Pasagerul unei maşini care a căzut într-o râpă a fost găsit decedat, iar şoferul a fugit de la locul accidentului şi a fost căutat de poliţişti. Acesta a fost găsit la scurt timp în stare de ebrietate, potrivit digi24.ro.

Poliţiştii l-au găsit pe autorul accidentului de la Tălmăcel, un bărbat care şi-a abandonat maşina cu un pasager decedat în ea, acesta fiind în stare de ebrietate, a anunţat IPJ Sibiu.

„Poliţiştii rutieri au depistat autorul accidentului, este vorba de un bărbat în vârsta de 40 de ani, din Tălmaciu. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă”, a precizat Luciana Lazăr.

„Azi noapte, la ora 22:50, în localitatea Tălmăcel, pe DC 61, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul pasagerului dreapta faţă (un localnic în vârstă de 30 de ani). Un autoturism s-a răsturnat în afara părţii carosabile, iar imediat după producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul faptei. Poliţiştii rutieri au efectuat verificări pe parcursul întregii nopţi fără a reuşi depistarea acestuia. Cercetările sunt continuate”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, potrivit Agerpres.

ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj de pompieri militari și un echipaj de descarcerare. În sprijin a intervenit pentru îngrijiri medicale și un echipaj al serviciului județean de ambulanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.