Peste un milion de lei din fonduri europene a investit municipalitatea într-un parc amenajat în Subcetate. Cu mai multe blocuri de locuințe și case, zona avea nevoie de un spațiu decent pentru relaxare. Doar că beneficiarii de ajutoare sociale care au invadat blocurile sociale din Subcetate au făcut deja covoare de semințe pe spațiul verde, au jucat fotbal printre copăcei rupându-i și au stricat elemente de la foișorul din parc.

Subcetate se număra printre zonele care până anul trecut nu prea avea locuri de joacă decente pentru copii. Prin 2019, municipalitatea promitea că acest lucru se va schimba, începând lucrările la un parc de promenadă/recreere.

Lucrările au început în octombrie 2019 și au fost executate de CML, pentru peste 1,2 milioane de lei. Acestea au fost finalizate în vara acestui an, cu câteva luni întârziere, din cauza epidemiei de coronavirus.

Parcul a fost dat în folosință în luna august, însă se pare că constructorul mai avea puțin de lucru, judecând după starea acestuia, la puțin timp după inaugurare. Astfel, pe lângă aparatele de fitness și în mai multe zone spații verzi se formează bălți cu noroi.

Culmea, nu se datorează unor ploi mai serioase, ci tocmai instalației care udă gazonul, care a fost prost gândită. Când temperaturile au urcat destul de mult, bălțile formate au emanat un miros greu de suportat.

Beneficiarii de ajutoare sociale distrug parcul în timp record

Deși abia a trecut o lună de la inaugurare, câțiva pomișori proaspăt plantați au leșinat deja. De vină nu este de data aceasta constructorul, ci beneficiarii. Mare parte din beneficiari sunt și beneficiari de ajutoare sociale, care au primit și o locuință de la stat unde răsună manelele zi și noapte.

Asta pentru că cei care locuiesc la blocurile ANL și la case nu mai încap în parc. Nu de puține ori, beneficiarii de ajutoare sociale vin în parc cu boxele, iar muzica răsună toată noaptea, spre disperarea celor care locuiesc în zonă și trebuie să meargă a doua zi la muncă.

Printre pomișorii care ar trebui peste câțiva ani să țină umbră se joacă fotbal, iar gazonul este dublat de unul de coji de semințe. Foișorul special gândit pentru relaxare deja și-a pierdut din elemente, la fel și materialul din jurul spațiului verde, care este rupt bucățele de adolescenți și tineri care își fac veacul în parc.

Parcul se întinde pe 2.100 de metri pătrați și este amenajat lângă strada Busuiocului, unde este și accesul principal. Terenul a fost nivelat, iar o parte din acesta gazonată. Au fost plantați arbori și arbuști și au fost realizate alei pietonale.

Au fost montate mai multe aparate de fitness pentru adulți și a fost dotat cu mobilier urban, sistem de iluminare, cișmele și un foișor pentru jocurile statice. Spațiile verzi sunt irigate cu un sistem special.

De asemenea, cei care se relaxează în acest parc au parte de Wi Fi gratuit, iar acesta este supravegheat video. Deși tocmai aceste camere video ar trebui să împiedice vandalizarea și comportamentele antisociale, persoanele care locuiesc în zonă spun că imaginile nu sunt stocate, astfel că dacă polițiștii locali nu sunt anunțați în momentul în care cineva strică ceva, sunt șanse mici ca cei vinovați să fie trași la răspundere.

Surse Gazeta de Bistrița spun că autoritățile locale așteptau și trecerea alegerilor locale pentru a interveni în zonă și a restabili ordinea. Până una alta, cei care au investit zeci de mii de euro în terenuri și case în zonă sunt disperați și cer autorităților să îi respecte și să nu-i pedepsească pentru că locuiesc în Subcetate.

Beneficiarii de ajutoare sociale au distrus și Viișoara

Beneficiarii de ajutoare sociale au pus stăpânire și pe Viișoara, după ce municipalitatea a ridicat acolo mai multe blocuri sociale. Zona însă s-a transformat într-una rău famată, iar cei care caută teren pentru casă o evită cu vehemență.

Locuințele sociale sunt distruse de chiriași, care au ajuns să vândă la fier vechi până și caloriferele sau centralele termice. Foarte mulți sunt dependenți de aurolac, pe care și-l procură din veniturile obținute din cerșit.

Alții sunt certați cu legea, blocurile sociale fiind adevărate colecții de infracțiuni de toate felurile. Deși pare greu de crezut, unii sunt arestați la domiciliu… în domiciliul statului.

De multe ori și polițiștii locali chemați să intervină acolo sunt depășiți de situație. Deși se impunea o prezență permanentă a Poliției Locale în zonă, acest lucru nu s-a concretizat.

O scurtă vizită în zonă scoate în evidență tineri dependenți de aurolac fără documente ce-și fac veacul în apartamentele primăriei, mizerie de nedescris și animale fără stăpân ce se perindă printre tomberoanele pline ochi.

Fără o prezență permanentă a poliției locale în zonă au fost făcute în ultimii ani câteva razii de amploare, care au adunat peste 50 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și inspectori. Chiriașii de la sociale au fost luați la puricat în aceste razii. Peste 130 de persoane erau legitimate la fiecare astfel de acțiune.

Acțiunile erau făcute, însă, doar de ochii lumii, neluându-se măsuri serioase pentru restabilirea ordinii. În urma ultimei acțiuni de acest gen au fost aplicate doar două sancțiuni contravenționale…

„Acțiunile au urmărit asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și respectarea normelor în vigoare privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale persoanelor care locuiesc în zona respectivă. Astfel, 136 de persoane care locuiesc la blocurile sociale din Viișoara au fost legitimate și verificate, 7 dintre acestea fiind conduse la sediul Poliției pentru clarificarea unor proceduri judiciare. Totodată, polițiștii au efectuat verificări și cu privire la respectarea obligațiilor impuse unor persoane aflate sub control judiciar și pentru depistarea unor persoane dispărute”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, într-un comunicat de presă trimis în 2019.

Printre cazurile care au șocat opinia publică se numără și un chiriaș cu grave probleme psihice, pe care familia refuză să îl interneze într-un centru de specialitate pentru că riscă să piardă ajutorul de însoțitor.

Acesta a distrus pur și simplu camera în care locuia, iar într-un moment de neatenție din partea rudelor, când a reușit să iasă afară a fost la un pas să incendieze tot blocul, dând foc polistirenului cu care fusese izolat blocul. Tânărul a împroșcat pereții cu mâncare și fecale, a demontat parchetul și a spart geamurile apartamentului.

Minorii de la blocurile sociale din Viişoara nu s-au specializat doar în cerşit, ci şi în furturi mărunte şi distrugeri. În luna noiembrie a anului 2016, poliţia bistriţeană identifica 5 minori cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, toţi de la blocurile sociale din Viişoara, bănuiţi de distrugere. În 8 noiembrie, cei 5 minori ar fi distrus mai multe uşi de acces din incinta unui complex de agrement situat pe raza municipiului Bistriţa.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.