O țeapă de sute de mii de euro dată de un profesor universitar de la FSEGA împreună cu asociatul lui a fost îngropată în justiție

246

Recent, Judecătoria Cluj-Napoca a dat o soluție definitivă în ceea ce privește contestația împotriva ordonanței de clasare formulată de Petru Ioan Popa, românul stabilit în Irlanda ce îi acuză pe profesoruluniversitar Cosmin Voicu Nistor și pe nașulsău Bogdan Florin Kadar Coța de înșelăciune. Popa s-a luptat ani de zile în instanță pentru a demonstra că a fost înșelat de cei doi de aproape 300.000 euro, însă dosarul penal a fost tergiversat, iar când într-un final procurorul a admis că există indicii și probe care duc la bănuiala că familia Popa a fost înșelată, procurorul a clasat cauza pe motiv că faptele s-au prescris.

În 23 noiembrie, Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea formulată de Petru Ioan Popa împotriva ordonanței de clasare dată în iunie 2019 de procurorul Călin-Marius Pantea din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Procurorul a clasat cauza față de Voicu Cosmin Nistor Bogdan Florin Kadar Coțași soția acestuia Agneta Kadar pe motiv că a intervenit prescripția răspunderii penale.

Practic, după ce ani de zile dosarul penal a fost tergiversat, a fost clasat, cei trei inculpați au scăpat de acuzații pe motiv că faptele s-au prescris cu toate că procurorul a confirmat într-un final faptul că ”există indicii temeinice și probe care conduc la bănuiala rezonabilă că în perioada 2004-2011 Petru Ioan Popa și Ramona Popa au fost induse în eroare, în mod repetat, de către Voicu Cosmin Nistor, Bogdan Florin Kadar Coța și Agneta Coța prin manopere dolosive comisive și omisive, în scopul păgubirii acestora și al însușirii pe nedrept de foloase materiale”. Cu toate acestea, procurorul a constatat că ”acțiunea penală este lipsită de obiect întrucât în raport cu infracțiunea față de care s-a efectuat urmărirea penală a interveni  prescripția răspunderii penale”. Din aceste motive, procurorul a dispus clasarea cauzei.

”Cu toate că există indicii care conduc spre concluzia că încă din anul 2009 soții Popa au început să își reclame beneficiile promise alături de investițiile efectuate, din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză rezultă că momentul epuizării înșelăciunii în dauna soților Popa s-a împlinit în luna august 2011, când aceștia i-au remis în numerar lui Coța o ultimă tranșă de bani în valoare de 10.000 de euro. Cu toate că din coroborarea  probelor testimoniale nu rezultă în mod categoric care a fost destinația acestei sume de bani, există o prezumție simplă că în prezentarea subiectivă a victimelor înșelăciunii banii urmau să fie folosiți în activitatea service-ului auto, iar suspectul Coța Kadar Florin Bogdan și-a însușit suma de bani și a folosit-o în alt scop, probabil fără știința suspectului Nistor Cosmin Voicu”, arată procurorul.

Deși plângerea penală a fost făcută în anul 2014, până în anul 2018, ancheta nu a avansat prea mult, așa cum inclusiv procurorul admite că ”se observă că de la momentul epuizării faptei și până la momentul dezvoltării anchetei penale in personam, respectiv până la momentul comunicării acuzației către suspecți (octombrie-decembrie 2018) au trecut mai mult de 7 ani, răstimp în care nu s-a realizat nici un act de procedură susceptibil să întrerupă cursul prescripției răspunderii penale”.

Concret, în anul  2014, când Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a declinat soluționarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Ulterior, în aceeași lună s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.

În iunie 2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus clasarea cauzei. Împotriva acestei hotărâri, Popa a făcut plângere, iar în decembrie 2015 a fost admisă de Judecătoria Cluj-Napoca, trimițând cauza la procuror pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală. După redeschiderea urmării penale, în aprilie 2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus schimbarea încadrării  juridice a faptei din înșelăciune în trei infracțiuni de înșelăciune, însă s-a clasat cauza, reținându-se că cele trei infracțiuni nu sunt prevăzute de legea penală. Împotriva soluției de clasare, Popa a făcut din plângere, însă în iunie 2017, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a respins-o. Și împotriva acestei soluții, Popa a făcut din nou plângere, iar judecătorul Mihai Ștefan Ghica de la Judecătoria Cluj-Napoca i-a admis plângerea bărbatului și a desființat soluția de clasare și a trimis cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală.

Adică după ce cauza a fost clasată de atâtea ori, când a intervenit prescripția răspunderii penale, procurorul și-a dat seama, că de fapt există indicii și probe care duc la bănuiala că familia Popa a fost înșelată, însă acum e prea târziu pentru că faptele s-au prescris.

Țeapă de sute de mii de euro

Povestea începe în anul 2004 când Petru Ioan Popa spune că s-a asociat cu nașul său, Bogdan Florin Kadar Coța în diverse proiecte de dezvoltare imobiliară și un service auto fără a primi profitul promis. Timp de trei ani, respectiv până în 2009, Popa i-a dat lui Coța suma totală de 280.000 euro.

Concret, Popa povestește că în anul 2004 în timp ce se afla cu Coța în Irlanda, aceștia au stabilit, verbal, că se vor asocia în vederea demarării unei afaceri în domeniul dezvoltării imobiliare. Conform înțelegerii, Coța urma să se ocupe de chestiunile administrative ale afacerii, iar Popa să o finanțeze și la final profitul ar fi trebuit să fie împărțit între cei doi și ceilalți asociați sau investitori.

Printre persoanele care s-au asociat sunt Timeea Kadar, Ladislau Kadar, Gabriel Iepure, Rareș Ștefănescu, Cosmin Demeter și profesorul universitar Voicu Cosmin Nistor.

Într-un final, s-a realizat un prim bloc de locuințe, situat pe strada Bisericii Ortodoxe nr. 28-30, iar în urma vânzării apartamentelor toți menționați mai sus au obținut profit, cu excepția lui Popa, căruia nașul Coța l-a mai dus puțin cu zăhărelul și l-a convins să reinvestească banii într-o nouă afacere imobiliară. Astfel, în 2007 s-a realizat cel de-al doilea bloc de apartamente pe strada Gutinului nr. 13, Popa continuând să contribuie cu sume generoase de bani pentru realizarea lui.

Ulterior, în anii 2008-2009, Coța i-a propus din nou lui Popa ca profitul realizat în urma vânzării apartamentelor de pe strada Gutinului să-i investească în realizarea unui service auto pe Calea Turzii, prezentându-i astfel o nouă oportunitate antreprenorială. Din afacerea service-ului auto au ieșit câștigați doar Coța și profesorul universitar Voicu care aveau calitatea de asociați în cadrul societății. În schimb, Popa a primit în cadrul service-ului un birou, însă doar scriptic.

Așa a rămas familia Popa cu buza umflată, chiar dacă din prima investiție imobiliară s-au vândut apartamentele cu sume cuprinse 100.000 – 200.000 euro și din cea de-a doua investiție i s-a promis lui Popa un apartament în imobilul respectiv, cât și un profit de 100% din vânzarea restul imobilelor.

Însă, înșelăciunea nu s-a oprit aici. În anul 2009, într-o discuție telefonică, Coța i-a captat din nou încrederea lui Popa, spunându-i că ar fi avantajos să investească contravaloarea soldului său de până atunci într-un imobil situat pe strada Donath nr. 180, sens în care a investit din nou suma de 70.000 de euro.

Voicu și Coța i-au dat cu flit lui Popa

Începând cu anul 2012, Popa l-a confruntat de mai multe ori pe Coța și i-a solicitat înapoierea investiției împreună cu câștigurile promise, însă acesta l-a evitat constant și l-a amăgit că mai trebuie să aștepte. În decembrie 2013 au discutat pentru ultima dată pe această temă, discuție în care Popa i i-a solicitat un apartament din blocul de pe strada Donath, însă a fost refuzat din  nou în mod categoric de către Coța. În vara anului 2013, Popa i-a cerut lui Voicu Nistor cota sa din profit, însă profesorul universitar i-a spus lui Popa că are datorii de peste 1 milion de euro și că nu-i va putea achita promisiunile decât după ce-și rezolvă datoriile.

Familia Popa se consideră că a fost indusă în eroare, motiv pentru care în anul 2014  a înregistrat o plângere penală împotriva familiei Coța și a profesorului de la FSEGA, Nistor.

Popa i-a virat lui Coța suma totală de 280.000 de euro, însă doar 116.000 de euro au fost virați prin bancă, diferența de bani i-a fost trimisă lui Coța prin intermediul mai multor peroane, astfel că Popa nu poate face dovada că i-ar fi trimis și restul banilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here