Primarul Gabriel Lazany și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, au inaugurat marți o creșă nouă în cartierul Subcetate din Bistrița, realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Creșa are o capacitate de 40 de locuri și este dotată cu facilități moderne pentru siguranța și confortul celor mici.

Municipiul Bistrița face un pas important în direcția modernizării infrastructurii educaționale prin inaugurarea unei noi creșe în cartierul Subcetate. Proiectul a fost realizat în cadrul Programului Guvernamental de Construire Creșe „Sfânta Ana”, cu finanțare PNRR și implementare prin Compania Națională de Investiții.

La evenimentul de recepție a participat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, alături de primarul municipiului, Gabriel Lazany. Noua unitate este a 16-a creșă inaugurată la nivel național prin acest program și are o capacitate de 40 de locuri, fiind destinată copiilor din zonă, într-un spațiu modern, prietenos și sigur.

Creșa este dotată cu dormitoare, camere de joacă, cabinet medical, grupuri sanitare adaptate copiilor, panouri fotovoltaice și solare, spații verzi și locuri de joacă. Potrivit autorităților, investiția nu se rezumă doar la infrastructură, ci este parte a unei strategii mai ample de susținere a tinerelor familii și de construire a unui viitor sănătos pentru cei mai mici locuitori ai orașului.

„La Bistrița, nu construim doar clădiri. Construim viitorul pentru cei mai mici bistrițeni”, a transmis primarul Gabriel Lazany, subliniind angajamentul administrației locale pentru dezvoltarea durabilă a orașului.

Inaugurarea acestei creșe vine într-un context în care cererea pentru locuri în unitățile de învățământ antepreșcolar este în continuă creștere, iar proiectele finanțate prin PNRR joacă un rol esențial în reducerea deficitului de infrastructură educațională la nivel local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.