O suta de mii de euro, costurile unui monument amplasat in sensul de la Apollo

Bistrita se va „imbogati” in curand cu un nou monument, intitulat Biblioteca Verticala, care va fi amplasat la intersectia strazilor Crinilor cu Andrei Muresanu, in fata Extensiei Universitatii Babes-Bolyai Bistrita.
Realizarea lui va costa nu mai putin de 100.000 de euro. Jumatate din suma va fi alocata din bugetul municipalitatii, iar diferenta de catre Fundatia Alma Mater Napocensis.

Proiectul privind constructia acestui monument a fost aprobat de curand de catre alesii locali, in cadrul unei sedinte ordinare de Consiliu Local.
Biblioteca Verticala va avea forma unui turn compus din carti asezate una peste alta si va fi realizata de catre sculptorul Liviu Mocan. Ideea demersului apartine conducerii Universitatii Babes-Bolyai si Fundatiei Alma Mater Napocensis.

Primaria Bistrita contribuie cu 50.000 de euro

Extensia Universitatii Babes-Bolyai Bistrita si Fundatia Alma Mater Napocensis au inaintat mai multe adrese catre Primaria Bistrita, prin care solicitau realizarea in parteneriat a unui obiectiv arhitectural urban intitulat Monument stradal Biblioteca Verticala.
Considerand ca demersul este binevenit, primarul Ovidiu Cretu a initiat un proiect de hotarare in vederea punerii in aplicare a acestuia. In expunerea sa de motive, edilul preciza ca „intre municipiul Bistrita si Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca Extensia Universitara Bistrita au existat intotdeauna relatii de buna colabore iar initiativa este binevenita si prin prisma imbogatirii aspectului urban si arhitectural al municipiului Bistrita”.
Proiectul a fost dezbatut in cadrul ultimei sedinte de Consiliu Local si a obtinut voturile necesare pentru a fi adoptat. Astfel, s-a decis ca amplasarea monumentului stradal Biblioteca Verticala se va face in municipiul Bistrita, in sensul giratoriu de la intersectia strazilor Crinilor – Andrei Muresanu, in conditiile stabilite prin avizele si autorizatiile necesare potrivit prevederilor legale.
Valoarea estimata a proiectului este de 100.000 euro, din care 50.000 euro reprezinta contributia municipalitatii, iar 50.000 euro contributia Fundatiei Alma Mater Napocensis.
„Pentru anul 2011, contributia municipiului Bistrita este de 50.000 lei. Dupa finalizarea lucrarilor monumentului stradal, acesta se va inscrie in proprietatea publica a municipiului Bistrita”, a mai explicat Ovidiu Cretu.
Monumentul va fi realizat de celebrul sculptor Liviu Mocan, „parintele” Stalpilor Impuscati din Cluj-Napoca. „In octombrie 2003, in Piata Unirii, scena a evenimentelor revolutionare petrecute la Cluj in zilele de 21-22 decembrie 1989, a fost amplasat Monumentul Revolutionarilor cunoscut ca Monumentul Stalpii Impuscati. In revolutia de la Cluj au murit 26 de oameni din care 13 in Piata Unirii. Alti 57 au fost raniti, din care 28 in aceeasi piata. Opera a lui Liviu Mocan, Stalpii Impuscati amintesc si cinstesc martiriul acestora. Monumentul este alcatuit din 7 piese cilindrice, de 2,5-3,5m inaltime, fiecare din acesti stalpi purtand urmele simbolice ale unor gloante”, se arata pe site-ul www.visitcluj.ro.

Pareri si pareri

In cadrul sedintei de Consiliu Local in cadrul careia proiectul a fost aprobat, consilierul local Filip Moisil (n . r. –PD-L) a declarat ca amplasarea monumentului in sensul de la Apollo nu este tocmai oportuna si a cerut ca proiectul sa fie dezbatut in Comisia Tehnica si sa fie supus votului intr-o sedinta viitoare.
Propunerea lui Moisil a fost respinsa de catre colegii sai. Primarul orasului, Ovidiu Cretu, a precizat ca intr-adevar initiativa nu a fost supusa avizului Comisiei Tehnice, dar a discutat despre acest aspect atat cu arhitectii comisiei, cat si cu cei din conducerea Universitatii Babes-Bolyai, asa ca realizarea monumentului nu mai trebuie amanata. In cele din urma, consilierii locali au votat proiectul.
Totusi, exista si persoane care nu sunt de acord cu realizarea acestei investitii. Este si cazul lui Alexandru Toniuc, liderul ecologistilor bistriteni, in viziunea caruia monumentul seamana cu o surubelnita imensa.
Presedintele filialei judetene a Partidului Ecologist Roman sustine ca acest proiect ar fi trebuit supus dezbaterii publice deoarece monumentul va fi construit pentru bistriteni, iar gusturile municipalitatii sunt indoielnice. In plus, Alexandru Toniuc crede ca monumentul ar fi trebuit sa fie amplasat in incinta facultatii si nu in sensul giratoriu. El le-a sugerat alesilor locali sa faca un sondaj de opinie in randul bistritenilor vis-a-vis de acest aspect pentru a vedea cati dintre ei vor un monument in sensul de la Apollo.

Un alt monument care a starnit polemici

Monumentul din bronz, in forma de lumanare aprinsa, realizat de sculptorul Mircea Corneliu Spataru si amplasat in Piata Petru Rares in 2009, a starnit numeroase polemici in randul bistritenilor la acea vreme. Unii au contestat forma aleasa de Spataru, iar altii costurile foarte mari ale realizarii Monumentului Eroii Neamului, de 10 miliarde de lei vechi (un milion de lei), suma alocata de la bugetul local.
Si locatia amplasarii operei de arta a fost intens dezbatuta de autoritatile locale. Daca prima data era vizata Piata Mihai Eminescu, aceasta optiune a cazut deoarece bistritenii nu erau de acord sa se renunte la parcarea din zona.
In cele din urma s-a decis mutarea statuii lui Petru Rares din piata cu acelasi nume la Scoala Generala Nr.1 din Bistrita, facandu-se astfel loc monumentului din bronz.
Potrivit informatiilor postate pe site-ul Primariei Bistrita, Mircea Corneliu Spataru si-a argumentat alegerea lumanarii ca metafora a monumentului eroilor prin urmatoarele cuvinte: „Lumanarea simbolizeaza jertfa de sine, transfigurarea, arderea de sine, ceea ce reprezinta calea implinirii si desavarsirii de sine. Semn distinctiv al crestinismului, sintetizeaza esenta credintei crestine prin care se intelege ca numai calea jertfei este si calea de implinire. Lumanarea este un semn al prezentei lui Dumnezeu: Dumnezeu este Lumina in cel care aprinde o lumanare, iar cel care aprinde o lumanare se arata iubitor de lumina, iubitor de Dumnezeu. Omul, cu obiceiul si credinta sa, aprinde o lumanare cand se indreapta spre Dumnezeu sau face ceva legat de Dumnezeu. Lumanarea nu poate lipsi de la nici o slujba sau rugaciune si ne insoteste ca sa ne intalnim, intr-un fel anume, cu Dumnezeu”.
Dezvelirea oficiala a monumentului a avut loc in data de 25 octombrie 2009, de Ziua Armatei.

Iulia Bartha
iulia@gazetadebistrita.ro

2 COMENTARII

  1. MONUMENTUL ….ARATA PENTRU UN OM OBISNUIT ….CA UN BURGHIU….INALTAT SPRE CER…, DAR ARE CEL PUTIN UN SIMBOL…DACA VRETI ADUCE CU COLOANA LUI BRANCUSI ( MONUMENT FUNERAR INCHINAT EROILOR DIN PRIMUL RAZBOI MONDIAL ), CARE ESTE FORMAT DIN CARTI SI CARE PROBABIL SIMBOLIZEAZA CUNOASTEREA OMULUI CARE IN CELE DIN URMA SPRE DUMNEZEU ESTE INDREPTATA….
    DAR SE POT GASI O SUMEDENIE DE INTERPRETARI ….CHESTIA UNUI MUCALIT …” CE FACEM CU PRAFUL DIN DRUM SI CU CIORILE ….CARE VOR POPOSI PROBABIL PE MONUMENT SI VOR LASA …..URME…
    ECCE OMO…!!!
    De ce este asa de sucump ????
    cred ca nu este oportun( LA BISTRITA NU SUNT EROI CARE SA-SI FI VARSAT SANGELE PENTRU CAUZA REVOLUTIEI DIN 1989 ) si la ce pret imens…!
    Domnule primar ce faci cu strazile neasfaltate din oras ?
    Irosesti AIUREA banii publici ?

  2. Nu stiu cine are asemenea gusturi trasnite. Dupa ce primarul Cretu si-a expus p..a la prefectura demoland de acolo bustul lui Petru Rares, acum o alta idee nastrusnica de a „planta” un teanc de carti intr-un sens giratoriu, caruia sa-i spui pretentios „Biblioteca verticala”, cu toate ca mai bine s-ar potrivi denumirea de „Mutarea bibliotecii”, fiindca numai atunci cartile sunt puse una peste alta si nu intr-o biblioteca functionala. Intr-adevar, Bistrita are nevoie de o biblioteca adevarata si nu de una verticala tinand cont de faptul ca actualul sediu al Bibliotecii Judetene este retrocedat vechilor proprietari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.