Șapte persoane din județele Bistrița-Năsăud, Iași și Galați au fost reținute, joi, de polițiștii din Bistrița-Năsăud, în urma a 28 de percheziții la domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale din cele trei județe, precum și din București, într-un dosar de evaziune fiscală, spălarea banilor și folosirea cu rea-credință a creditului societății. O altă persoană din județul Cluj a fost reținută cu trei zile înainte. Prejudiciul adus statului se cifrează la aproximativ 2,3 milioane lei. cele opt persoane vor fi prezentate, vineri procrorului de caz, care va decide măsurile legale care se impun.

Polițiștii bistrițeni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița – Năsăud,  au efectuat 28 de percheziții, la domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale din județele Bistrița-Năsăud, Iași și Galați, precum și din București. Față de 8 persoane a fost dispusă măsura reținerii, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 2.300.000 de lei din  evaziune fiscală, spălarea banilor și folosirea cu rea-credință a creditului societății.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente de evidență contabilă, tehnică de calcul și alte categorii de înscrisuri cu valoare probatorie.

Totodată, au fost identificate și ulterior indisponibilizate sume de bani, în scopul acoperirii prejudiciului cauzat, dar și conturi bancare, în vederea aplicării măsurii sechestrului asigurător.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2015-2019, opt persoane, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale care ar fi activat în domeniul construcțiilor, ar fi dispus înregistrarea în evidenţele contabile a unor facturi fiscale, care nu reprezentau operaţiuni reale, emise de către alte societăți comerciale.

Totodată, bani obținuți din evaziune fiscală ar fi fost transferați în conturile societăților administrate, cu titlul de aport capital sau împrumut asociați, în scopul ascunderii ori disimulării originii ilegale a acestora, sumele de bani fiind astfel supuse procesului de spălare a banilor.

Potrivit sursei citate, persoanele juridice sunt bănuite că ar fi implicate în activități evazioniste, prin tranzacționarea fictivă de bunuri și servicii în cadrul unor circuite comerciale complexe cu entități de timp „fantomă” sau „paravan”, vizând în final crearea de avantaje fiscale beneficiarilor de pe raza județului Bistrița-Năsăud.

În realitate, nu ar exista transfer de bunuri între aceste societățile furnizoare și firmele beneficiare și ar fi circulat scriptic doar facturi, care din momentul înregistrării lor în contabilitate, îi ajută pe administratorii acestora să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale către statul român.

Au fost puse în aplicare 18 mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la audieri.

Față de 2 bărbați, de 56 și 58 de ani, din Bistrița-Năsăud, 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 60 de ani, o femeie, de 27 de ani, din județul Iași și un bărbat, de 31 de ani, din județul Galați, polițiștii au dispus măsura reținerii.

Pe 3 februarie, în aceeași cauză, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au dispus măsura preventivă a reținerii față de o femeie de 62 de ani, din Cluj-Napoca.

Cele 8 persoane bănuite urmează să fie prezentate astăzi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud.

La activități au participat poliţişti din București, Bistrița-Năsăud, Iași și Galați, precum și jandarmi din Bistrița-Năsăud și Iași.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și al Biroului de Analiză a Informațiilor Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.