O primărie din Bistrița-Năsăud nu a majorat taxele și impozitele pentru case și terenuri de 22 de ani. Este vorba despre Primăria Lunca Ilvei, comună în care ultima majorare a acestor taxe a fost făcută în anul 1998. De atunci și până în prezent, taxele și impozitele pentru case și terenuri au fost doar indexate cu rata inflației.

”Taxele și impozitele locale pe care oamenii le plătesc pentru terenuri și case nu au mai fost majorate din 1998. Acestea au fost doar indexate cu rata inflației pentru că nu am vrut să îi împovărăm pe oameni. Am reușit să atragem fonduri europene care au crescut calitatea vieții în comună, avem și agenți economici activi care contribuie semnificativ la bugetul comunei noastre și ne descurcăm și fără a le crește oamenilor taxele și impozitele pe care le plătesc”, a declarat primarul comunei, Flaviu Lupșan, citat de Mediafax.

Primarul a mai precizat că s-a reușit chiar subvenționarea cu 40 la sută din bugetul local a lucrării de cadastru general a comunei.

Comuna Lunca Ilvei are o populație de aproximativ 3.000 de locuitori și circa 1.200 de gospodării.

FOTO: Grup Lunca Ilvei – Lica Oniga

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here