Un grav accident rutier, soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor trei, s-a produs vineri dimineața pe DN 17, pe raza localității Uriu.

Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs în jurul orei 07:30, un autoturism intrând într-un cap de pod.

La fața locului intervin mai multe echipaje, atât din Bistrița-Năsăud, cât și din Cluj.

Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului patru victime, dintre care una încarcerată, cu leziuni incompatibile cu viața, trei conștiente și cooperante care sunt evaluate la fața locului de către echipajele medicale”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Două dintre victime au fost transportate la spitalul din Dej.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Conform primelor verificări, efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Suceava, un tânăr de 27 de ani din același județ, cel mai probabil pe fondul oboselii, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un imobil.

În urma accidentului, din păcate, o femeie de 53 de ani pasageră în autoturism și-a pierdut viața. Șoferul și alți doi pasageri, un tână de 17 ani și o femeie de 70 de ani, au fost răniți și transportați la spital„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii sunt la fața locului, dirijează circulația la nevoie și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest-negativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.