal, în conformitate cu prevederile art. 24, coroborat cu art. 27 din Legea nr. 50/1991 – republicată au fost începute demersurile în vederea sesizării organelor de urmărire penală”, au arătat oficialii de la Primăria Cluj-Napoca la solicitarea gazetadecluj.ro.

youthink hostel

Clujenii, iertaţi de judecător

Pe strada Republicii nr. 74 îşi are sediul Youthink Hostel. Bogdan Costea deţinea firma YouThink SRL, împreună cu Roxana Maria Nireşteanu  (care mai are o firmă de arhitectură, RN Studio SRL), însă Roxana a renunţat la calitatea de asociat şi administrator al societăţii, astfel Costea Bogdan este în prezent unicul asociat.

În dosarul înaintat de Primăria Municipiului suspecţii sunt atât Eugenia Costea, cât şi Florin Bogdan Costea şi Maria-Roxana Nireşteanu. Însă, după ce primăria a făcut plângerea penală, pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca s-a aflat ulterior judecarea cererii de confirmare a renunţării la urmărirea penală faţă de cei amintiţi mai sus.

”Prin ordonanţa din 04.07.2016 s-a dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de suspecţii Marina Eugenia Costa, Florin Bogdan Costea şi Maria-Roxana Nireşteanu pentru comiterea infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire ori cu nerespectarea prevederilor acesteia”.

 

Motivele care au stat la baza renunţării urmăririi penale

Judecătorul a admis cererea formulată de procuror considerând că soluţia de renunţare la urmărirea penală este legală şi temeinică, motivând că la baza acestei soluţii stă articolul 318 alin 1-5 CPP:

”(1) În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei.

(2) Interesul public se analizează în raport cu:

  • a) conţinutul faptei şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei;
  • b) modul şi mijloacele de săvârşire a faptei;
  • c) scopul urmărit;
  • d) urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii;
  • e) eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfăşurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei şi la timpul scurs de la data săvârşirii acesteia;
  • f) atitudinea procesuală a persoanei vătămate;
  • g) existenţa unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii.

(3) Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere şi persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, atitudinea suspectului sau a inculpatului după săvârşirea infracţiunii şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii.

(4) Atunci când autorul faptei nu este identificat, se poate dispune renunţarea la urmărirea penală prin raportare doar la criteriile prevăzute la alin. (2) lit. a), b), e) şi g).

(5) Nu se poate dispune renunţarea la urmărirea penală pentru infracţiunile care au avut ca urmare moartea victimei.”,

Astfel, ” judecătorul constată că soluţia de renunţare la urmărire penală dispusă prin Ordonanţa din 04.07.2016 dată în dosarul penal nr. …./P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, întruneşte toate condiţiile legale deoarece nu se află în situaţia interzisă de legiuitor pentru a se da o astfel de soluţie, pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea săvârşită este de categoria şi între limitele pretinse de legiuitor, lipsa interesului public este pe deplin şi corect conturată prin intermediul criteriilor referitoare la faptă şi persoana autorilor acesteia”, se arată în încheierea penală.


percheziții youthink

Percheziţii la Youthink Hostel

Autorizaţia de construire ilegală nu este singura problemă cu care s-a confruntat Hostelul Youthink. În octombrie 2015, procurorii DIICOT, însoţiţi de jandarmi au efectuat şapte percheziţii pe raza judeţului Cluj, la domiciliile mai multor persoane suspectate de trafic de droguri.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada 2014-2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suspecţii au deţinut, distribuit şi comercializat diferite tipuri de droguri de risc şi mare risc — cannabis, haşiş, amfetamine, ecstasy, LSD, SPEED—, precum şi ciuperci halucinogene, unui număr de peste 100 de consumatori de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Printre cele şapte percheziţii la diferiţi traficanţi de droguri din Cluj se numără şi cel de la Youthink Hostel. Patronul, Bogdan Costea zis şi „Pilu”,  a avut parte de vizita surpriză a celor de la BCCO şi DIICOT. De la Hostelul acestuia s-au ridicat mai multe documente, iar Florin Bogdan Costea a fost trimis în judecată alături de alţi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri.


Foştii proprietari de lux ai locuinţei

Ca o întâmplare, locuinţa de pe strada Republicii a fost la un moment dat a cunoscutul afacerist Sorin Dan. Firma lui Corpodean Silviu, actual director adjunct al UMF Cluj, şi-a avut la acea adresă sediul social, înainte să îşi încheie activitatea.

O altă sursă ne-a arătat că acea casă a fost a prorectorului UMF Cluj, Grigore Băciuţ, care nu şi-a trecut-o din 1999 în declaraţia de avere. Băciuţ este conform ultimei declaraţii de avere asociat la AutoSincron, firma unde este asociat şi ministrul Transporturilor Ioan Rus.

Carmen Gorgan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.